Cum a murit soldatul Ivan, rusul apolitic plecat pe frontul din Ucraina pentru a-și apăra țara de Occident: „Ce sunt eu, nu sunt bărbat?”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Bărbatul de 30 de ani a primit ordin de mobilizare în septembrie și a ajuns aproape imediat pe câmpul de luptă din Ucraina, dornic să își apere țara. A murit în Donețk, lovit de un obuz, lăsând în urmă o fiică de cinci ani, pe fosta sa soție și pe sora de care fusese foarte apropiat, scrie The New York Times.
Cuprins:
La scurt timp după ce a fost detașat pe front toamna trecută, soldatul rus Ivan Ovlașenko a filmat un scurt clip video în care apare îmbrăcat în haine de camuflaj, cu un fes verde de lână pe cap, stând într-o pădure cu frunze îngălbenite, în timp ce camarazii săi pregătesc un proiectil de artilerie pentru a trage spre liniile ucrainene.
„Înregistrez totul corect”, spune el, zâmbind, în clipul cu pricina. Clipul avea menirea de a-i liniști familia din Rusia, care a putut afla astfel că totul decurge bine pe câmpul de luptă.
Doar că lucrurile nu au mers bine.
În septembrie anul trecut, președintele Vladimir Putin a ordonat mobilizarea a 300.000 de oameni pentru a consolida forțele ruse slăbite din Ucraina. Așa că numeroși ruși precum soldatul Ovlașenko - muncitori din fabrici, asistenți medicali sau jucători de baschet, tractoriști și angajați din școli - au plecat la război.
Promisiunea unor salarii de 3.000 sau 4.000 de dolari pe lună s-a dovedit a fi un stimulent important, alături de apelurile la bărbăție și la apărarea patriei. „Ce sunt eu, nu sunt bărbat?”, le-a spus Ovlașenko surorii și fostei sale soții. „Trebuie să-mi protejez țara și fiica”, a concluzionat el.
În discuțiile cu New York Times, femeile au declarat că au fost surprinse de modul în care Ovlașenko, în mare parte apolitic până în acel moment, a început brusc să repete argumentele regimului de la Kremlin despre cum Occidentul plănuiește să folosească Ucraina ca platformă pentru a ataca Rusia.
Dacă nu va lupta în Ucraina, a spus el, va trebui să se lupte cu inamicul pe străzile din Bataisk, orașul său natal, aflat lângă Rostov pe Don, în sud-vestul țării.
Rușii mor discret
Mobilizarea a schimbat calculele războiului, scrie New York Times. Nu mai era o „operațiune militară” îndepărtată, așa cum o numește în continuare Kremlinul, purtată de soldați sub contract, mercenari și separatiști ucraineni recrutați cu forța. Dintr-odată, rușii obișnuiți au fost și ei împinși în tranșee.
Acum, cinci luni mai târziu, numărul trupurilor neînsuflețite care se întorc în Rusia de pe front în sicrie de zinc crește văzând cu ochii.
Și totuși, pierderile sunt acoperite de guvern. „Cifrele sunt secrete”, a declarat Max Trudoliubov, un analist politic rus și editorialist stabilit în Vilnius, Lituania. „Cei mobilizați sunt din orașe mici, din locuri îndepărtate. Strategia este de a răspândi pierderile cât mai mult posibil în toată țara”, a explicat el pentru New York Times.
Oficialii serviciilor de informații occidentale estimează că 200.000 de soldați ruși au fost uciși sau răniți în acest război. Dintre aceștia, peste 16.000 au fost confirmați morți din surse publice, potrivit unui proiect derulat de Mediazona, un post de știri rusesc independent, BBC News Russian Service și cercetători voluntari.
Deși numărul real al deceselor este, fără îndoială, mult mai mare, chiar și această cifră depășește deja bilanțul oficial al morților din timpul războiului de nouă ani al Uniunii Sovietice în Afganistan.
De la Pepsi, într-o unitate de artilerie
Printre morți se numără cel puțin peste 1.366 de noi recruți. Soldatul Ivan Ovlașenko, în vârstă de 30 de ani, a fost unul dintre ei, scrie New York Times.
El a crescut în Bataisk, descendent al unui lung șir de muncitori feroviari, și era cu doar un an și jumătate mai tânăr decât sora sa, Valentina, de care era foarte apropiat.
Valentina își amintește de fratele ei ca de un copil slab, dar agil și neînfricat - un potențial acrobat de circ. Ivan a rămas apropiat de sora sa pe tot parcursul vieții, a spus ea, lăsând orice făcea atunci când avea nevoie de el.
După ce și-a terminat serviciul militar obligatoriu, a mers să lucreze pentru compania americană Pepsi.
Fosta soție a lui Ivan, Valeria Ovlașenka, a lucrat și ea pentru Pepsi, în vânzări. Cei doi s-au căsătorit în martie 2017, iar fiica lor, Polina, s-a născut mai târziu în acea vară.
S-au certat frecvent, inclusiv în legătură cu modul în care ar fi trebuit să își crească fiica. Valeria prefera o educație mai strictă, în timp ce soțul ei făcuse din Polina centrul vieții sale. Îi călca scutecele și o culca. I-a cumpărat jucării și dulciuri, a dus-o să vadă marea și a învățat-o să culeagă ciuperci în pădurile adânci din nord. „Întotdeauna a fost o sărbătoare pentru copil”, a spus Valeria.
Au divorțat după doi ani, dar niciunul dintre ei nu și-a găsit alt partener de viață, iar Valeria a sperat mereu că se vor împăca.
