Incidentul a avut loc duminică seara, pe un bulevard din Reşiţa. Potrivit imaginilor postate pe social media, tatăl copilului s-a oprit pentru câteva clipe, cât să-i dea micuțului să bea apă.

Apoi, s-au pus în mișcare și au apucat să facă doar câțiva metri până când autoturismul a pătruns cu viteză pe trotuar, lovind un indicator rutier și un hidrant, oprindu-se chiar în locul în care bărbatul și fiul lui se aflau cu câteva momente înainte.

Ulterior, șoferul a dat cu spatele, a revenit pe șosea și a fugit printre blocurile de locuințe ale cartierului din Reşiţa.

În urma verificărilor efectuate de polițiști de la Poliția Municipiului Reșița, care s-au autosesizat, au fost identificate șoferul și mașina.

„Acesta este un bărbat de 42 de ani, bănuit că ar fi condus autoturismul în momentul producerii accidentului. În urma evenimentului nu au fost persoane rănite, fiind înregistrate pagube materiale. Bărbatul a fost testat cu aparatul din dotare, rezultând o concentrație de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice pentru determinarea alcoolemiei, urmând a fi întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului”, transmite IPJ Caraș-Severin.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

Mitica_Cornel 19.08.2024, 14:03

Ce va mai plac titlurile ''soc''... Asa putem spune ca si restul oamenilor din film au fost ''la un pas'' sa fie spulberati. Chiar si vanzatoarea/vanzatorul din magazin daca iesea la o tigara.

Avatar comentarii

NECULAI52 19.08.2024, 14:04

Carnet anulat, mașina confiscată! Asta dacă nu e vreun " special " !

Avatar comentarii

JohnaJohn 19.08.2024, 23:14

ce relevanta are modelul masinii ?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.