Astfel, o schimbare care a împărțit în două tabere fanii companiei nu mai promite neapărat un efect „wow”, ci o rafinare a unui concept care a rezistat testului timpului. E un iPhone care arată, totuși, fresh, și care livrează aceeași experiență de utilizare pe care fanii companiei din Cupertino au ajuns s-o adore.

Design: Apple trece de la titan la aluminiu

Încă de la prima vedere, e clar că iPhone 17 Pro nu vrea să epateze, asta dacă nu cumva ai de gând să-ți cumperi culoarea „cosmic orange”, una care se observă „de pe lună”, și totodată și preferata mea, însă aici e vorba de o chestiune subiectivă.

Platoul camerei foto a lui iPhone 17 Pro, de culoare portocalie, pe un fundal de lemn.
iPhone 17 Pro este cel mai bun iPhone de până acum. Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Carcasa este una de aluminiu în acest an, Apple făcând trecerea de la titan, un material mai dur și mai rezistent. iPhone 17 Pro vine disponibil la rafturile reale și virtuale ale magazinelor din România în alte două culori, în afară de cea menționată anterior, și anume „Deep Blue” și „Silver”. Lineup-ul are câte ceva pentru toată lumea din acest punct de vedere și asta e mereu un lucru important de menționat.

În ceea ce privește dimensiunile sale, greutatea scade cu câteva grame, dar senzația unui telefon „care se simte în mână” rămâne intactă. Că tot vorbeam mai sus de subiectivism, eu mereu am preferat telefoanele ceva mai grele, dar care să nu se ducă prea mult în extremă. iPhone 17 Pro livrează asta.

Culoarea „Cosmic Orange” este de departe vedeta acestui an, și, din fericire, unitatea de test care a ajuns la mine a venit „îmbrăcată” în acest portocaliu. De asemenea, în acest an vedem implementarea unui nou termen, și anume „platoul” camerei. Și asta pentru că designul din partea de sus, acolo unde sunt adăpostiți cei trei senzori foto despre care vom discuta ceva mai încolo, seamănă mai degrabă cu un platou decât cu o insulă.

Platoul camerei foto a lui iPhone 17 Pro, de culoare portocalie, pe un fundal de lemn.
iPhone 17 Pro este cel mai bun iPhone de până acum. Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Display Super Retina XDR

Display-ul de 6,3 inci Super Retina XDR OLED pare identic cu cel de anul trecut, dar diferențele se simt în utilizare. Luminozitatea maximă de 2.500 niți face față soarelui cu brio, fără să pierzi din detalii, iar rata adaptivă de reîmprospătare, acel ProMotion de la Apple, care trece de 1Hz la 120Hz e mai inteligentă ca oricând, coborând consumul de energie în moduri aproape insesizabile.

Prim-plan cu ecranul iPhone 17 Pro, pe care este deschis site-ul Libertatea.
iPhone 17 Pro este cel mai bun iPhone de până acum. Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Tonurile de culoare sunt neutre, fidelitatea e impecabilă, iar noul strat antireflex chiar funcționează. Atunci când este alăturat „mai vechiului” meu iPhone 16 Pro Max, diferența în reflexii este chiar sesizabilă. Nu e un salt spectaculos, dar e genul de perfecționare pe care vrei s-o găsești pe un astfel de smartphone, un update de tipul „quality of life”.

Ecranul este ideal pentru consum de conținut multimedia, deși este puțin cam mic în dimensiuni pe modelul Pro. Bine, asta se poate datora și obișnuinței mele cu modelele Pro Max, însă calitativ vorbind, este, pentru mine, parte integrantă a Top 1 ecrane de smartphone-uri de pe piață, iar acesta a fost cazul în fiecare an.

Ecranul iPhone 17 Pro, pe care este deschisă pagina principală.
iPhone 17 Pro este cel mai bun iPhone de până acum. Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Noul A19 Pro este cipul cel mai performant și mai eficient energetic produs de Apple

Sub capotă, noul procesor A19 Pro e probabil cel mai eficient CPU mobil de pe piață în acest moment. Arhitectura pe 3 nm aduce o creștere de 15 % în performanță brută și un consum redus cu aproape 20 %.

În traducere practică, înseamnă că aplicațiile nu pun nici un fel de problemă, indiferent de cerințe tehnice, multitaskingul nu are nici un fel de timp mort, iar jocurile AAA (precum noul „Resident Evil Village Mobile”) rulează cu o fluiditate surprinzătoare. De fapt, chiar e recomandat să „legi” pe Bluetooth un controller la iPhone 17 Pro și să-i dai drumul la joacă.

De asemenea, în acest an avem parte și de o nouă soluție de răcire pentru iPhone 17 Pro și Pro Max, și anume o cameră de vapori, așa cum vedem și la laptopurile high-end de gaming sau editare.

Desigur, păstrând proporțiile. Spre deosebire de modelele din trecut, și mai ales față de 16 Pro, pe care l-am testat în 2024 pe vremea asta, 17 Pro nu dă nici un fel de urmă de încălzire, nici măcar atunci când am rulat pe el testele sintetice ale căror rezultate vi le las mai jos.

AnTuTu Benchmark2.449.755
GeekBench 6 Multi-Core9.685
3D Mark Steel Nomad Light2.446
3D Mark Solar Bay Extreme1.713
3D Mark Solar Bay9.682
3D Mark Wild Life Extreme4.444

De asemenea, avem parte și de un modem nou instalat pe modelul flagship din lineup-ul Apple din acest an, C1 pe numele său, a cărui principală calitate este chiar capacitatea de a fi extrem de bine pus la punct în ceea ce privește eficiența energetică.

Acesta a debutat pe iPhone 16e, iar o versiune îmbunătățită a lui regăsim pe iPhone Air, telefon despre care voi scrie un review în viitorul extrem de apropiat, tot aici pe site-ul Libertatea.

Camera e la fel de bună ca în fiecare an, acum și cu zoom 8X

Poate cel mai important motiv pentru care iPhone 17 Pro merită atenția oricui, inclusiv a fanilor telefoanelor cu Android, indiferent de numele producătorului, e sistemul foto.

Review iPhone 17 Pro și veșnica întrebare: merită sau nu upgrade-ul?

Devenită cel mai important motiv pentru care cineva cumpără un telefon, camera foto de pe iPhone 17 Pro și Pro Max, pentru că vorbim de aceeași configurație pe ambele modele, ne prezintă și în 2025 trio-ul familiar ultrawide, wide și telefoto.

Peisaj rural cu dealuri și pădure, din comuna Tutana, jud. Argeș.
iPhone 17 Pro este cel mai bun iPhone de până acum. Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Senzorul principal de 48 MP e nou, cu pixeli mai mari și o diafragmă f/1.6 care colectează mai multă lumină fără să sacrifice profunzimea. Rezultatul e o imagine cu mai multă textură și o tranziție naturală între umbre și zone luminoase.

Gala EFC România, care a avut loc la Circul de Stat din București.
iPhone 17 Pro este cel mai bun iPhone de până acum. Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Nu mai există acel aspect „prea curat” de la generațiile vechi. Acum fotografia are un pic de viață, un soi de imperfecțiune plăcută.

O stradă lăturlanică pe timp de noapte în cartierul Drumul Taberei.
iPhone 17 Pro este cel mai bun iPhone de până acum. Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Teleobiectivul de 5x, cu lentilă periscopică, e în sfârșit la nivelul concurenței din zona Android. Zoom-ul e clar, contrastul e echilibrat, iar stabilizarea optică e remarcabil de eficientă.

O stradă lăturlanică pe timp de noapte în cartierul Drumul Taberei.
iPhone 17 Pro este cel mai bun iPhone de până acum. Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

În lumină scăzută, algoritmul de expunere face o treabă decentă, deși uneori imaginea tinde spre tonuri calde excesive, un compromis tipic Apple, menit să păstreze coerența vizuală între modurile de fotografiere.

Chris Norman, cu chitara în mână, pe scena Sălii Palatului.
iPhone 17 Pro este cel mai bun iPhone de până acum. Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Camera ultrawide de 12 MP e poate cea mai subestimată dintre toate. Ea dispune acum de autofocus rapid și un control mai fin al distorsiunii. Fotografiile macro ies surprinzător de naturale, iar tranziția între lentile e instantanee, semn că procesarea integrată ProRAW și ProRes funcționează la nivelul așteptat.

Panoramă cu orașul Râmnicu Vâlcea, cu munții și clădirile sale.
iPhone 17 Pro este cel mai bun iPhone de până acum. Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Cred ca cea mai bună descriere a camerei foto de pe iPhone 17 Pro este una pe care o folosesc aproape în fiecare an când scriu despre aceste modele. Totul pare natural, postprocesarea aproape ca e insesizabilă, spre deosebire de multe modele cu Android, mai ales cele produse de companii chineze.

Panoramă cu orașul Râmnicu Vâlcea, cu munții și clădirile sale.
iPhone 17 Pro este cel mai bun iPhone de până acum. Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Pe partea video, Apple continuă să joace în altă ligă. Filmarea 4K la 60 fps, cu HDR adaptiv, e pur și simplu consistentă: culori precise, detalii clare, stabilizare fără artefacte.

Panoramă cu orașul Râmnicu Vâlcea, cu munții și clădirile sale.
iPhone 17 Pro este cel mai bun iPhone de până acum. Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Noul mod Cinematic Pro permite control manual al punctului de focalizare și al expunerii, o funcție așteptată de profesioniști. Însă e destul de clar ca, la fel ca în anii trecuți, ai nevoie de un SSD extern ca să poți filma într-un astfel de format profesional, din cauza dimensiunii uriașe pe care o vor căpăta fișierele video.

iOS 26 și al său mult dezbătut Liquid Glass

Apple a împins estetica software-ului său spre un nou teritoriu odată cu lansarea iOS 26, iar „Liquid Glass” e dovada clară că designul nu mai înseamnă doar grafică, ci și reacție la atingere.

Ecranul pare să curgă, cumva, atunci când realizezi diferite acțiuni de navigare, fiecare tranziție are o opacitate foarte bine și plăcut calculată, iar interfața îți dă impresia că atingi un material viu. Nu e doar un efect vizual, e un nou limbaj de interacțiune.

Nici nu vreau să mă gândesc cât i-a luat companiei din Cupertino să perfecționeze acest software care, foarte important, spre deosebire de alte iterații din anii trecuți, s-a lansat cu extrem de puține bug-uri.

Liquid Glass, prin lumina, textura și viteza reacțiilor creează o senzație de material vivant. iOS 26 reușește să facă software-ul să pară fizic. E acel tip de detaliu pe care nu-l observi, dar îl simți. Elementele dinamice și transparente sunt mai inteligente, umbrele se adaptează la unghiul de privire, iar gesturile devin mai precise.

Autonomia, cea mai bună de până acum

Bateria lui iPhone 17 Pro nu e doar mai mare, e și mai deșteaptă. Apple a crescut capacitatea cu 8%, dar adevăratul upgrade e în modul în care software-ul gestionează energia. iOS 26 învață din obiceiurile tale.

Dacă îți verifici mailurile în același interval în fiecare dimineață, sistemul va prioritiza acele aplicații și va „adormi” restul proceselor din fundal. Rezultatul? Un consum liniar, constant, fără acele spike-uri ciudate de creștere bruscă a energiei folosite.

Deși Apple refuză încă să intre în zona de „super fast charging” cu cifre spectaculoase, noul algoritm Adaptive Flow reușește să atingă 50% în 18 minute, fără să supraîncălzească bateria. Portul USB-C de generație a doua e mai eficient, iar atunci când folosești cablul original (și doar atunci), telefonul activează un profil mai rapid de gestiune a curentului care intră. În fundal, iOS monitorizează temperatura celulelor și reduce „intake-ul” dacă anticipează un vârf termic.

În utilizare mixtă, social media, browsing, poze, puțin Spotify și o oră de Waze, iPhone 17 Pro rezistă cam 30 de ore.

Concluzie

Pentru utilizatorul obișnuit, diferențele față de 16 Pro nu justifică neapărat upgrade-ul. Dar pentru cei care țin neapărat să fie la curent cu tot ce e nou în fotografia mobilă, iPhone 17 rămâne în continuare un standard în industrie.

Am spus-o de multe ori și nu mă sfiesc s-o repet și acum. Da, prefer telefoanele Apple și le-am folosit toată viața, încă de la iPhone 3G. 17 Pro nu este neapărat un salt enorm înainte, dar vine cu suficient de multe lucruri interesante cât să te facă să iei în considerare upgrade-ul. Nu dacă ai 16 Pro, dar pot vedea clar cum un utilizator de iPhone 13 Pro, de exemplu, sau chiar și 14 Pro ar putea la în calcul noul flagship.

Stabilitatea software, o baterie extrem de longevivă, chiar și la formatul de flagship mai redus în dimensiuni, camera foto de top, capacitatea video inegalabilă în acest moment, din punctul meu de vedere, dar și un display superb reprezintă toate puncte extrem de importante pe care să le iei în calcul dacă ai în plan o achiziție. Iar 17 Pro livrează toate cele de mai sus, acum și pe portocaliu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

Ministru 27.10.2025, 18:35

Prima căzătură și s-a spart ecranul în sute de crăpături. Ce pot spune decât ca nu este tocmai ce trebuie. Foarte prost din acest punct de vedere. Nici măcar nu am unde momentan să îl repar pentru ca nu au display-uri nici la reprezentanta.

Avatar comentarii

CostelMC 28.10.2025, 19:07

Ministru   •  27.10.2025, 16:35

Prima căzătură și s-a spart ecranul în sute de crăpături. Ce pot spune decât ca nu este tocmai ce trebuie. Foarte prost din acest punct de vedere. Nici măcar nu am unde momentan să îl repar pentru ca nu au display-uri nici la reprezentanta.

Eu nu înțeleg o parte din consumatorii de telefoane scumpe. Investești o sumă deloc neglijabilă într-un dispozitiv high end, dar te calicesti la o husa decentă și o folie de protecție pentru display. Asta că sa te dai mare că ți-ai luat telefon nou și scump. Personal, folosesc husa și folie din ziua 1 și experiența mi-a arătat până acum că nu ma-nsel, căzăturile accidentale nu lasă urme pe telefon.

Avatar comentarii

PavelTudor 29.10.2025, 16:47

Ministru   •  27.10.2025, 16:35

Prima căzătură și s-a spart ecranul în sute de crăpături. Ce pot spune decât ca nu este tocmai ce trebuie. Foarte prost din acest punct de vedere. Nici măcar nu am unde momentan să îl repar pentru ca nu au display-uri nici la reprezentanta.

Am un prieten care si-a luat 17 Pro și după 2 săptămâni i s-a făcut ecranul roz. I-am recomandat cum am eu Motorola, mai ales ca au lansat ultimul model Edge 70 foarte rezistent chiar dacă e subtire cu certificari IP68/IP69 baterie mare, memorie și tot ce vrei. De preț nu mai vorbim ca au cei de la emag super oferta și îl scoți la 2500 de lei.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.