Trump e sfidat fără frică din Iran. Ce înseamnă alegerea lui Mojtaba Khamenei ca lider suprem: „O figură represivă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Iranul a rezistat neașteptat de bine în prima săptămână de bombardamente intense din partea SUA și Israelului, după asasinarea liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, pe 28 februarie 2026. Deși primele atacuri aeriene au vizat conducerea țării, cei mai mulți lideri-cheie, inclusiv președintele Masoud Pezeshkian și secretarul Consiliului Național de Securitate, Ali Larijani, au supraviețuit. Potrivit unui raport publicat de The Economist, pregătirile dispuse de Khamenei înainte de moartea sa au permis regimului să funcționeze în continuare. Numirea lui Mojtaba Khamenei confirmă asta, dar e și o sfidare uriașă la adresa lui Donald Trump, care a spus că el va numi noul lider din Iran.
Cuprins:
Alegerea unui lider controversat
În dimineața de 9 martie, regimul de la Teheran a făcut un anunț simbolic, cel mai sfidător semn de până acum că regimul este încă intact: Mojtaba Khamenei, fiul fostului lider suprem, a fost numit succesorul tatălui său. Spre deosebire de Ali Khamenei, care avea o autoritate incontestabilă, Mojtaba riscă să fie perceput ca o figură de fațadă. Controlul efectiv al țării pare să fie acum în mâinile Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC), ceea ce dezamăgește reformiștii și provoacă nemulțumiri în rândul clericilor conservatori. „Succesiunea dinastică într-o teocrație este profund nepopulară”, notează The Economist.
Alegerea lui Mojtaba de către Adunarea Experților, formată din 88 de clerici de rang înalt, a fost întârziată de distrugerea birourilor acesteia în orașul sfânt Qom, în urma atacurilor israeliene. Mojtaba, în vârstă de 56 de ani, rămâne ascuns în buncăre subterane, pentru a evita o posibilă asasinare, o amenințare pe care Israelul a promis să o ducă la îndeplinire pentru fiecare nou lider suprem. Până acum, acesta nu a apărut în public, alimentând speculațiile despre starea sa de sănătate.
Deși Mojtaba a condus beytul - tribunalul care supraveghea controlul tatălui său asupra statului, format din 4.000 de oameni, și a administrat un imperiu economic de miliarde de dolari, el nu deține niciun titlu oficial și nici autoritatea religioasă cerută de constituție pentru a deveni lider suprem. Reformiștii îl consideră un lider represiv, aliat cu Hossein Taeb, fostul șef al temutului serviciu de informații al IRGC. Împreună, aceștia au reprimat disidența și au transformat Iranul dintr-o formă hibridă de teocrație-democrație într-un stat securitar care a zdrobit disidența
Iranul, între rezistență și prăbușire
În ciuda bombardamentelor, Iranul a reușit să mențină o anumită coeziune. Arsenalul său de rachete, mai precis și mai devastator decât anticipaseră oficialii din Washington și Tel Aviv, a provocat temeri de represalii. Până acum, statele arabe din Golf au evitat să se alăture ofensivei, iar rapoartele externe, inclusiv unul din 5 martie citat de The Economist, confirmă că „mari segmente ale conducerii militare iraniene rămân operaționale”. Totuși, regimul este pus la încercare, pe măsură ce atacurile occidentale trec de la distrugerea capacității militare (Faza I) la vizarea infrastructurii guvernamentale și economice (Faza II).
Loviturile asupra infrastructurii-cheie, inclusiv asupra unui buncăr de 5.000 de metri pătrați din Teheran, au afectat grav funcționarea statului. În capitală, alimentele sunt încă disponibile, iar străzile sunt curățate, dar orașul începe să semene cu Gaza după atacurile israeliene. Atacul de pe 8 martie asupra instalațiilor petroliere a aruncat Teheranul în întuneric, iar canalele de drenaj au devenit râuri de foc. Oficialii se tem că stocurile de alimente ar putea fi insuficiente înainte de sărbătorile de Ramadan și Nowruz, pe 20 martie.
În sud, o lovitură asupra unei uzine de desalinizare amenință aprovizionarea cu apă, deja precară înainte de război. Combustibilul este raționalizat, iar o eventuală lovitură asupra terminalului petrolier de pe Insula Kharg ar putea întrerupe aprovizionarea cu gaz necesar pentru electricitate și gătit.
Riscurile descentralizării
Moartea lui Khamenei a dus la o descentralizare intenționată a controlului, menită să asigure continuitatea războiului. Potrivit unui oficial kurd din Erbil, regimul a împărțit Iranul în 31 de unități autonome, fiecare cu puteri depline. Basij, forța paramilitară folosită pentru a suprima protestele, a fost împărțită în celule mici, iar sute de mii de arme au fost distribuite. Totuși, această strategie riscă să genereze conflicte interne, iar unii comandanți ar putea deveni lideri de război.
În plus, vecinii Iranului ar putea profita de slăbiciunea sa. Emiratele Arabe Unite ar putea revendica insulele strategice din Strâmtoarea Ormuz, Turcia ar putea interveni în sprijinul minorității azere, iar luptătorii kurzi din Kurdistanul irakian ar putea încerca să preia controlul asupra orașelor kurde din Iran.
Generalii care comandă IRGC continuă războiul fără supraveghere civilă. Militarii par să-i înlocuiască pe clericii despre care constituția spune că ar trebui să conducă țara. „Moartea lui Khamenei i-a eliberat”, avertizează un om de afaceri iranian aflat în exil. „Sunt mai militanți, naționaliști și mai îndrăzneți”.
Aceasta confirmă evaluări externe, cum ar fi un raport al serviciilor de informații din Golf din 5 martie, care a menționat că, „contrar estimărilor inițiale ale serviciilor de informații, segmente mari ale conducerii militare iraniene rămân operaționale”. Și reflectă un raport al serviciilor de informații americane, pregătit cu puțin timp înainte de război, care concluzionase că un atac asupra Iranului ar fi puțin probabil să disloce regimul.
Viitorul unui lider contestat
Noul lider suprem, confruntat cu presiuni interne și externe, trebuie să ia decizii dificile: să continue războiul sau să caute o soluție diplomatică, să renunțe la programul nuclear în schimbul ridicării sancțiunilor sau să urmeze modelul Coreei de Nord. Înainte de izbucnirea conflictului, unii îl comparau pe Mojtaba cu Mohammed bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite, care a slăbit influența clerului și a redus tensiunile cu Israelul. Însă, după pierderea familiei sale, Mojtaba pare mai degrabă destinat să adopte o politică bazată pe paranoia și represalii. „Va fi un ultraconservator”, a declarat un apropiat al său.
Pentru Israel, neutralizarea capacităților militare ale Iranului justifică riscul prăbușirii statului. În schimb, interesele SUA sunt mai puțin clare. Potrivit The Economist, crearea unui stat eșuat ar putea destabiliza Orientul Mijlociu pentru ani, subminând influența americană. În acest context, unele voci din opoziția iraniană în exil îi cer președintelui Donald Trump să încheie războiul cât timp regimul mai are o structură centrală, chiar dacă slăbită. Între timp, regimul de la Teheran continuă să lupte pentru supraviețuire.