Convocarea la război din 26 septembrie a fost un șoc pentru cele două femei, mai ales că Ivan Ovlașenko a semnat-o imediat. „Nu a fost niciodată interesat de știrile politice”, a declarat sora sa.
El i-a împărtășit brusc fostei sale soții decizia de a se înrola și a anunțat-o că va pleca a doua zi.
„A spus-o cu un astfel de zâmbet, de parcă ar fi plecat la sanatoriu”, a spus ea. „Am încercat să-l conving să renunțe”, a adăugat femeia, care a calificat întreaga situație drept lipsită de sens, susținând că bărbatul ar trebui să rămână acasă pentru a o crește pe Polina.
„Nu-l vedeam pe soțul meu ca pe un patriot”, a spus ea. „Cred că el voia doar o schimbare de peisaj”, a mai spus ea.
„Nu-ți poți imagina ce fac aici”
Tatăl și sora lui Ivan Ovlașenko au mers în fiecare zi la tabăra de instrucție, aflată la mai mult de o oră distanță.
Li s-a dat o listă de lucruri necesare pe care trebuiau să le cumpere - aproape tot, cu excepția vestei antiglonț și a căștii. I-au cumpărat haine mai călduroase, genunchiere, un sac de dormit, un rucsac și două cagule, printre alte echipamente, cheltuind mai mult de 1.200 de dolari. A fost jenat, dar recunoscător, iar în cele din urmă, guvernul regional local a rambursat suma.
Ivan Ovlașenko a fost trimis pe neașteptate la Donețk după doar o săptămână de instrucție, a declarat familia sa.
În timpul serviciului militar anterior, el fusese șofer. De data aceasta, a fost repartizat la o unitate de artilerie. Soldații nou mobilizați nu au primit nicio pregătire la centrul de instruire, le-a spus el: „Tot ce am învățat, am învățat pe front”, le-a spus el celor din familie, potrivit New York Times.
Nu a dezvăluit niciodată unde se afla exact, dar cu fiecare apel, sunetul tunurilor răsuna tot mai tare. În cea mai mare parte, a spus că totul era „bine”, deși într-o discuție a părut să admită că lucrurile sunt complicate. „Nu-ți poți imagina ce fac aici”, i-a spus el surorii sale, părând îngrozit. Apoi a tăcut.
Ivan nu prea vorbea despre camarazii morți. La un moment dat, când fosta lui soție l-a întrebat despre agitația pe care o auzea în fundal, el a spus că soldații beau pentru a-și comemora camarazii căzuți. Altă dată a permis că a văzut multe cadavre „reci”, dar puțini oameni uciși recent.
În decembrie, după ce a suferit o rană ușoară de șrapnel în umăr, apelurile sale au devenit mai frecvente și mai emoționale. „Era ca și cum ar fi explodat”, a spus Valeria Ovlașenka. El trimitea constant bani pentru Polina - pentru haine, un brad de sărbători, pentru o vizită la circ și o excursie la schi.
Totuși, când fosta lui soție a abordat subiectul reîntâlnirii, el a dat înapoi și au amânat discuția până la întoarcerea lui.
Ultimul semn de viață
Ajunul Anului Nou a fost ultima dată când sora lui Ivan a vorbit cu acesta. „Era foarte vesel, optimist, pozitiv”, a spus ea. Pe 6 ianuarie, el și-a sunat și fosta soție, pentru a o întreba dacă Polinei i-au plăcut cadourile.
În cele din urmă, ultimul semn de viață a venit pe 9 ianuarie. Atunci când nu putea vorbi, el trimitea prin SMS un emoji zâmbitor.
După 10 ianuarie a urmat doar o tăcere tulburătoare. Sora lui a format toate numerele de pe care fusese apelată în trecut, dar nimeni nu știa nimic despre el. A avut doar un vis în care fratele ei o îmbrățișa.
Pe 14 ianuarie, familia a aflat de la biroul de recrutare militară din Bataisk că Ivan fusese ucis de un obuz tras de un tanc, care a explodat în tranșeele sale de lângă Makiivka, Ucraina.
Li s-a spus că trupul său a fost trimis în apropiere, la Rostov, la morga militară, dar oficialii le-au spus să nu-l viziteze. Explozia i-a sfâșiat trupul, iar ei aveau dificultăți în a-l identifica. Familia a sperat pentru o vreme că au greșit persoana, dar o amprentă digitală a confirmat identitatea.
La înmormântarea din 20 ianuarie, sicriul a rămas închis. O gardă de onoare a tras un salut în cimitirul noroios, iar tatăl său a scos un strigăt sugrumat, în timp ce Ivan era coborât în pământ, potrivit 161.ru, un ziar regional online.
Polina, fata în vârstă de 5 ani, nu a fost la înmormântare, dar știa despre război. Mama ei i-a spus inițial că tatăl ei se afla într-o lungă călătorie de afaceri, dar Polina și-a dat seama din convorbiri că era pe front.
La școală, tatăl ei era menționat mereu atunci când se vorbea despre eroii de război.
La sfârșitul lunii februarie, familia a organizat ceremonia tradițională care marchează 40 de zile de la moartea sa. Au sărit peste ritualul obișnuit de a lăsa mâncare pe mormântul său, deoarece preotul local a spus că ar fi mai bine să o doneze familiilor nevoiașe.
„A ales o viață pașnică, o profesie pașnică, o specialitate nemilitară”, a declarat sora sa. „Dar viața lui s-a dezintegrat complet într-un mod diferit”, a concluzionat ea.
minu1981 07.03.2023, 22:45
Mai putin cu unu