Mihai Mărghitaș s-a născut acum 21 de ani cu hipoacuzie bilaterală congenitală profundă, dar lipsa auzului nu l-a oprit să își dezvolte un alt simț. Este vorba de simțul practic, care, alături de inteligență, inspirație, imaginație și perseverență, l-au transformat într-un veritabil inventator, notează Renașterea Bănățeană.
”Vreau să fie la fel ca un autoturism, cu rezervor de benzină, realizată la o scară mai mică”, spune tânărul de aproape 21 de ani, student în anul al II-lea la Politehnica timișoreană.
De altfel, primele încercări și reușite în domeniul tehnicii au fost legate tot de mașinuțe.
”Am fost pasionat de mic de modificarea jucăriilor pe patru roți. Apoi am trecut la realizarea unor calculatoare din componente, modificarea și îmbunătățirea unor componente la aparatele auditive și mânuirea elicopterelor cu telecomandă. Pasiunea pentru tehnică am moștenit-o de la tatăl meu, inginer electronist, care m-a luat cu el în atelier și m-a lăsat să experimentez, iar mama, profesoară de matematică, m-a încurajat mereu. În majoritatea timpului mă gândesc la tehnică”, mărturisește Mihai.
El are la activ mai multe realizări importante: afișaj electronic pentru schimbătorul de viteză, construcții din fier vechi – macara; simulator conducere auto; mașină CNC de frezare și sculptură în lemn, materiale compozite și metale moi; imprimantă 3D – un robot industrial capabil de a crea obiecte fizice sub control computerizat și poate fi folosit în domeniul ingineriei (suport cablu), al mecanicii (componente motoare, cutii sau carcase), dar și în artă și design (bijuterii și obiecte de decor).
În ciuda deficiențelor înnăscute, Mihai a reușit să învețe limbajul mimico-gestual și, pe lângă limba maternă, engleza și germana.
”A învățat să scrie și să citească unele cuvinte înainte de școală, dar în engleză, de la calculator. Fotografia ne-a fost de mare ajutor pentru memorarea numelor persoanelor, locurilor și evenimentelor. Apoi, am descoperit că desenează frumos și se pricepe la grafică”, a povestit masa sa pentru sursa citată.
”Aș vrea ca pe viitor să am o carieră în inginerie medicală”, mărturisește Mihai, care până la inovații tehnice majore în sprijinul persoanelor cu hipoacuzie a tradus în limbaj mimico-gestual textele unor piese muzicale pentru ca persoanele care se află în situația lui să le ”audă”.
Mai mult, Mihai Mărgitaș a fost primul tânăr cu hipoacuzie care și-a luat, la 18 ani, permisul de conducere.
Sursa foto: renasterea.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro