Inspectoratul a transmis că a început să cerceteze marți diferența semnificativă de la 3 la 8,25, după contestații, în urma unei sesizări primite de la Comisia judeţeană de evaluare a judeţului Galaţi.

„Comisia judeţeană a mers în centrul nostru de corectare, am vizualizat lucrarea, am vizualizat borderourile, am verificat şi celelalte lucrări din centru şi am descoperit că la lucrarea cu numărul 2.012 a fost trecută nota lucrării cu numărul 2013. Practic cele două note au fost trecute inversat pe lucrări”, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea, Daniela Marchitan.

Inspectorul general a transmis că s-au luat măsuri pentru notarea corectă a elevilor.

„Am sesizat comisia naţională de Evaluare Naţională, am explicat ceea ce s-a întâmplat, am luat declaraţiile celor doi profesori evaluatori şi aşteptăm rezoluţia comisiei naţionale pentru pasul următor. Bănuiesc că vom primi acceptul de a interveni în aplicaţie şi de a pune corect cele două medii copiilor. Pentru că interesul este pentru elevi în primul şi primul rând”, a precizat Marchitan.

În urma incidentului, cei doi profesori evaluatori riscă să nu mai aibă posibilitatea de a participa în comisiile de corectură la examenul de Evaluare Naţională.

Când șeful Poliției Capitalei nu spune adevărul: 33 de accidente grave au provocat șoferii băuți în București și 3 au făcut șoferii aflați sub influența drogurilor
Recomandări
Când șeful Poliției Capitalei nu spune adevărul: 33 de accidente grave au provocat șoferii băuți în București și 3 au făcut șoferii aflați sub influența drogurilor

Inspectorul general a punctat că, în ultimii ani, tot mai mulți profesori refuză să participe la corectura lucrărilor de la examenele naţionale, din cauza presiunii şi a timpului scurt pe care aceştia îl au la dispoziţie pentru a nota lucrările.

20.268 de contestaţii au fost depuse la probele scrise din cadrul Evaluării Naţionale 2021. Numărul de contestații depuse este în creștere comparativ cu anul trecut, când au fost depuse 15.275 de contestații.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Știți cât a ajuns să coste un duș fierbinte?”. Dezvăluire șoc făcută de un român mutat în Danemarca
GSP.RO
„Știți cât a ajuns să coste un duș fierbinte?”. Dezvăluire șoc făcută de un român mutat în Danemarca
Decizia ȘOC luată de Meghan Markle și Prințul Harry. Răsturnare de situație în SCANDAL, nimeni nu se aștepta
Playtech.ro
Decizia ȘOC luată de Meghan Markle și Prințul Harry. Răsturnare de situație în SCANDAL, nimeni nu se aștepta
Câți bani a putut să dea mama Geta ca dar la nunta fiicei ei. Cum a reacționat Culiță Sterp, după ce s-a deschis cutia
Viva.ro
Câți bani a putut să dea mama Geta ca dar la nunta fiicei ei. Cum a reacționat Culiță Sterp, după ce s-a deschis cutia
Podul din România care se termină în câmpul de porumb. O comună a asfaltat drumul, cealaltă l-a lăsat din pământ şi cu gropi
Observatornews.ro
Podul din România care se termină în câmpul de porumb. O comună a asfaltat drumul, cealaltă l-a lăsat din pământ şi cu gropi
O ucraineancă a dezvăluit întrebarea pe care o pun mereu soldații ruși în localitățile pe care le invadează. VIDEO
Știrileprotv.ro
O ucraineancă a dezvăluit întrebarea pe care o pun mereu soldații ruși în localitățile pe care le invadează. VIDEO
O bătrână din Vaslui de 103 ani a pus un hoț pe fugă după ce s-a prefăcut că moare. Bărbatul i-a pus o lumânare în mână și a plecat în grabă
FANATIK.RO
O bătrână din Vaslui de 103 ani a pus un hoț pe fugă după ce s-a prefăcut că moare. Bărbatul i-a pus o lumânare în mână și a plecat în grabă
Pink a dat peste un român într-un hotel şi a început o discuţie incredibilă! "Nu înţelegi, aici nu e ca pe scenă". Artista i-a dat o replică neverosimilă
Orangesport.ro
Pink a dat peste un român într-un hotel şi a început o discuţie incredibilă! "Nu înţelegi, aici nu e ca pe scenă". Artista i-a dat o replică neverosimilă
Horoscop 5 octombrie 2022. Leii pot ajunge la concluzii mai cumsecade legate de anumite asocieri, parteneriate, colaborări de tot felul
HOROSCOP
Horoscop 5 octombrie 2022. Leii pot ajunge la concluzii mai cumsecade legate de anumite asocieri, parteneriate, colaborări de tot felul
Află cât îți poți permite să plătești lunar pentru un credit
PUBLICITATE
Află cât îți poți permite să plătești lunar pentru un credit