REPORTAJ/ Dalina, copilul care s-a luat la trântă cu viața. Mama a abandonat-o în mâinile unui tată alcoolic: ”Să nu mă priviți cu milă!” | FOTO

Comentează

Abandonată la trei luni de cea care i-a dat viață, ignorată de un tată pușcăriaș interesat doar de jocuri de noroc, alcool și de anturajul său, plimbată de la o rudă la alta și ajunsă, în final, în grija statului, Dalina Toader ne dă o lecție despre ce înseamnă ambiția și dorința de reușită în viață. După ani de zile petrecuți în sistemul de protecție socială, fără sprijinul vreunei rude apropiate, Dalina a reușit să intre la Facultatea de Fizică a Universității București. Vrea să devină cercetător și să lucreze la Platforma Măgurele. Iubeşte România și nu are de gând să plece din țară, pentru că simte că și aici pot fi făcute lucruri mari.

Povestea Dalinei Toader este despre suferință și izbândă, despre deznădejde și luptă pentru supraviețuire, despre un suflet călit în sistemul de ocrotire socială, unde niciodată nu a auzit rostindu-se cuvântul ”mamă”. După ani întregi de încercări cărora cu greu le-ar fi făcut față și un om mare, Dalina a înțeles că știința lumii e în cărți și că pentru asta trebuie să muncească pe brânci.

Îi lipseau nespus mângâierea mamei și un tată responsabil

Venirea pe lume a Dalinei, acum 18 ani, a fost o întâmplare. Mama ei avea 19 ani și provenea dintr-o familie numeroasă din municipiul Buzău, cu o situație financiară grea. Tatăl ei avea 23 de ani, iar situația lui familială era mai bună. S-au căsătorit forțați de împrejurări, însă căsnicia a durat doar trei luni după nașterea fetei.

Când Dalina avea trei luni, mama ei și-a luat lumea-n cap, sătulă de ieșirile soțului său, care-și bea mințile și căruia nu-i păsa decât de anturajul său, de pariuri și de jocuri de noroc. Femeia a plecat lăsând în urmă boțul de carne care avea atâta nevoie de ea. În urma procesului, statul a încredințat-o pe fetiță tatălui său, care însă nu s-a preocupat aproape deloc de soarta ei. Anii au trecut, iar Dalina a crescut când în casa bunicilor paterni, unde nu erau decât bunicul și tatăl pentru că bunica sa era plecată la muncă în Italia, când la diverse rude.

Nu îi lipsea nimic material, ci doar mângâierea mamei și un tată responsabil care să-i fie alături.

”Eram plasată când la sora bunicii, când la nașa, când la alte rude. Aveam de toate, nu-mi lipsea nimic, însă eu niciodată nu am spus: «Bună dimineața, mamă!», niciodată nu am spus «Mamă» la vocativ. Mama a fost un lucru abstract pentru mine. Tata era agresiv, era alcoolic, îl interesau doar jocurile de noroc, însă nu mi-a făcut niciodată rău”, povestește Dalina.

La șase ani, când bunicul ei a murit, bunica l-a luat în Italia pe tatăl său, pentru că îi era teamă să nu fie o amenințare pentru ea având un anturaj dubios. Ea era dusă la țară, la fratele bunicii și plimbată la diverse rude până când a murit și bunica ei.

“Ne-a lăsat mie și tatei casa, a fost o greșeală, deși nu-mi place să spun așa ceva despre cineva care nu mai e printre noi, dar pentru că i-a lăsat și lui casa, a schimbat-o rapid pe un apartament, pe o mașină. A plecat apoi cu mașina și cu niște indivizi undeva prin nordul Europei, unde a ajuns la închisoare, iar eu am rămas singură, fără bani, fără sprijin. Am rămas a nimănui”, spune Dalina cu vocea frântă de emoție.

La nici 14 ani, a rămas a nimănui. A avut tăria să povestească trauma prin care trece

Cu bunicii decedați și tatăl după gratii departe de țară, Dalina a rămas singură într-un apartament în Buzău. Nu avea nici 14 ani când a rămas a nimănui, fără bani de buzunar, fără mâncare, fără nimeni care s-o sprijine, s-o aline și să-i spună că este în siguranță.

După două săptămâni, ajunsă la capătul putinței, fata a avut tăria să povestească dirigintei trauma prin care trece și astfel a ajuns într-un modul de locuit, al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău, alături de alți copii orfani. Era clasa a opta, atunci când toți copiii se pregătesc de examene.

”M-am trezit într-un apartament cu două camere, deja vândut, aveam o clauză de șase luni, după care trebuia să-l eliberez. Aveam 14 ani, nu mai aveam bani, eram clasa a opta, se pregăteau examenele şi prima soluţie care mi-a venit în minte a fost să apelez la şcoală, la dirigintă. I-am explicat situaţia, m-a îmbrățisat, m-a ajutat foarte mult", își amintește Dalina.

A stat două săptămâni în internatul școlii, după care reprezentanții unității școlare au luat legătura cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău, și astfel  a ajuns în sistemul de protecţie, într-un apartament cu 7-8 copii.

"S-a întâmplat să ajung în apartamentul DGASPC exact când am împlinit 14 ani. Am fost impresionată, pentru că am fost primită cu tort, cu suc. Am trăit aici până la 18 ani, când am decis să plec și să-mi iau viața în propriile mâini”, a relatat tânăra.

