Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a intervenit la fața locului cu echipajul pirotehnic și un echipaj de pompieri militari. ”În scop preventiv și a unei eficiente intervenții la fața locului s-a procedat la balizarea zonei și închiderea pieței pe o distanță de aproximativ 150 metri pătrați”, a precizat slt. Alina Voina, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

”S-a efectuat în siguranță identificarea, ridicarea, transportarea, depozitarea în vederea distrugerii ulterioare a proiectilului de război cu focosul activ”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.

Administratorul Catedralei Evanghelice din Piața Huet, Victor Drăgan, a precizat că bănuia că în acel loc există ”ceva”, însă rămâne un mister cum proiectilul provenind din Al Doilea Război Mondial nu a fost descoperit la precedentele două reparații, din anii ’50 și din anii ’90.

”În cadrul acestor lucrări de reabilitare a fost demontat și cadranul ceasului, profitând de schelele care au fost amplasate. Iar colegul meu, Hans Scherer, care se ocupă de reabilitarea ceasului, este cel care a descoperit proiectilul.

Noi bănuiam că există ceva acolo, deoarece exista o gaură în cadran care în mod evident a fost produsă în urma unui impact cu un obiect dur, dar nu puteam vedea ce e acolo din cauza resturilor cu care era acoperită zona”, a explicat Victor Drăgan pentru Turnul Sfatului.

Proiectil găsit în ceasul din turnul Catedralei Evanghelice din Sibiu. ”Bănuiam că există ceva acolo”

”Ceea ce e curios, pentru mine, e că proiectilul e ca nou. Iar din `54 până în `57, biserica a fost în reparații, a fost înconjurată de schele, lucrau meșteri la reparații. Nu au găsit proiectilul din spatele cadranului.

Mai apoi, în `96 – `98 am participat și eu la lucrările de reparare a ceasurilor, inclusiv a cadranelor, și la fel, nu a fost găsit”, a adăugat Victor Drăgan.

FOTO: Turnu Sfatului

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.