Perchezițiile au avut loc în județele Ilfov, Dâmbovița, Dolj, Olt, Gorj și în Municipiul București, iar la audieri sunt așteptate 58 de persoane.
Suspecții sunt acuzați că au obținut cu acte false ajutoare de la stat destinate sprijinirii salariaţilor în pandemia de COVID-19. Artiștii au declarat în acte că nu au venituri și au depus documentele la Agenția de Plăti și Inspecție Socială pentru a primi indemnizații.
Potrivit anchetatorilor, suma totală solicitată de persoanele bănuite de comiterea faptelor este de 1.278.608 de lei, iar prejudiciul penal cauzat efectiv este în valoare de 553.792 de lei.
La audieri va fi dus și cântărețul Dan Armeanca în calitate de suspect, iar artiștii Dan Bursuc și Cristi Dules vor da declarații în calitate de martori, au declarat surse judiciare pentru ziarul Libertatea.
„Polițiștii din Ilfov efectuează 73 de percheziții la sediile unor societăți comerciale și domiciliile mai multor persoane, bănuite de desăvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, tentativă la înșelăciune, fals în declarații și fals în înscrisuri sub semnătură privată”, au transmis reprezentanții IPJ Ilfov, marți, într-un comunicat de presă.
Anul trecut în februarie, polițiștii au făcut 99 de percheziții în București și mai multe județe din țară într-un dosar de înșelăciune. Atunci la audieri au fost chemați mai mulți cântăreți de muzică de petrecere și lăutari, precum Toni Ialomițeanu, frații Cocoș și Silvian Voicu, fratele lui Dan Bursuc. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul se ridica la suma de 1.500.000 de lei (aproximativ 300.000 de euro). Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro