Autoritățile au anunțat că filiala poliției militare din Lublin va efectua analize criminalistice asupra obiectului găsit, relatează agenția de știri Reuters.

În urmă cu mai bine de o săptămână, Polonia a anunțat că mai multe drone rusești au intrat în spațiul său aerian în timpul unui atac masiv lansat de Moscova asupra Ucrainei. Forțele armate poloneze au ridicat avioane de luptă și au declanșat o operațiune de neutralizare a obiectelor zburătoare.

Moscova s-a apărat, iar Kremlinul a susținut că aparatele ar fi venit „din direcția Ucrainei”, în niciun caz de la ei.

Ulterior, secretarul general al NATO, Mark Rutte, și comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Alexus G. Grynkewich, au anunțat lansarea misiunii Santinela Estică.

În plus, și România a ridicat sâmbătă, 13 septembrie, două avioane F-16 de la Baza 86 Aeriană Fetești pentru monitorizarea situației aeriene la granița cu Ucraina, după atacuri aeriene rusești asupra infrastructurii ucrainene de la Dunăre.

În aceeași zi, o dronă rusească a pătruns în spațiul aerian național, iar populația din zona de nord a județului Tulcea a fost avertizată cu privire la riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian.

La o zi de la incident, ambasadorul Rusiei la București a fost convocat la MAE. Apoi, Ambasada Rusiei în România a reacționat pe Facebook și a susținut că MApN ar fi descoperit, de fapt, un OZN.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.