Conform unui comunicat al DNA, citat de Agerpres, discuţiile au vizat continuarea şi extinderea cooperării dintre cele două instituţii.
„Pentru ca DNA să îşi îndeplinească misiunea de combatere a corupţiei la nivel înalt, un punct central al viziunii manageriale îl reprezintă utilizarea eficientă a resurselor organizaţiei în vederea atingerii potenţialului de performanţă al acesteia. În realizarea acestui obiectiv, FBI va acorda sprijin direcţiei prin intermediul unor programe de pregătire profesională privind utilizarea tehnicilor şi metodelor speciale de investigaţii, precum şi a tehnologiilor inovatoare”, arată DNA.
De asemenea, în cadrul anchetelor penale, cele două instituţii vor continua să se sprijine reciproc în activitatea de cooperare judiciară internaţională, în conformitate cu prevederile tratatului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind asistenţa judiciară în materie penală, semnat la Washington la 26 mai 1999.
În cadrul întrevederii, procurorul-şef al DNA a subliniat faptul că fenomenul corupţiei afectează dezvoltarea societăţii româneşti în toate domeniile sale: economic, social, politic, ceea ce poate conduce, printre altele, la scăderea încrederii publice în democraţie şi la îndepărtarea de valorile europene şi nord-atlantice.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro