Timișoara, program special la 28 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989: marșuri, parastase, slujbe de pomenire

Comentează
Arhiva foto

Timișoara își plânge morții în aceste zile, când marchează 28 de ani de la Revoluția anticomunistă din Decembrie 1989. Ca în fiecare an, asociațiile de revoluționari au pus la cale un program special, împreună cu Primăria Timișoara. Sunt depuneri de coroane, procesiuni cu torțe, dezbateri, pelerinaje, un marș al eroilor, precum și concerte rock în Piața Victoriei, locul unde s-a strigat pentru prima dată „Libertate” în 1989. Programul a început sâmbătă, cu o ședință de consiliu la Primăria Timișoara, pentru comemorarea eroilor-martir. Revoluționarii și-au spus păsurile celor din administrația publică locală și, ca în fiecare an, s-au certat între ei, dar s-au plâns și de indemnizații și de faptul că nu se mai aude nimic despre Dosarul Revoluției. Tot sâmbătă, timișorenii au putut admira o expoziție de artă plastică cu tema „Revoluție – Libertate”, la Opera Română. De la ora 17, suporterii ASU Politehnica mărșăluiesc prin oraș în cinstea eroilor-martir, sub deviza „Cine uită, e complice”. An de an, suporterii echipei de fotbal vor să le aducă aminte timișorenilor de cei care și-au dat viața la Revoluție. „Pășim, ca în fiecare an, pe urmele părinților și fraților noștri, sperând la mai bine și păstrând în suflet mereu vie amintirea lor. E de datoria noastră să fim acolo, an de an! Altfel, Timișoara va fi cuprinsă de uitare și vom fi cu toții complici. Cine uită, e complice”, au transmis organizatorii, reprezentanții Asociației Druckeria. Microbiștii mărșăluiesc din locul de unde a pornit Revoluția din Decembrie 1989 până la Cimitirul Eroilor, locul unde și-au găsit liniștea eroii Timișoarei. Se vor înarma cu bannere și vor scanda mesaje ca pe stadion.  Tot sâmbătă seară, în Piața Victoriei va fi organizat Marșul Libertății, un alt omagiu celor căzuți, pe traseul Operă – Catedrală – Operă, și vor fi aprinse candele. Programul dedicat comemorării Revoluției anticomuniste continuă și duminică, cu slujbe și depuneri de coroane. An de an, timișorenii își cinstesc eroii cu slujbe de pomenire și cu un parastas, dar și cu momente de reculegere.

Fotografii: Constantin DumaProgramul complet:

Duminică, 17 decembrie:ora 7:30, Calea Şagului nr. 7 – primirea invitaţilor din ţară (Asociaţia „17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Indoliate din Revolutia 1989”)ora 10, Catedrala Mitropolitană – depunere de coroane; slujbă de pomenire a eroilor-martiri. (Asociaţia „17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989”, ALTAR 1989, Asociaţia „Forumul Revoluţiei din Decembrie 1989”, Asociaţia „16 decembrie 1989”, Asociaţia „Memorialul Revoluţiei”)ora 12, Biserica Martirilor – depunere de coroane; slujbă de pomenire a eroilor-martir (Asociaţia „17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989”, ALTAR 1989, Asociaţia „Forumul Revoluţiei din Decembrie 1989”, Asociaţia „16 decembrie 1989”, Asociaţia „Memorialul Revoluţiei”)ora 13-14, Cimitirul Eroilor – depunere de coroane; slujbă de pomenire a eroilor-martir, parastas. (Asociaţia „17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989”, ALTAR 1989, Asociaţia „Forumul Revoluţiei din Decembrie 1989”, Asociaţia „16 decembrie 1989”, Asociaţia „Memorialul Revoluţiei”)ora 19, Catedrala Mitropolitană – moment de reculegere cu lumânări personalizate cu chipurile eroilor-martir (Asociaţia „17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989”)Perioada 1-17 decembrie:Sala Olimpia – Cupa MEMORIALUL REVOLUŢIEI la minifotbal, ed. a X –a (Asociaţia „Memorialul Revoluţiei”)Perioada 18-24 decembrie:Sala Olimpia – Supercupa Cupa MEMORIALUL REVOLUŢIEI la minifotbal, ed. a VI –a (Asociaţia „Memorialul Revoluţiei”)Marți, 19 decembrie:ora 19, deplasare la Popeşti-Leordeni (Asociaţia „17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989”)Miercuri, 20 decembrie:București, Popești-Leordeni – depuneri de coroane la troiţa crematoriului „Cenuşa” (ora 10) şi parastas şi slujbă de pomenire la Popeşti-Leordeni, Monumentul Eroilor-Martir ucişi la Timisoara (ora 12) (Asociaţia „17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989”)Bucureşti – Pe urmele Cenuşii Eroilor-Martiri dispăruţi în Revoluţia din Decembrie 1989 (Piaţa Universităţii, Piaţa Revoluţiei, Cimitirul Eroilor Revoluţiei, crematoriul Cenuşa). Popeşti-Leordeni – AXA: Monument – Biserica Suspendată – Gura de Canal “Castaforum”, unde s-a aruncat cenuşa; depuneri de coroane, slujbe de pomenire, parastase (Asociaţia „Memorialul Revoluţiei”)Timișoaraora 12 – sirenele vor marca, timp de trei minute, momentul în care Timişoara a devenit, în 20 decembrie 1989, primul oraş liber de comunism din România.orele 12-15 – vizitarea locurilor istorice din Timişoara în care au avut loc cele mai importante evenimente din 1989: Podul Decebal, CJT, Opera Naţională, Catedrala Mitropolitană, Piaţa Maria (Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989, Asociaţia „Victoria”, Forumul Revoluţiei din Decembrie 1989)ora 20, Piaţa Victoriei – ROCK PENTRU REVOLUŢIE – spectacol dedicat memoriei eroilor Revoluţiei, cu participarea trupelor PHOENIX, PRO MUSICA, VEST PHOENIX COVER.Joi, 21 decembrie:Pelerinaj Slatina „Pe urmele martirilor timişoreni dispăruţi în Decembrie 1989” și parastas (Asociaţia „Memorialul Revoluţiei”)ora 17, sala Arizona – Adunare festivă închinată aniversării a 28 de ani de la Revoluţie şi a 27 de ani ai FNRD 1989 şi lansarea cărţii „Timişoara, capitală europeană a culturii, oraşul  Revoluţiei din decembrie 1989” (Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989)ora 17 – Adunare festivă închinată Aniversării a 28 de ani  de la Revoluţie şi a 27 de ani ai Asociaţiei „Victoria” (Asociaţia „Victoria”)

Vineri, 22 decembrie:orele 12-14, Biserica Martirilor, Cimitirul Eroilor, Catedrala Mitropolitană – depuneri de coroane (Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989, Asociaţia „Victoria”)ora 18, Galeria de Artă a Primăriei Timişoara –  vernisaj expozitie „1 decembrie 2017-1 decembrie 2018, Anul Centenar al Marii Uniri din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia” (Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989)ora 18, Biblioteca Academiei – „1 decembrie 1918-1 decembrie 2017, 99 de ani de la Unirea Românilor şi Revoluţia din Decembrie 1989” (Asociaţia „Victoria”)Sâmbătă, 23 decembrie: Sala Capitol – Spectacol comemorativ (ALTAR 1989).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Școala de Poliție Câmpina
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
MONDEN
Copiii vedetelor în prima zi de școală
10:10
Copiii vedetelor în prima zi de școală. Imagini cu micuții emoționați la festivitatea de deschidere
Alin Alexuc Ciurariu la Asia Express 2026, emisiune difuzată de Antena 1
7 sept.
Cine este Alin Alexuc Ciurariu de la Asia Express 2026. Face echipă cu Gabi Torje la Antena 1
POLITIC
Cristian Deliorg
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Sala de ședințe a CSAT, Nicușor Dan stă în centrul ei, la un pupitru
7 sept.
Buget record de 5% din PIB pentru Apărare și achiziții prin programul SAFE. Ce a decis CSAT după o ședință de 3 ore
Ultimele știri
10:16
Brigitte Pastramă intervine în scandalul momentului, după ce Ilie Năstase a primit ordin de protecție împotriva Ioanei Năstase
10:10
Noua lege rutieră l-a lăsat pe un șofer fără bolidul lui Lamborghini Huracan de peste 230.000 de euro, în Marea Britanie
Analiză
10:10
Războiul din Iran schimbă economia globală. Trei efecte care se resimt deja în întreaga lume
10:01
Șase colecții, șase pasiuni: noile apariții de la Colecții Libertatea
TRENDING
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Horoscop 8 septembrie 2026. Berbecii au șansa de a înțelege care dintre relațiile din mediul de la serviciu contează și ar trebui să fie protejate
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Copii alergând pe o stradă, vara
08:14
Statul oferă 48.000 de euro pentru fiecare copil până la 17 ani, după ce natalitatea a ajuns la un minim istoric, în Singapore
Cum păstrezi sticla de vin după ce ai deschis-o
08:08
Cât rezistă o sticlă de vin deschisă înainte să se strice?
O femeie și un bărbat care stau îmbrățișați pe o alee, în fața unei biserici și poartă haine sport
07:59
Un cuplu a renunțat la viața de lux și la apartament pentru a transforma o biserică veche de 120 de ani în locuința visurilor lor
Un bărbat și o femeie la bordul unui avion, stau în fotoliile de la Clasa I și zâmbesc în fața camerei
06:46
Nu purtați aceste haine în avion! Avertismentul specialiștilor
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
O femeie în partea stângă cu o bluză crem. În dreapta, lângă aceasta stă un bărbat în cămașă albastră.
7 sept.
Cât vor plăti 1.200.000 de români pentru curent la Hidroelectrica, din octombrie: cea mai ieftină energie se scumpește
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul