Rugbistul Martin Kafka, stră-strănepotul scriitorului ceh Franz Kafka: „În Spania mai că nu mi-au cerut să-l invit la meci”. Mesaj pentru români înainte de alegeri | INTERVIU

Martin Kafka (46 de ani) este considerat cel mai bun jucător de rugby din istoria Cehiei, „unul dintre cei mai buni”, cum precizează el, modest, după ce a evoluat în prima ligă franceză, cea mai bună din lume, la Castres, apoi în eșalonul secund, la Racing 92 Paris.

Rugby, primăria, cafeneaua lui Kafka

Descendentul lui Kafka, care a antrenat națională cehă de rugby, este azi, din nou surprinzător, funcționar la primărie. După ce a ieșit de la serviciu, a acceptat o întâlnire, la o cafenea care poartă numele scriitorului.

A urmat, preț de o oră, un slalom uriaș, cu mărturisiri despre natație, rugby, viață, boală și iar viață, multe istorii distorsionate. S-a terminat cu un eseu, după un fel de grămadă ordonată de idei, în care el a fost ce era odinioară, adică uvertură.

Spre deosebire de Jaroslav Hasek, alt autor ceh ilustru, Franz Kafka, scriitor evreu vorbitor de germană, a fost interzis în școli până la revoluția de la Praga.

Recomandări

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Acum, Kafka e la liber, însă Martin are răni încă sângerânde, din cauza familiei decimate de naziști. „Pentru mine, nazismul, regimul stalinist, regimul bolșevic sau regimul Putin sunt același lucru. Hitler, Stalin și Putin sunt la fel! Monștri ai istoriei”.

Libertatea: Martin, spune-mi, în primul rând, cu ce te ocupi azi?
Martin Kafka: Lucrez în autoritatea locală, sunt managerul departamentului pedagogico-organizatoric dintr-un district praghez. Trebuie să căutăm finanțare, împreună cu statul, pentru a moderniza școlile, ca să țină pasul cu noile tendințe. De asemenea, comentez rugby de două ori sau chiar de trei ori pe săptămână, Top 14 din Franța, cel mai puternic campionat din lume. Asta este ce fac acum.

Ce înseamnă să fii „foarte kafkian”

– Care este legătura ta cu Franz Kafka, în afară de nume?
– Franz era vărul străbunicului meu. Până să devin un om matur, mama îmi spunea că sunt foarte… kafkian în modul meu de a gândi. Părinții mi-au spus despre conexiune…

– Explică, te rog.
– Mă îndoiesc de mine, dar nu încetez niciodată să cred că pot fi mai bun. De fapt, este povestea vieții mele, mereu am nevoie de provocări. Poate că e ceva, de fapt, mai mult schizofrenic decât kafkian, nu știu, dar ceea ce știu este că m-a ajutat foarte mult să ajung acolo unde sunt.

Recomandări

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Ceea ce mi se pare „foarte kafkian” este că au lucruri noi pentru care păream înzestrată, dar în ciuda acestui fapt, am atins un nivel destul de bun!

Gândesc prea mult și sufăr din cauza asta, spunea mama. Iar tata zicea că nu sunt sigur de mine, că mă îndoiesc mereu de ceea ce fac.

Numele unei… stăncuțe

– Cum este să porți numele Kafka?
– Să știi că nu e nume așa de rar. În Cehia, când spun că mă numesc Kafka, nimeni nu face niciodată legătura cu scriitorul. Aici sunt doar Kafka.

De fapt, numele familiei era Kavka, înseamnă stăncuță, acea pasăre, în limba cehă. Istoria și o eroare de scriere au făcut ca acest nume să devină Kafka. 

Când eram copil, înainte de 1989, sub regimul comunist, Kafka era un autor interzis. În orice caz, operele lui nu erau predate în școli. Abia când am plecat în străinătate pentru a-mi continua cariera în rugby, mai întâi în Spania, apoi în Franța și Japonia, văzând interesul constant al vostru, al presei, mi-am dat seama că Kafka era mult mai cunoscut în alte țări din Europa decât acasă. A fost puțin ciudat la început. În cele din urmă, am realizat că eram cu adevărat conectat cu un nume de referință în literatura mondială.

„Am confundat cuvintele comunism și capitalism”

Recomandări

Dezmăț financiar al partidelor. Cheltuieli de 68,4 milioane de lei, subvenții de doar 42,31 de milioane de lei. Unde s-au dus cei mai mulți bani

– A existat vreun episod de la școală pe care să-l fi ținut minte?
– Cred că aveam 9 ani, când am confundat cuvintele comunism și capitalism. Eram în comunism. Am spus atunci că primul este răul și diavolul, al doilea că aduce fericire. Părinții au fost chemați la școală pentru „o explicație”. În drum spre casă, mi-au explicat că, de fapt, am avut dreptate, dar asta trebuie să rămână între noi.

Eu sunt singurul „kafkian” din familie. Cele două surori ale mele sunt „normale”, dacă pot să spun așa. De multe ori m-am gândit că, având un strămoș ca mine, care a fost capabil să facă lucrurile pe care le-a făcut, ar trebui să le pot face și eu.

– Dar în străinătate cum a fost, ai jucat în Spania, Franța, Japonia?
– Acolo aveam trei cuvinte să mă prezint: Praga, Václav Havel și Kafka. Când eram în Spania, în 2000, presa mă chestiona din cauza numelui meu de familie. Iar unul dintre jurnaliști m-a întrebat dacă am vorbit vreodată cu Franz Kafka… Le răspundeam, întrebându-i dacă au idee că a murit în 1924. Bine că nu m-au întrebat dacă vine să mă vadă la un meci…

Franz Kafka, între canotaj și înot

– Am citit un articol postat de Institutul German Goethe, în care se vorbea despre faptul că Franz Kafka era pasionat de sport.
– Știu despre asta. A făcut canotaj pe Vltava şi a jucat tenis. Era pasionat și de înot. Întotdeauna întreba despre bazine sau piscine când mergea undeva… Iar în copilărie, tatăl lui Franz îl ducea în mod regulat la „Școala civilă de înot”, în Malá Strana, o zonă de-a lungul râului până în centrul vechi. De-a lungul vieții sale, înotul a fost una dintre cele mai mari pasiuni. Scufundarea și deplasarea în apă au fost, îmi imaginez, ca un sentiment rar de libertate pentru Franz Kafka. Pe de altă parte, e cumva surprinzător, dacă ne gândim la fragilitatea sănătății lui Franza Kafka… Și, uite, ulterior, cineva din familia a jucat rugby… Trebuie să fie o legătură…

Bunicul fotbalist internațional pentru Germania și povestea tragică a familiei

– Istoria familiei tale este tragică.
– Bunicul meu, Erich Kafka, evreu german, a fost un fotbalist foarte bun. A jucat de două ori pentru naționala Germaniei. La Praga, a evoluat la Deutscher Fussball Club (DFC) Praga, club fondat în 1896 de studenți din comunitatea evreiască germană din Praga și de la Universitatea Carol. DFC Praga a fost unul dintre marile cluburi ale Imperiului Austro-Ungar și apoi ale Cehoslovaciei între cele două războaie, înainte de a dispărea la sfârșitul conflagrației, în 1945.

Povestea bunicului este tragică. Și-a pierdut toată familia din cauza naziștilor. Apoi a fost arestat de două ori și dus în lagăre. De fiecare dată a reușit să scape, apoi s-a dus la Buzuluk, în Rusia, unde se afla o unitate militară cehoslovacă, organizată sub comanda colonelului Ludvík Svoboda, ulterior președinte al Cehoslovaciei, primul corp de armată cehoslovacă independentă, cu unda verde a guvernului sovietic. Acolo s-a alăturat brigăzii de parașutiști. De acolo, a trecut prin Siberia… Ulterior, a cunoscut-o pe bunica mea…

A primit Crucea de Război Cehoslovacă, după război s-a născut tatăl meu. Cred că nici nu ne putem imagina tot ce a trăit această generație și de aceea sunt, astăzi, foarte sensibil la toate regimurile totalitare.

– Rănile încă nu s-a vindecat, observ…
– Sunt antirus sau antichinez. Urăsc regimurile totalitare! Aș putea să vă povestesc și despre Chile sau Venezuela lui Nicolás Maduro, nu contează. Chiar dacă totul nu este perfect, voi fi mereu de partea Europei democratice, cu atât mai mult cu cât și familia din partea mamei a suferit foarte mult din cauza regimului comunist, cu pedepse de închisoare care au afectat sănătatea unora dintre rudele mele. Deci, da, sunt deosebit de alergic la discursurile proruse sau prochineze. 

În Cehia, după ce au existat atâția colaboratori ai Securității comuniste, cuvântul a colabora nu se mai folosește. Folosim orice alt sinonim, dar nu colaborator.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Hitler, Stalin, Putin sunt la fel. Monștri. Nu v-ați săturat de astfel de regimuri?”

Pentru mine, nazismul, regimul stalinist, regimul bolșevic sau regimul Putin sunt același lucru. Hitler, Stalin și Putin sunt la fel!

Sunt monștri ai istoriei. Putin nu a ucis la fel de mulți oameni precum Hitler și Stalin. Dar nu mai are mult.

–…
– Nu mă interesează dacă este Rusia, Chile, în timpul Pinochet, sau Maduro, în Venezuela. Nu mă interesează dacă este Coreea Nord, China. Nu mă interesează. Nu mai vreau astfel de regimuri la putere.

Toate blocurile comuniste, Cehia, Slovacia, Polonia, România, Ungaria, fosta Iugoslavie, au trăit zeci de ani în acea „noapte”. Și acum văd oameni proruși, în Slovacia, în Ungaria, chiar și la voi în țară. Nu v-ați săturat?

România are o istorie comună cu Ungaria nu întotdeauna ușoară și Viktor Orban dorește să anuleze acordul de la Trianon, ceea înseamnă că dorește o parte din teritoriu înapoi… Este unul dintre motivele pentru care este și prorus.

– Te referi la Călin Georgescu?
– La Andrej Babiš, la Călin Georgescu… Anul acesta vom avea alegeri parlamentare. La voi am văzut că au fost anulate prezidențialele din cauza influenței „roșii”, de aici, de la distanță, asta am înțeles.

– Nu vorbești deloc despre Germania…
– Când eram în străinătate, am mers în Polonia, și am vizitat și lagărul de la Auschwitz. Au venit și colegii germani, ceea ce m-a mirat, inițial. „Da, trebuie să mergem acolo, pentru că trebuie să ne arătăm ce am făcut în istoria noastră și că asta nu se va repeta”.

La rugby, din cauză că era prea „năzdrăvan”

– Martin, cum te-ai apucat de rugby? În Cehia, copiii aleg fotbalul sau hocheiul, mai degrabă.
– Când aveam 7 ani, ne-am mutat la Říčany, la „aer curat”, departe de tumultul capitalei, un orășel la sud-est de Praga. Říčany este considerat leagănul rugbyului nostru. Se și spunea că, pentru a fi lăsat să trăiești, trebuia să joci sportul cu mingea ovală.

Și din moment ce toți prietenii mei jucau rugby, am început să joc și eu. Celălalt lucru este că am fost un „necaz” la școală. Făceam probleme. Învățătoarea de la clasa pregătitoare le-a recomandat părinților mei să mă dea la rugby, pentru a putea „elibera hormoni”, a-mi consuma excesul de energie. Și asta a fost o idee grozavă! Am fost, din acel moment, un copil mai calm și un elev mai atent la clasă..

Deși nu eram foarte agil, trebuia să încep de undeva. Foarte repede, am simțit că rugbyul este ceva care îmi permite să mă împlinesc și scopul meu a devenit apoi să-mi exploatez potențialul la maximum pentru a vedea unde îmi sunt limitele.

Am început să mă gândesc la rugby zi și noapte, pentru că îmi doream să-mi trăiesc visul de a juca măcar o dată într-o competiție profesionistă. Am ajuns la rugby din întâmplare, dar m-a călit, trebuia să fii puternic.

– Care este considerat aici sportul național?
– Hocheiul pe gheață și fotbalul sunt pe același plan. Este dificil să spui care sport este un sport național. Pe prima pagină, colegii tăi jurnaliști pun aceste sporturi. Dar este adevărat? Este drept, contează și palmaresul. La fotbal, am fost de două ori finaliști, în 1934 și 1962, am cucerit Euro 1976, am luat argintul european, în 1996, plus titlul olimpic din 1980. La hochei, am fost campioni olimpici, 1998, și avem 7 titluri mondiale… Și-l mai avem pe Jaromir Jagr, o legendă, încă joacă, la 53 de ani, la Kladno.

La hochei pe gheață am sunt jucători emblematici, Jaromír Jágr și Dominik Hašek, la fotbal, sunt Antonín Panenka, Pavel Nedvěd, Josef Bican și František Plánička. Toți sunt la același nivel!

„Madrid, dragostea mea”

– Ce a urmat după Cehia? Unde ți-ai continuat cariera?
– Am plecat în Spania, unde am învățat spaniola. Am fost remarcat, dar depinde și de tine. Trebuie să fii pregătit. Ai o șansă, profită de ea! Președintele de la Tatran Smichov, care fusese și șeful federației, îl cunoștea pe conducătorul de la Valencia. M-a întrebat dacă vreau să merg în Spania. Și n-am ratat oportunitatea.

Am stat doi ani la Valencia, înainte de Club Alcobendas Rugby, a exista un proiect foarte ambițios care vizează câștigarea unei cupe europene.

La Madrid, a fost cea mai bună perioadă în viața mea. Nu doar în nivelul sportului, ci și uman. Și acum mă duc în Spania, când aveam timp, în vacanțe. Pentru mine, și Spania este casa mea!

– Și a venit varianta Franța.
– Am fost remarcat în meciurile cu Bègles-Bordeaux și Parma, pe care i-am învins chiar la Madrid, prima victorie a unui club spaniol împotriva unei echipe europene atât de puternice.

Christian Gajan, care era antrenorul lui Castres Olympique, m-a contactat și așa am ajuns Top 16, denumirea campionatului Franței până în 2005, înainte de crearea actualului Top 14. 

Din păcate, am suferit destul de repede o accidentare la gleznă. A fost dificil pentru mine, două operații. De aceea am plecat în sezonul următor la Paris, la Racing 92, care era atunci în Pro D2.

Dar, deoarece glezna mea încă mă împiedica să joc la un nivel cu adevărat profesionist și să progresez așa cum mi-aș fi dorit, aveam doar 24 de ani și, prin urmare, în mod normal mai aveam mulți ani buni de joc înaintea mea, am răspuns pozitiv la o altă ofertă a lui Christian Gajan de a-l însoți în Japonia. M-am dus acolo cu gândul să-mi relansez cariera și să văd dacă glezna mă lasă în pace.

– Cum a fost în Japonia?
– Am avut o experiență extraordinară, care mi-a permis să joc cu și împotriva mai multor jucători grozavi, cum ar fi fostul jucător All Black Tony Brown și chiar foști campioni mondiali. 20 ani mai târziu sunt încă în contact cu Christian Gajan, chiar îl vizitez uneori în Franța sau vine el în Cehia. Din punct de vedere uman, a fost și o școală minunată pentru mine. Christian a fost cineva care a fost foarte atent la jucătorii săi și de aceea sunt foarte mândru că sunt unul dintre prietenii lui. Avem un grup de WhatsApp, foștii jucători de la Madrid, ținem legătura.

„Nu avea sens să mai joc câtă vreme eram la 80% din potențial”

– Decizia retragerii nu te-a afectat?
– Puteam să mai joc rugby, dar am renunțat după un sezon pe pământ nipon. Nu mai aveam nivelul de joc de dinainte. Pentru mine, nu avea sens să mai joc câtă vreme eram la 80% din potențial.

Glezna mă ținea pentru o viață normală, pot să mă joc cu prietenii mei, cu copiii mei, dar nu profesionist. Așa că am decis să spun stop carierei profesioniste și să mă întorc acasă. N-aș putea spune că am fost în depresie, dar a durat cam un an să înțeleg ce este cu mine și ce voi face. Când am înțeles, am început să studiez la universitate.

– Îmi închipui că ai fost în România, în calitate de sportiv. Nu vii și cu familia?
– Este dificil acum, nici în Spania nu am mers în echipă completă! Avem trei copii mici. Patrick, ultimul născut, are 2 luni, Evelina a făcut 3 ani, iar Nicholas are 5 ani și jumătate. Depinde de… ei.

Ar putea antrena chiar și Franța

Martin Kafka are licență de antrenor, obținută în Franța, „unde este cel mai bun nivel din lume”. În principiu, „diploma îmi permite să ocup orice poziție”. Ar putea antrena inclusiv naționala „cocoșilor”. După retragere, s-a întors acasă. A fost întrebat de federația de la Praga dacă poate ajuta naționala. Iar în 2009 lucra la Uniunea Cehă de Rugby ca director tehnic. „Eram idealist. Am revenit pentru că doream să ajut la dezvoltarea rugbyului în țara mea natală”.

Apoi a fost numit direct selecționer: „Eu aș fi vrut să o iau mai ușor, step-by-step, dar situația era dificilă și nu am putut refuza”. Nemulțumit că promisiunile conducătorilor nu au fost respectate, a plecat în 2012, trimițând o scrisoare deschisă.

„Am vrut să suprim politica de culise, care nu are nicio legătură cu problemele sportive, cu performanța. Se bazează pe interese personale, nu pe voința de a progresa. Progresul necesită muncă, iar o astfel de muncă necesită un mediu profesionist, care aici nu există”, a acuzat Martin, care a părăsit postul și nu a mai revenit niciodată.

România e în primul eșalon de sub Turneul celor 6 Națiuni și tocmai și-a asigurat o nouă calificare la Cupa Mondială (Australia); „În România, am văzut că se face selecție globală, cu samoani, fijieni, noi am rămas doar cu cehi”.

Coleg cu Dragoș Dima, Ionuț Tofan și Lucian Sârbu

Uvertură sau centru, Kafka a jucat la Říčany (Cehia, 1985-1998), Valencia (Spania, 1999-2001), La Moraleja Alcobendas (Spania, 2001-2003), Castres (Franța, 2003-2004), Racing Métro Paris (Franța 2, 2004–2005) Sanix Blues Fukuoka (Japonia, 2005-2006).

La Castres, care câștigase o cupă europeană în sezonul dinaintea sosirii lui, a evoluat cu internaționalul român Dragoș Dima. Din lot făceau parte jucătorii importanți, precum internaționalii francezi Mola, Sadourny ori Nallet. La Racing Metro, i-a avut colegi pe Ionuț Tofan și Lucian Sârbu.

Considerat cel mai bun rugbist ceh din istorie, a strâns 37 de meciuri (2000-2006), marcând peste 320 de puncte pentru naționala țării sale. Între 2007 și 2012 a ocupat diferite posturi în cadrul federației. A fost inclusiv selecționer.

Urmărește-ne pe Google News