REPORTAJ. Fața neștiută a Bisericii. Într-o comună din Bacău, un preot care a învins alcoolismul îi ajută acum pe alții să scape de „boala care distruge familii întregi”: „Oamenii să știe că există speranță”

„Aici e o fostă pensiune. Am amenajat-o şi adaptat-o nevoilor noastre”, spune preotul, care are un birou în fosta recepţie. Beneficiarii sunt cazaţi în 12 camere cu câte două paturi, baie proprie, TV , frigider şi aer condiţionat. O bucătărie modernă, de unde vine miros îmbietor de gogoşi, şi o sală de mese, apoi spălătoria şi cabinetele: consiliere psihologică, spirituală, ergoterapie (terapie care mizează pe o activitate). La parter se află un cabinet medical, supravegheat de asistenta Viorica Donie, veche colaboratoare a „Izvorului Tămăduirii”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

„Ne-au trecut mii, zeci de mii de oameni prin mâini”

Curtea şi grădina cu brazi argintii şi flori roşii sunt goale. „Nu stă nimeni, toţi sunt la terapie, la grupul lor”, precizează părintele Liviu. În jur de cinci şedinţe zilnice de terapie cu specialiştii centrului – psihologi, adictologi, psihiatri – are în program fiecare beneficiar. După 7-8 săptămâni de şedere, susține preotul, oamenii pleacă de aici ca oameni liberi, capabili să-şi înfrunte demonii şi să ducă un alt fel de viaţă.

„Cam 80 la sută e procentul de reuşită la noi. Oamenii nu recad în dependenţă. Şi ne-au trecut mii, zeci de mii de oameni prin mâini, din 2011 până acum. Şi la noi, locurile sunt mereu ocupate. Suntem mereu plini. Cererile sunt multe, şi din afara judeţului, pentru că astfel de centre sunt foarte puţine în România. Cam jumătate dintre cei internaţi sunt alcoolici, cam un sfert, dependenţi de droguri şi un sfert, dependenţi de medicamente, mâncare, jocuri de noroc”, adaugă părintele Liviu.

„Eram cu buba în familie şi în suflet cât luna de pe cer”

Cum a luat naştere acest centru? Povestea începe undeva, prin anii 2000, când preotul Liviu Burlacu realiza că are o problemă cu alcoolul. „Încercam din toate puterile să salvez aparenţele, eram un fel de circar, am mai spus. Un fel de circar, adică slujbă perfectă, predică perfectă, ţinută morală şi imagine socială ireproşabilă, dar eu eram cu necazul în spate şi cu buba în familie şi în suflet cât luna de pe cer, când este plină… Şi nu se mai putea… am luat decizia, mi-a apărut o hotărâre să încerc să-mi rezolv problema”, spune părintele.

Drumul spre abstinenţă a fost complicat, pentru că „la noi nu se vorbeşte despre asta, nu sunt promovate metodele de tratament pentru alcoolism”. Preotul afirmă că a înţeles, pe propria piele, că „psihiatria abordează doar o parte a acestei boli, care este o boală biologică, psihologică, socială şi spirituală”.

„Externat de la psihiatrie, în două, trei, patru zile, o săptămână, am băut. Cu gândul că o să beau numai un pahar. Neştiind că primul pahar este mult prea mult, următoarele o sută, mult prea puţine. Şi a urmat, iarăşi, încă o repriză de o săptămână, două. Pe urmă iar încercarea de oprit, o zi, două, cinci, cu sevrajul de rigoare, o suferinţă groaznică şi un chin groaznic pentru familie, pentru familiile tuturor dependenţilor este lucrul ăsta”, continuă părintele, tatăl a trei fete.

„Abia în 2006, după vreo două internări la psihiatrie, de bunăvoie, fără ruşine, fără frică, în Bacău şi la Socola la Iaşi, am urmat un program de terapie, tot în regim clinic staţionar, tip rehab, şi am reuşit, după două luni în care am avut şansa să întâlnesc doi psihologi cu expertiză în sectorul ăsta al dependenţelor, să-mi impun abstinenţa. Preot fiind, mi-am reluat activitatea, nu în aceeaşi parohie, nu în acelaşi loc”.

Ieşit din iad, părintele Liviu s-a dus la arhiepiscopul Romanului şi al Bacăului, ÎPS Ioachim, cu o propunere: „Preasfinţite, este nevoie să facem să ajutăm şi în sectorul ăsta, pentru că noi, ca preoţi, ne întâlnim în biserică cu o mulţime de familii în care este multă suferinţă din cauza alcoolului şi alcoolismului”.

„Societatea, în marea ei ignoranţă, i-a stigmatizat”

Prin asociaţia socio-medicală SILOAM, arhiepiscopia şi-a extins activitatea social-filantropică şi în această direcţie, a luptei cu dependenţele. Părintele Burlacu s-a instruit în domeniul terapiei Minnesota (inventat în anii 30 în Statele Unite – Alcoolicii Anonimi, n.red.) şi a căutat specialişti, care „nu sunt prea mulţi la noi, chiar foarte puţini sunt care să aibă şi practică strict pe tratarea adicţiilor. Mulţi au vrut, puţini au rămas. Mulţi chemaţi, puţini aleşi”.

Secretul rezistenţei în echipa de la „Izvorul Tămăduirii” este, crede părintele Liviu, faptul că specialiştii au trecut ei înşişi prin dependenţă şi au învins-o. Înţeleg profund mecanismele ei şi înţeleg ce efort grozav şi ce hotărâre de fier trebuie să aibă un terapeut pentru a-l ajuta pe un pacient cu astfel de boală.

„Programul de terapie Minnesota presupune foarte multe resurse, nu atât materiale, cât umane. Cere pricepere, dedicaţie, jertfă şi dragoste”, explică preotul. „Dependenţii nu sunt nişte persoane foarte agreabile. Sunt oameni rigizi, oameni care în neputinţa lor sunt greu accesibili, slabi comunicatori, introvertiţi. Din cauză că sunt copleşiţi de vinovăţie. Poartă pe umerii lor una dintre cele mai crâncene patimi, neputinţe şi boli, în acelaşi timp, lucru pentru care societatea, în marea ei ignoranţă, i-a stigmatizat şi marginalizat, i-a izolat la marginea societăţii. Sunt oameni care suferă, uneori suferă în tăcere, şi de foarte multe ori nu este nimeni care să-i asculte sau să-le ofere ajutorul la care el se aşteaptă”.

„Nici un leu de la stat!”

Slab, cu obrajii supţi, dar cu privire senină, părintele Burlacu apasă mai tare braţele fotoliului, când pomeneşte despre ce face statul român în privinţa dependenţelor. „Sunt convins că face multe, programe, comisii, campanii. Pe hârtie”. E greu să îţi dai seama când e ironic sau nu, are un ton serios şi egal, dincolo de care abia ghiceşti umbrele.

„Centrul nu primeşte nici un leu de la stat. Finanţarea e asigurată de arhiepiscopie, de Mănăstirea Bunavestire, unde sunt slujitor. O mică parte din bani vine de la beneficiari, care trebuie să achite sume simbolice, ancore le spunem noi, să nu fie totul gratis: cam 10 lei pentru masă şi 40 de lei cazarea pe zi. Vin şi donaţii de la foştii beneficiari, care, vindecaţi, vor să-i ajute şi pe alţii, în aceeaşi situaţie, ajutând centrul nostru. Cât despre instituţiile statului, nu avem piedici, dar nu avem nici aşteptări”.

„Există soluţii, există speranţă!”

