Principalele declarații făcute de Renate Weber, Avocatul Poporului:

Nu am cerut redeschiderea școlilor, ci un punct de vedere. Toate au legătură cu închiderea școlilor.

Am avut în vedere faptul că OMS a ieșit cu o recomandare ca școlilie să funcționeze față în față, cu o motivare absolut justificată: Nu ne permitem o generație pierdută din cauza COVID-19.

Trebuie să vină cu niște răspunsuri pentru a justifica închiderea școlilor. Ni se pare firesc. De ce oare celelalte state membre UE au lăsat deschise școlile?

Eu cred că este încălcat dreptul constituțional la învățătură. Sunt puține locuri unde învățământul online se desfășoară bine. Suntem preocupați, îngrijorați, că în urma învățământului online vom avea copii care pierd doi ani, anul trecut și anul acesta. Mă tem că nu vom mai vorbi doar de analfabetism funcțional, ci de analfabetism, și punct.

Asumarea deciziei este una politică. Ce facem cu acele studii din UE în care se arată că nu școlile sunt focare de infecție? Sper să primim un răspuns. Ministerul Educației nu mai răspunde de mai bine de o lună. Nu știu dacă sunt în campanie electorală sau, dacă pot să o privesc cu maximă îngrijorare, ca pe un fel de sfidare a unei instituții constituționale, care este Avocatul Poporului..

Ghinionul istoric, Iohannis și muntele de nesimțire
Recomandări
Ghinionul istoric, Iohannis și muntele de nesimțire

Măcar semestrul al doilea să se petreacă la școală. Elevii au nevoie să recupereze materia care nu au făcut-o în primul semestru.

Avocatul Poporului își argumentează cererea către Ministerul Educației prin faptul că numeroase state europene, care au mai multe cazuri de coronavirus decât România, au lăsat școlile deschise, respectând astfel recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății.

Pe 10 noiembrie, la o zi după închiderea tuturor școlilor, Avocatul Poporului a avertizat Ministerul Educației că este posibil să încalce Constituția. Ulterior, pe 20 noiembrie, Avocatul Poporului cerut Ministerului Educației să ia în considerare redeschiderea școlilor, susținând că suspendarea tuturor cursurilor față în față va avea consecințe imprevizibile în educația celor aproape 3 milioane de elevi care acum învață online, în special în cazul copiilor de la sate.

Emisiunea Adriana Nedelea LA FIX poate fi urmărită de la ora 11.00 și de la ora 13.00, pe www.face și pe pagina de Facebook.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Vestea care zguduie showbizul românesc! Unul dintre cei mai cunoscuți artiști de la noi din țară are datorii de zeci de mii de lei la stat! ANAF i-a pus sechestru pe bunuri!
Unica.ro
Vestea care zguduie showbizul românesc! Unul dintre cei mai cunoscuți artiști de la noi din țară are datorii de zeci de mii de lei la stat! ANAF i-a pus sechestru pe bunuri!
Adevărul pe care nimeni nu-l știa despre Laura Vicol. Are strânse legături cu lumea mondenă, însă ce s-a aflat după ce a fost arestată este de necrezut
Viva.ro
Adevărul pe care nimeni nu-l știa despre Laura Vicol. Are strânse legături cu lumea mondenă, însă ce s-a aflat după ce a fost arestată este de necrezut
WOW, iată cel mai nou cuplu din showbiz-ul românesc! El - cântăreț și fiul unuia dintre cei mai mari artiști ai României, ea - actriță tânără și frumoasă. S-au afișat recent împreună și reacțiile oamenilor curg neîncetat. Chimia dintre ei este explozivă!
Libertateapentrufemei.ro

Beneficiile de pensionar de lux ale lui Klaus Iohannis, în pericol. Ar fi zis adio pensiei de 2.000 de euro, vilei și mașinii de protocol
Adevarul.ro
Beneficiile de pensionar de lux ale lui Klaus Iohannis, în pericol. Ar fi zis adio pensiei de 2.000 de euro, vilei și mașinii de protocol
Alexandra Stan iubește din nou! După despărțirea de milionarul belgian, artista și-a refăcut viața amoroasă. Cum au fost surprinși vedeta și noul ei iubit. FOTO
Elle.ro
Alexandra Stan iubește din nou! După despărțirea de milionarul belgian, artista și-a refăcut viața amoroasă. Cum au fost surprinși vedeta și noul ei iubit. FOTO
NEATENȚIA ar putea s-o coste scump pe Laura Vicol! Ce au descoperit procurorii DIICOT în declarația ei de avere. DETALIUL care ar putea face diferența în dosarul NORDIS
Unica.ro
NEATENȚIA ar putea s-o coste scump pe Laura Vicol! Ce au descoperit procurorii DIICOT în declarația ei de avere. DETALIUL care ar putea face diferența în dosarul NORDIS
Ninsori şi vânt puternic în weekend, inclusiv în Bucureşti. Meteorologii anunţă o lună februarie geroasă
Observatornews.ro
Ninsori şi vânt puternic în weekend, inclusiv în Bucureşti. Meteorologii anunţă o lună februarie geroasă
Horoscop 10 februarie 2025. Racii vor fi tentați să ceară ajutor de la cei din jur pentru a rezolva probleme simple, doar ca să se simtă mai bine
HOROSCOP
Horoscop 10 februarie 2025. Racii vor fi tentați să ceară ajutor de la cei din jur pentru a rezolva probleme simple, doar ca să se simtă mai bine

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI