După ce o dronă rusească a pătruns sâmbătă, 13 septembrie 2025, în spațiul aerian național și ambasadorul Rusiei la București a fost convocat la MAE, misiunea diplomatică a susținut duminică, 14 septembrie 2025, că MApN ar fi descoperit, de fapt, un OZN.
„Pe 13 septembrie, Ministerul Apărării al României a descoperit un alt OZN (obiect zburător neidentificat) în spațiul aerian al țării și s-a grăbit să anunțe că ar fi vorba de o dronă rusească”, a transmis misiunea diplomatică a Rusiei în România într-o postare publicată pe Facebook.
La o zi de la încălcarea spațiului aerian, ambasadorul Rusiei la București a fost convocat la MAE pentru a protesta față de acest „act inacceptabil și iresponsabil, care constituie o încălcare a suveranității României”, a precizat ministerul.
„În cursul discuției însă, niciuna dintre întrebările adresate cu privire la identificarea dronei care ar fi pătruns în spațiul aerian român nu a primit un răspuns concret și convingător. Având în vedere lipsa unei confirmări obiective a provenienței naționale a aparatului zburător, protestul părții române a fost respins ca fiind nefondat și nejustificat”, a adăugat misiunea diplomatică a Rusiei.
Conform mesajului publicat pe platforma socială, ambasadorul rus a sugerat că incidentul ar putea fi o provocare intenționată din partea regimului de la Kiev.
„Toate circumstanțele indică faptul că, în realitate, a avut loc o provocare intenționată a regimului de la Kiev, care, temându-se de un eșec militar inevitabil și de răspunderea pentru crimele comise atât împotriva poporului rus, cât și a celui ucrainean, încearcă disperat, prin orice mijloace, să implice alte state europene într-o aventură militară periculoasă împotriva Federației Ruse”.
Amintim că MAE a cerut părții ruse să ia „neîntârziat” toate măsurile necesare pentru a evita pe viitor noi încălcări ale spațiului aerian român. Sâmbătă, 13 septembrie 2025, populația din zona de nord a județului Tulcea a fost avertizată cu privire la riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian.
radutatii 15.09.2025, 11:11
La ce folosește ambasada rușilor in România, în afară de spionaj si provocări?