De Ciprian Iana,

ACTUALIZARE 27 ianuarie, ora 11.50. A fost făcut public numele încă uneia dintre victimele accidentului de elicopter. Conform CNN, este vorba despre Christina Mauser, antrenor de baschet la o școală privată din Corona del Mar. În afară de Kobe Bryan și de fiica sa, Gianna, Christina Mauser este a patra victimă al cărui nume a fost dat publicității, după cele ale lui
John, Kerri și Alyssa Altobelli.

Printre acestea s-au aflat celebrul baschetbalist Kobe Bryant, 41 de ani, dar și Gianna, fiica sa de 13 ani.

”Nu există nici un supravieţuitor… Se aflau nouă persoane la bordul aparatului de zbor, pilotul şi alte opt persoane”, a afirmat, luni, şeriful
Comitatul Los Angeles, Alex Villanueva, într-o conferinţă de presă.

După ce, în primă fază, nu s-au dat publicității decât numele lui Kobe Bryant și cel al fiicei sale, ulterior în presa locală au apărut alte trei nume de persoane care și-au pierdut viața în accidentul de elicopter.

Conform Orange Coast College, instituţie de universitară situată în comitatul Orange, în tragedie și-a mai pierdut viața antrenorul de baseball al colegiului, John Altobelli, 56 de ani.

De asemenea, conform CNN, la bordul elicopterului s-au mai aflat soția tehnicianului, Keri şi una dintre cele două fiice, Alyssa.

În plus, conform speculațiilor apărute în presa de peste ocean, printre victime ar mai fi o adolescentă și tatăl său.

În ceea ce privește indentitatea celorlalte patru victime, autoritățile au precizat că acestea vor fi făcute publice după identificare și după ce familiile lor vor fi anunțate în prealabil.

‘Ar fi lipsit de respect ca familiile să afle de la TMZ (n.r. – site de stiri specializat pe vedete) că cei dragi au pierit”, a mai spus Alex Villanueva.

Citeşte şi:

Simona Halep, devastată la aflarea veștii că a murit Kobe Bryant: ”E teribil, e o mare tragedie”

Simona Halep s-a calificat în semifinale la Australian Open după o prestație fenomenală

Un tânăr a murit într-un accident pe pârtia de la Predeal, după ce a furat cu un prieten un snowmobil

Medicul Virgil Musta, din spitalul timișorean cu cei mai mulți pacienți vindecaţi, ne dă 13 sfaturi esențiale în lupta cu coronavirusul
GSP.RO

Medicul Virgil Musta, din spitalul timișorean cu cei mai mulți pacienți vindecaţi, ne dă 13 sfaturi esențiale în lupta cu coronavirusul

Horoscop 2 aprilie 2020. Scorpionii se lasă cuceriți de emoții negative
HOROSCOP

Horoscop 2 aprilie 2020. Scorpionii se lasă cuceriți de emoții negative