Președintele României nu participă ca invitat sau în calitate oficială și nici nu va ține un discurs la deschiderea anului școlar.

„Pentru că există această tensiune, sunt nişte revendicări ale profesorilor şi nu am vrut să sfidez. E o discuţie în societate şi nu am vrut să sfidez”, a precizat preşedintele României.

Președintele a spus că va primi luni la Cotroceni o delegație a profesorilor, atunci când cadrele didactice care protestează în București vor ajunge acolo.

Nicuşor Dan a vorbit, luni, şi despre măsurile care au fost luate în domeniul educaţiei. 

„Haideţi să vedem cum se aşază lucrurile acum şi dacă sunt lucruri care pot fi remediate, ele vor fi remediate. Dar a fost un efort pe mai multe direcţii de a reduce deficitul, ăsta a fost efortul pe educaţie şi cum v-am spus el trebuia început mai devreme ca să fie gata în opt săptămâni”, a explicat Nicuşor Dan, potrivit News.ro.

El a fost întrebat de ce nu a avut nicio reacţie la tensiunile care există în educaţie. 

„A fost o discuţie între guvern şi sindicate, reprezentanţii profesorilor”, a afirmat preşedintele României. 

Prima zi de școală este marcată de proteste ale profesorilor. Manifestația începe la ora 10.00 în fața Guvernului și se încheie la ora 16.00, la Cotroceni.

După ce vor picheta Guvernului României, protestatarii vor pleca în marș de protest pe traseul Piața Victoriei – Bd. Nicolae Titulescu – Pasajul Basarab – Șos. Grozăvești – Palatul Cotroceni. La orele 13.30 – 14.30, vor ajunge la Cotroceni.

copil-buchet flori-prima zi de scoala-8 septembrie 2025Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.