„Racolat în mod obligatoriu”. Cum își turna colegii de muncă la Securitate Vasile Manea, vicepreședinte al Federației Române de Karate

 3 comentarii
Vasile Manea
Exclusiv

„Pentru faptul că este clevetitoare şi slab pregătită, majoritatea colegilor o evită, pe cât posibil, dar a reuşit să-şi formeze un cerc restrâns de femei de aceeaşi factură, cu care colaborează atât la serviciu, cât şi în particular”, scria Vasile Manea, vicepreședinte al Federației Române de Karate, într-o notă informativă dată la Securitate în 25 martie 1988 în legătură cu o colegă de serviciu de la Întreprinderea Tehnico-Medicală București.

10 ani de note informative

Bărbatul a fost recrutat de ofițerii Securității comuniste în anul 1980, când era subinginer la atelierul de proiectare-prototipuri aparate medicale, „pentru supravegherea informativă a colegilor de serviciu, a celor care nu respectă procesul tehnologic de proiectare, a modului de păstrare şi manipulare a documentelor secrete, precum şi a persoanelor ce au contacte cu cetăţenii străini în realizarea atribuţiilor de serviciu”.

A oferit zeci de note informative timp de 10 ani, până la căderea regimului comunist. În 16 iulie 2025, Curtea de Apel București a admis acțiunea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și a stabilit că Vasile Manea a fost „colaborator al Securității”. Dosarul s-a judecat în regim „anonimizat”, fără ca numele „pârâtului” să fie făcut public. Manea mai este președinte al Federației de Karate Shito Ryu din România și este vicepreședinte al Federației Europene de Karate Shito Ryu.

Recrutat într-o casă conspirativă

Recrutarea acestuia a avut loc în anul 1980, la „casa de întâlniri Cristian”, din București. „La propunerea dacă acceptă colaborarea cu organele de securitate, candidatul ne-a relatat că este de acord, dând în acest sens și angajamentul de colaborare cu organele noastre. (...) Informațiile pe care le va furniza în scris și vor fi semnate cu nume conspirativ. Având în vedere cele raportate mai sus și ținând cont de calitățile și posibilitățile informative, propunem a se aproba înregistrarea la C.I.D. în calitate de informator a numitului Manea Vasile”, se afirma în raportul ofițerilor, care consfințea racolarea noului informator.

În nota scrisă în legătură cu colega sa, în 1988, bărbatul a oferit și alte informații, respectiv faptul că aceasta ar fi intenționat să emigreze în Republica Federală Germania: „Sus-numita, de profesie proiectant, este angajată în I.T.M, din cadrul A.P.P de aproape 10 ani. La locul de muncă, este scutită de majoritatea sarcinilor de serviciu pentru faptul că face mai multe servicii şefului de atelier.

În prezent, sus-numita se ocupă cu întocmirea formalităţilor, privind plata salariilor oamenilor muncii din A.P.P. De curând s-a discutat în cadrul atelierului că are intenţia să facă o excursie în R.F.G, la o soră, stabilită în această ţară. Din grupul restrâns de prietene, s-a aflat că are intenţia de a nu se mai întoarce din excursie şi, mai mult, pentru a-şi uşura stabilirea în R.F.G, se va căsători cu un prieten de familie, al surorii ei, stabilit de mult timp în R.F.G.

De asemenea, s-a mai aflat că după ce obţine cetăţenia în R.F.G, are în intenţie să-şi cheme fiica, împreună cu nepoata. Tot despre sus-numita mai cunosc că este în relaţii apropiate cu G.M. şi T.P., oameni ai muncii în I.T.M, cărora le face comenzi, la o casă de comenzi, printr-o relaţie a fratelui ei”.

Sarcini precise, trasate de ofițerul de legătură

Investigatorii din cadrul CNSAS au depus la dosar și o altă notă informativă, în legătură cu un alt coleg de muncă al acestuia. „Este angajat al I.I.T.M. pe funcţia de inginer proiectant, a lucrat la următoarele locuri de muncă: C.T.C, A.P.P şi actualmente la B.P.F. Totodată, sus-numitul este secretar al C.T.E din I.I.T.M. Cunosc despre sus-numitul că a fost căsătorit şi că soţia, în urma unei călătorii în R.F.G, nu s-a mai întors. De asemenea, cunosc că sus-numitul a solicitat aprobarea pentru efectuarea unei călătorii, de interes turistic, în vestul Europei. Sus-numitul, în relaţiile sociale, este asocial şi irascibil şi se pare că a rămas cu sechele de pe urma unui accident de automobil. Nu cunosc amănunte despre activitatea extraprofesională, în timpul activităţii productive nu afişează niciun viciu”, susținea informatorul, în documentul semnat în 20 mai 1981.

În legătură cu acesta, ofițerul de legătură i-a trasat sarcini precise, respectiv să afle dacă întreţine relaţii cu străinii, dacă poartă corespondenţă cu posturile de radio străine sau vizitează ambasade străine.

Despre un alt coleg a susținut că „și-a manifestat și își manifestă nemulțumirea față de conducerea I.I.T.M.”, iar într-o altă notă informativă susținea că persoana vizată are intenția să facă o excursie în R.F.G., la o soră stabilită în această țară.

„Are intenția de a nu se mai întoarce din excursie și că după ce obține cetățenia în R.F.G. are intenția să-și cheme fiica, împreună cu nepoata”, susținea informatorul.

„Faptul că pârâtul conştientiza (într-o măsură mai mare decât un alt cetățean) că relațiile neoficiale cu cetăţeni străini, odată divulgate Securităţii, erau de natură să provoace neplăceri celor denunţaţi, rezultă şi din împrejurarea că ofiţerul de legătură îi cerea să furnizeze astfel de date.

Or, cunoscând în mod direct că aceste informaţii interesau în mod special Securitatea, ar fi trebuit, cu atât mai mult, să realizeze că furnizarea unor astfel de date îi expunea pe cei denunțați cel puțin unei acțiuni de verificare din partea Securităţii (acţiune ce presupunea încălcarea dreptului la viață privată).

În speță, această condiție (vizarea încălcării unor drepturi) nu este doar îndeplinită, ci și depășită, câtă vreme informațiile referitoare la preocupările, activităţile, opiniile, viața personală și familială a unor cetățeni ajungeau la cunoştinţa Securității fără permisiunea celor denunțați”, se precizează în acțiunea celor de la CNSAS.

„Nu mi s-a lăsat impresia că aș putea refuza”

Manea nu a contestat colaborarea cu Securitatea, dar a spus că a fost forțat să ofere informațiile cerute.

„Având în vedere activitatea desfășurată atât în cadrul I.I.T.M., cât și ca practician de arte marțiale, în anul 1980 am fost forțat să accept colaborarea cu Securitatea, prin furnizarea de note informative, în caz contrar, urmând să fiu supus unei atente monitorizări, să îmi fie îngrădit dreptul la muncă (prin destituirea din funcția avută), dar și să îmi fie interzis să mă mai antrenez, să plec din țară pentru campionate, antrenamente, stagii de pregătire.

Am fost «racolat» în mod obligatoriu, pentru că nu mi s-a lăsat impresia că aș putea refuza. Mai mult, am fost amenințat cu pericole iminente pentru siguranța și libertatea în cazul în care aș fi refuzat”, a afirmat acesta.

Bărbatul a mai spus că nu a pus niciodată în pericol nicio persoană dintre cele cu privire la care a furnizat informații, iar notele semnate de el „aveau un caracter informativ general” și nicio persoană nu ar fi avut de suferit în urma acestora.

Documentele descoperite în arhivă demonstrează însă că informările semnate de Manea au avut consecințe negative asupra colegilor de muncă ai acestuia, care au fost urmăriți informativ, iar cei despre care a susținut că doreau să plece din România nu au mai primit aprobări pentru vizite în străinătate.

„Orice notă informativă referitoare la starea de spirit a cetățenilor era exploatată operativ și mai ales era semnalată superiorilor ierarhici, care dispuneau deschiderea unor dosare individuale de urmărire, individuale sau de grup. Denunțarea de către pârât a existenței unor persoane care criticau modul de desfășurare a activității în cadrul întreprinderii și apreciau nivelul de viață din Occident, se înscria în sfera delaţiunilor ce se refereau la atitudini potrivnice regimului și care erau de natură a produce consecințe negative asupra celor vizați”, au mai afirmat reprezentanții CNSAS.

„A îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale”

Magistratul care a judecat cauza a admis probele prezentate și a precizat că Vasile Manea ar fi trebuit să aibă o atitudine prudentă şi să ia în calcul şi ipoteza în care Securitatea nu cunoştea atitudinile/opiniile persoanelor denunţate.

„Atât timp cât nu a procedat în această manieră, acesta a dovedit că nu este interesat de posibilele efecte negative ale informaţiilor sale şi, prin urmare, a vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată al celor denunţaţi, conştientizând că există riscul ca informaţia pe care o furnizase să ducă cel puţin la verificări şi investigaţii efectuate de Securitate asupra celor denunţaţi şi, astfel, la încălcarea dreptului acestora la viaţă privată.

Relevantă este activitatea concretă desfăşurată de persoana verificată în relaţia cu Securitatea, iar nu activitatea desfăşurată de ofiţerii de Securitate, ulterior primirii informaţiilor de la persoana verificată”, a susținut judecătorul.

Instanța a concluzionat că, prin activităţile desfăşurate, informatorul Vasile Manea „a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale, garantate chiar de legislaţia din acea vreme, iar îngrădirea drepturilor s-a produs în momentul în care a dat informaţii cu privire la anumite persoane, dar şi cu privire la persoane din proximitatea acestora, furnizând informaţii despre discuţiile purtate de aceştia şi de intenţiile lor”.

În 26 august 2025, Manea a contestat hotărârea Curții de Apel București, dosarul urmând a fi înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    BabaVanda 07.09.2025, 12:33

    Cine zice ca erai fortat sa devii informator e un mare mincinos. Mi s-a propus de doua ori, in institutii diferite la care am fost angajat, dar cu eleganta. Am avut de fiecare data ideea sa pun conditia: - Si nu mi se ceara sa provoc discutii pe teme indicate, voi da numai informatii de care am cunostinta intamplator. De fiecare data mi s-a spus ca cel mai important e sa provoc discutii pe teme indicate. Mentinandu-mi conditia, am fost lasat in pace.

  • Avatar comentarii

    Nerasist 07.09.2025, 19:25

    Hai să urmărim banii... Ce venituri a avut până în 90? Ce venituri a avut după 90? E venituri are acum? Să dea banii înapoi și îl cred pe cuvânt.

  • Avatar comentarii

    Omega 07.09.2025, 20:56

    Mănânci ce nu trebuie. Când ți se cere să previi și să anunți diverse acțiuni ce pot sabota economia țării sau viața concetățenilor, nu poți zice NU. Treaba e că rămânerea cuiva în străinătate nu era un atentat la siguranța națională. Așa cum e considerat acum orice protest , calificat ori legionar ori îndemn la ură

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!