Momentul în care o ambarcaţiune este atacată de SUA în largul coastelor Venezuelei: „Erau narcotraficanți. Ne otrăvesc poporul”

 2 comentarii
Ambarcațiune atacată și distrusă în largul mării

Pete Hegseth, secretarul american al Apărării, a anunțat vineri că a ordonat forțelor armate americane un atac asupra unei mici ambarcațiuni în apele din largul Venezuelei, care a dus la uciderea a „patru narcotraficanți”.

Atacul a ucis toate cele patru persoane care se aflau la bord

Într-o postare pe rețelele de socializare, Hegseth a afirmat că „barca transporta narcotice” și că cei aflați la bord erau „narcotraficanți”.

„La ordinul președintelui Trump, am ordonat un atac letal asupra unei nave implicate în traficul de droguri, afiliată unor organizații teroriste desemnate în zona de responsabilitate a USSOUTHCOM (Comandamentul de Sud al Statelor Unite n.r.)”, , a precizat Pete Hegseth, pe X.

Patru bărbați aflați la bordul navei, care ar fi fost implicați în traficul de droguri, au fost uciși în atac. Niciun membru al forțelor armate americane nu a fost rănit în timpul operațiunii.

Atacul a fost efectuat în apele internaționale din largul coastei Venezuelei, „în timp ce nava transporta cantități substanțiale de narcotice către America, cu scopul de a ne otrăvi poporul”, a mai adăugat el.

Hegseth nu a precizat cu ce organizaţie teroristă era afiliată nava, dar a adăugat că „serviciile de informaţii au confirmat fără îndoială că această navă transporta narcotice, că persoanele aflate la bord erau narcoterorişti şi că operau pe o rută de tranzit cunoscută pentru traficul de droguri”.

Barca era „încărcată cu suficiente droguri pentru a ucide între 25 și 50 de mii de oameni”

Secretarul american al Apărării a distribuit, pe platforma X, și un videoclip cu momentul în care ambarcațiunea a fost lovită.

 

Hegseth a mai declarat că „aceste atacuri vor continua până când atacurile asupra poporului american vor înceta!!!”.

De asemenea, președintele Donald Trump a declarat într-o postare făcută pe Truth Social că barca era „încărcată cu suficiente droguri pentru a ucide între 25 și 50 de mii de oameni”. El a sugerat că ambarcațiunea „intra pe teritoriul american”.

Al patrulea atac mortal din Caraibe

Este cel puţin al patrulea atac militar american cunoscut în Caraibe de la începutul lunii septembrie, toate având ca ţintă ambarcaţiuni despre care administraţia susţine că sunt „afiliate” cartelurilor de droguri pe care SUA le-au desemnat ca organizaţii teroriste în ultimele luni.

Ultimul atac a avut loc în apele internaţionale din largul coastei Venezuelei, o mişcare care ar putea agrava şi mai mult tensiunile dintre SUA şi regimul venezuelean.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Toni2 04.10.2025, 10:02

    Așa ar trebui procedat cu toți traficanții de droguri.

  • Avatar comentarii

    cnr67 04.10.2025, 12:02

    Unii probabil zic "foarte bine", dar aceste actiuni sunt acte criminale in dreptul international. Poate ca sunt narcotraficanti, sau poate ca nu sunt, dar executia sumara nu e permisa in dreptul international. Sunt posibile exceptii ("targeted assassinations") cum a fost cu Osama, dar nu se aplica in acest caz pentru ca Osama era criminal international dovedit pe cand amaratii astia... cum ar fi daca Venezuela spulbera o barca de narcotraficanti americani in Golful Mexic? Din pacate, SUA fac praf ordinea mondiala pe care tot ei au creat-o (laudabil) dupa WW2, cu Carta ONU etc. Iar bufonul incult si la limita de jos a inteligentei umaneTrump vrea Nobelul pentru pace!

ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
09:22
Ioana Năstase, replică pentru Brigitte Pastramă. Fosta soție a lui Ilie Năstase face noi dezvăluiri: „Nu știe nimeni mai bine decât mine ce s-a întâmplat”
09:09
Un șofer de TIR va plăti 1.350 de euro amendă pentru 53 de minute de condus în Olanda, timp în care a parcurs 63 de km
08:52
A înotat fără oprire din Grecia până în Italia și a parcurs 91,4 km în aproape 32 de ore: „Mama mea mă aștepta”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!