"Spun oamenilor povestea mea, dar le cer să mă privească la fel ca înainte, nu cu milă!”

Dalina a studiat Științele Naturii la Liceul "Alexandru Marghiloman" din Buzău. Spune că, deși provenea din sistemul de protecție a copilului, nu a simțit nicio frustrare, iar colegii au tratat-o asemenea unui copil normal. Chiar și așa, mărturisește că întotdeauna a simțit lipsa mamei, lipsa unei familii.

”Într-o zi, la ora de dirigenție, i-am cerut dirigintei să mă lase să le spun colegilor situația mea. Au fost foarte deschiși, au înțeles situația. Le-am spus, le-am cerut să nu mă privească cu milă. Asta fac mereu în grupurile de oameni în care mă integrez: le spun povestea mea, dar le cer să mă privească la fel ca înainte, nu cu milă!”.

Viața i s-a schimbat de când a pus mâna pe cartea ei de căpătâi: "20.000 de leghe sub mări"

Tânăra a dezvăluit că, spre rușinea ei, abia în clasa a noua a pus mâna pentru prima dată pe o carte. A fost "20.000 de leghe sub mări", de Jules Verne, devenită cartea ei de căpătâi, cea care i-a deschis ochii și mintea către citit și către studiu. De atunci, viața i s-a schimbat și a decis că trebuie să facă orice pentru a deveni om.

”Spre rușinea mea, am pus mâna pe prima carte de citit în clasa a noua. Era Jules Verne, iar de atunci am făcut o pasiune pentru citit. M-am autoeducat și am început să văd viața dintr-o altă perspectivă, atunci am început să mă gândesc că trebuie să fac ceva cu viața mea. Am stat și m-am gândit: la zidărie nu sunt bună, la croitorie nu sunt bună, la cântat nu sunt bună și atunci mi-am dat seama că cel mai ușor învăț la științele exacte. În clasa a 12-a, am prins dragoste de fizică și astfel am decis să urmez această cale”, a mai spus tânăra.

Pentru că nu avea bani de pregătire, nu a făcut deloc meditații pentru intrarea la facultate. La liceu, în orele de fizică, o mai ajuta profesoara, însă în general a învățat singură și aloca patru ore zilnic pregătirii pentru facultate. Adeseori învăța noaptea, pentru că așa îi plăcea cel mai mult.

Studentă la Fizică, se întreține singură din două burse și un job de weekend

Dalina este acum studentă în primul an la Facultatea de Fizică din cadrul Universității București. Deși chinuită și cu o poveste de viață demnă de un scenariu de film, Dalina duce acum o viață normală. Are prietene care îi știu povestea, dar cărora le-a cerut să nu o privească niciodată cu milă. În weekend-uri, lucrează ca ospătar de evenimente. Are două burse și cu banii câştigaţi la sfârșit de săptămâni, atunci când lucrează, reușește să se întrețină.

Dalina vrea să devină cercetător și să lucreze la Platforma Măgurele. Nu se gândește nicidecum să părăsească România, pentru că se declară ”o naționalistă”, care iubește ”țara și limba română".

”O să fiu inginer fizician, îmi doresc o carieră în cercetare, dar m-am înscris și la modulul care-mi va permite să predau. Scopul meu e însă cercetarea. E o meserie bănoasă, dar cere și foarte multă implicare, foarte mult studiu, responsabilitate, sunt atribuții cu care nu te joci. Cred că se poate trăi în România din cercetare, eu sunt o naționalistă convinsă, îmi doresc să rămân aici. Vreau să ajung să lucrez la platforma de la Măgurele”, spune tânăra.

Fizica ajunge până la un punct, iar de acolo intervine credința

Când vorbește despre fizicieni, Dalina Toader spune că aceștia sunt cu toții credincioși.

”Orice fizician e foarte credinicios. Fizica înseamnă studiul naturii, 70 la sută din ce e în jurul nostru e fizică. Fizica ajunge până la un punct, iar de acolo intervine credința. Cred că e o divinitate, indiferent cum se numește, Dumnezeu, Allah, Buddha, e o energie bună, care face lucrurile astea să meargă. Eu cred că mare parte dintre fizicieni sunt credincioși, cu toții studiem exactul și ne dăm seama că nu știm totul. Religia e una, credința e alta. Cred într-o forță a binelui, infinită!, mai spune tânăra.

Mesajul pentru tinerii de vârsta ei, care au norocul de a avea părinți, este să lase lucrurile superficiale deoparte și să gândească profund la cât de norocoși sunt că au o mamă și un tată: ”Eu nu am spus niciodată "Bună dimineața, mamă!" Pe mine nu m-a mângâiat niciodată mama la culcare. Dacă aș fi în locul lor, aș prețui totul mult mai mult. În plus, cred că multor români le lipsește încrederea în sine. Am ajuns astăzi în punctul în care sunt mândră de ce am făcut și de ce sunt cu ajutorul încrederii în mine și al atitudinii pe care am avut-o în viață și în relațiile cu oamenii. Oamenii ar trebui să aibă mai multă încredere în ei. Românul e inteligent nativ”.

Citește și: Mesajul primit de un român aflat într-un centru de detenţie în Marea Britanie: „Poți evita să devii un cerșetor dacă te întorci în România”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
22:04
Donald Trump vrea să transforme complexul său de golf din Florida în reședință prezidențială și susține că armata i-a dat ideea
22:03
NATO începe exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia, în mijlocul tensiunilor crescute cu Rusia
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește