Valoarea transportului

Deși banca nu a precizat cantitatea exactă a monedei livrate, o sursă familiarizată cu situația a declarat pentru Reuters că suma se ridică la „sute de miliarde de lire siriene”, echivalentul a zeci de milioane de dolari.

Conform aceleiași surse, banii au fost tipăriți în Rusia în timpul guvernării lui Assad, dar nu au fost expediați înainte ca acesta să fie răsturnat de rebelii islamiști la începutul lunii decembrie 2024.

Una dintre cele mai utilizate bancnote, cea de 2.000 de lire siriene poartă imaginea lui Assad, care locuieşte acum în exil în Rusia.

Deciziile noii conduceri și criza economică

După fuga lui Assad la Moscova, noua conducere a Siriei a ordonat stoparea tipăririi de bancnote de către compania rusă responsabilă de acest proces.

Nu este clar ce a determinat livrarea actuală a numerarului tipărit anterior.

Siria se confruntă cu o criză severă de lichiditate de la schimbarea regimului, iar noul guvernator al băncii centrale, Maysaa Sabreen, a declarat în ianuarie pentru Reuters că intenționează să evite tipărirea suplimentară de lire siriene pentru a preveni creșterea inflației.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro

Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Libertateapentrufemei.ro
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Scene șocante în parcarea unui mall din Cluj-Napoca. De ce a sărit un șofer la bătaie: „Ești cu copilul în mașină, vezi că îl sperii!”
Adevarul.ro

Alina Pușcaș și Octavia Geamănu, ceartă în mediul online. De la ce a pornit conflictul dintre ele și ce acuzații și-au adus: „Mi-e silă de ipocrizia asta”
Elle.ro

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO

Oferta avantajoasă prin care Petre şi-a luat două centrale termice şi un aer condiţionat: "Nici n-o simt, nici n-o văd"
Observatornews.ro
Oferta avantajoasă prin care Petre şi-a luat două centrale termice şi un aer condiţionat: "Nici n-o simt, nici n-o văd"
Horoscop 16 martie 2025. Berbecii au ocazia să se odihnească mai mult, dar va trebui să-și asigure condițiile prin eforturi personale
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI