Cu cât mai multe cadre didactice se vor vaccina contra COVID-19 cu atât vor crește șansele redeschiderii școlilor, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-un interviu pentru Școala 9, o platformă publicistică având ca temă educația, fondată și finanțată de BRD, dar scrisă de jurnaliști independenți.
„Am interogat sistemul cu privire la disponibilitatea de vaccinare. Am precizat foarte clar că nu există o obligativitate de vaccinare. Pe de altă parte însă, cu cât vor fi mai mulți cei care vor dori, vor avea disponibilitate să se vaccineze și cu cât acest lucru se va întâmpla mai repede, cu atât riscul de transmitere epidemiologică va scădea. Deci mărește șansele de derulare a procesului de învățământ în sistem clasic cu cât numărul celor care au disponibilitate de vaccinare va fi mai mare”, afirmă Cîmpeanu.
Acesta a precizat că se va vaccina la rândul său pentru că vrea să dea un exemplu dascălilor. „Cu siguranță, da. Oricând îmi va veni rândul, conform strategiei de vaccinare, o voi face și o voi face cât mai vizibil. Pentru că eu fac parte dintre cei care sunt convinși de importanța și necesitatea vaccinării”
Sunt convins că prin vaccinare micșorăm riscul de transmitere. Nu există o soluție perfectă niciunde care să ducă la zero. Am auzit lucrurile astea, dar puțin câte puțin. Purtăm mască, micșorăm riscul, ne vaccinăm, micșorăm riscul, toate aceste lucruri puțin câte puțin reduc riscul, îl diminuează. Nu există o soluție ideală care să reducă riscul la zero.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_f9f30f27518ad311d2814b20a93611f9.jpg)
Citește și care sunt Criteriile după care Ministerul Educației ar putea decide redeschiderea școlilor pe 8 februarie, dar și ce va face Sorin Cîmpeanu dacă nu va obține mai mulți bani de la buget pentru Educație.
În plus, ce spune Cîmpeanu despre o eventuală mărire a salariilor cadrelor didactice.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2e667bc58e85c2fadba426f6b21b0786.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_edfd4e570148ec4d98f5f5c269d8a276.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1361ab9b167672c8b0b17525da79b641.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5432c6604011c4d56a41642d666d686a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_60fa0b6792d6cd70d972fbdb988e4ef5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a241ae70ce23b0ee719acc950b30b482.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_c2e94e0d7589b016496d4c4ed46598d1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_0d6f23d604b3d063dc9815e1d64514ea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e150f563db80706f8516db5b71837a08.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.