Accidentul a avut loc noaptea trecută între Circ și Inspectoratul General al Poliției Române. Un cititor al ziarului Libertatea a surprins accidentul de la fereastra apartamentului său, aflat pe șoseaua Ștefan cel Mare. „Mergea smecherește pe linia de tramvai și nu s-a asigurat”, a povestit cititorul.

Martorii au sunat imediat la 112, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, dar și o ambulanță.

„Este vorba de un bărbat de 37 de ani, care a fost lovit de tramvai. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Vatmanul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost zero”, a declarat, pentru ziarul Libertatea, Oana Pîrvan, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere.

Accident tramvai Ștefan cel MareIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Poliția a transmis că a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, iar cercetările în acest caz continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Mangia îi făcea copilului meu propuneri indecente în timp ce se masturba în fața lui”. Caz șocant în România
GSP.RO

ȘOC! Arma care poate distruge Rusia într-o singură zi. Este cea mai mare teamă a lui Putin în război
Playtech.ro
ȘOC! Arma care poate distruge Rusia într-o singură zi. Este cea mai mare teamă a lui Putin în război
Mesaj strigător la cer pe o coroană de flori de la înmormântarea lui Alexandru Arșinel! Oamenii s-au revoltat când au citit
Viva.ro

Reacţia unor turişti din Israel, în vizită la Bucureşti. Ce i-a nemulţumit pe Moran şi Natalie: "Am căutat aici şi nu există"
Observatornews.ro
Reacţia unor turişti din Israel, în vizită la Bucureşti. Ce i-a nemulţumit pe Moran şi Natalie: "Am căutat aici şi nu există"
Șoferul ucis de bolovan pe Defileul Jiului se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca. Ce urma să facă
Știrileprotv.ro
Șoferul ucis de bolovan pe Defileul Jiului se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca. Ce urma să facă
Ce salariu primește o femeie care lucrează pe tractor, în România. Suma de bani câștigată lunar e foarte mare
FANATIK.RO

Reghecampf, lovitură teribilă pentru Anamaria Prodan. Ce decizie a luat acesta
Orangesport.ro
Reghecampf, lovitură teribilă pentru Anamaria Prodan. Ce decizie a luat acesta
Horoscop 4 octombrie 2022. Taurii sunt preocupați de imaginea lor pe plan profesional și la nivelul unui întreg grup social
HOROSCOP

Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase
PUBLICITATE