„Ceea ce vreau să ştie oamenii care citesc acest articol este că există soluţii, există speranţă, cine vine la noi şi-şi doreşte reuşeşte. Noi amintim des aici o vorbă a psihanalistului canadian Andre Moreau: numai tu singur poţi reuşi, dar nu poţi reuşi de unul singur! Programul de terapie Minnesota este un program care abordează şi componenta spirituală. Nu cea religioasă, spiritual înseamnă şi credinţă, şi etică. Este nevoie de un program spiritual pentru că voinţa este o chestiune spirituală. Nu ţine cont de intelect, de condiţie fizică sau de alte circumstanţe din astea omeneşti sau socratice, dacă vreţi. Voinţa este o chestiune spirituală şi ea este atacată, devine neputincioasă în faţa alcoolului, a drogurilor”.

Orgoliul, subliniază părintele, reprezintă piatra de încercare a oricărei terapii împotriva adicţiilor. Orgoliul, egoismul, egocentrismul. „Programul spiritual înseamnă că omul se raportează la valori morale, etice, spirituale superioare celor în care a trăit pe timpul consumului. Asta înseamnă, dacă se poate, punerea în practică în toate domeniile vieţii a onestităţii, iubirii, bunăvoinţei, răbdării, smereniei, credinţei, îngăduinţei”.

„Alcoolismul copleşeşte comunităţi întregi”

Da, cazurile de dependenţă de droguri s-au înmulţit în ultimii ani. „Sunt tineri cei mai mulţi. Uneori, ajung la noi prea târziu, când creierul este prea afectat şi nu mai putem face nimic. Cu cât lupta începe mai repede, cu atât cresc şansele de vindecare”.

Iar alcoolismul, susţine preotul Burlacu, „copleşeşte comunităţi întregi din ţara noastră. Şi noi, ca stat, tot nu-l vedem ca pe o boală, o boală primară, o boală de familie şi nu-l tratăm ca atare. Ironia este că nu suferă doar cel care bea, ci ăla suferă cel mai puţin, pentru că în majoritatea timpului este ori euforic, ori anesteziat, ori pur şi simplu, prin prisma elementelor bolii, nu este capabil emoţional să se raporteze la familie. Soţia sau aparţinătorul suferă groaznic. Dar copiii suferă cel mai mult, sunt victime directe”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

„Puteam să mor măcar de o sută de ori!”

Fiecare pacient cazat la „Izvorul Tămăduirii” are parte de o schemă terapeutică personalizată, care include şedinţe împreună cu membrii familiei.

Fiecare om care trece pragul centrului e deja un erou, susţine părintele Liviu. Încă se minunează de felul în care şi-a găsit drumul sau poate drumul l-a găsit pe el. „Nu voiam să fiu preot. Voiam să mă fac aviator. Dădusem la liceul de aeronautică, în Bacău. Eram olimpic la istorie şi am fost într-o excursie la mănăstirile din nordul Moldovei. Şi am devenit, dintr-odată, interesat de istoria religiilor. Aşa că m-am dus la Teologie. Nu mi-am propus, apoi, să ajung coordonator de centru de terapie, dar iacătă-mă-s! Sunt părintele Liviu, problema devenită soluţie!”.

„Acum am o stare mult peste ce trăiam când beam. Şi nu mai am frică. Pentru că ar însemna să nu cred în Dumnezeu. Chiar nu-mi este teamă, de-aia am trecut şi prin cancer. Doctorul o zis că scoate jumate din mine sau că mor. Da ce, tu eşti Dumnezeu? Şi n-am avut probleme, am şi zburat prin nu ştiu ce ţări, am fost prin spitale… A muri este un lucru normal, face parte din viaţă. În timpul alcoolismului meu, puteam să mor de măcar o sută de ori, am condus în ultimii 2-3 ani beat tot timpul, nu cu 0,3, beat, da? Am căzut. Şi n-am murit. Bă, dacă n-am murit când eram bolnav, nebun, dement, cum vrei să spui unui om care este băut bine… Dar acuma, când chiar mă rog ca Dumnezeu să-mi dea putere să-i împlinesc voia şi să-i ajut pe cei spre care poate prea puţini se îndreaptă, să mor? OK, măcar dacă mor, mor în tranşee. Sau mor pe câmpul de luptă, aia înseamnă glorie, da? De ce să zic Doamne, fereşte!?”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro