Proiectul prin care fostul președinte Traian Băsescu va primi din nou o locuință de protocol va fi adoptat de Guvern săptămâna viitoare, a declarat joi, 14 august, Ioana Dogioiu, purtătorul de cuvânt al Executivului condus de Ilie Bolojan.
„Informaţia pe care o am este că intenţia este de adoptare în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare”, a afirmat ea.
Întrebată dacă Traian Băsescu a refuzat casa alocată de la stat, din strada Emile Zola, nr. 2, Ioana Dogioiu a răspuns: „Nu am informaţii nici despre vreun refuz, nici despre vreo schimbare faţă de documentul pe care l-aţi văzut săptămâna trecută pe ordinea de zi”.
Vila care i-a fost repartizată lui Băsescu este în cartierul Dorobanți din sectorul 1. Tot aici, pe strada Emile Zola, nr. 2, a fost sediul Partidului România Mare, condus de Corneliu Vadim Tudor (1949-2015).
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit definitiv, în martie 2022, că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă înainte de 1989.
În urma deciziei Curții Supreme, Traian Băsescu a pierdut drepturile cuvenite foștilor șefi de stat, potrivit unei legi votate de Parlament în 2021. Este vorba despre:
În iunie 2022, fostul șef de stat a atacat verdictul Înaltei Curți la Curtea Constituțională.
Iar Curtea Constituțională a decis pe 1 iulie că fostul președinte Traian Băsescu își poate recăpăta privilegiile pierdute acum trei ani, după ce a fost declarat oficial colaborator al fostei Securități a lui Ceaușescu.
Traian Băsescu, acum în vârstă de 73 de ani, a fost președintele României în perioada 2004-2014.
sarivisionyahoo.com 15.08.2025, 07:40
Un om de nimic,un turnător lacom! Vrea vilă gratis si bani de la statul ăsta sărac!
georgetrusculescu 15.08.2025, 08:06
Asta ne interesează pe noi, acum? Tara arde și baba se piaptănă......