Traian Băsescu susţine că nu a încălcat Constituţia atunci când a fost fotografiat putând un tricou pe care era inscripţionat un mesaj politic. Şeful statului consideră că, asemeni oricărui cetăţean român, este îndreptăţit să aibă simpatii politice. Ba chiar mai mult, Băsescu a mărturisit că are de gând să facă şi o donaţie în conturile celor de la Partidul Mişcarea Populară. Cât despre intenţiile lui Victor Ponta de a sesiza CCR pentru a analiza implicarea preşedintelui Băsescu în campania electorală, preşedintele spune că prim ministrul „plagiază tentativele de suspendare ale preşedintelui”.
„Victor Ponta plagiază tentativele de suspendare ale preşedintelui. Preşedintele are dreptul să aibă simpatii politice”, a spus Băsescu, la „Gândul Live”.
Şeful statului a ţinut să dezvăluie şi motivul pentru care a apărut îmbrăcat într-un tricou al PMP.
„Eram la Neptun. Cei de la PMP au venit pe litoral şi i-am invitat la mine câteva ore. Oricum îi cunoşteam pe aproape toţi. Mi-au arătat tricourile şi am îmbrăcat şi eu unul. Am făcut poze de grup şi apoi cu fiecare în parte. Ei le-au pus pe Facebook, dar nu e vina lor că au fost preluate de toată lumea. Mulţumesc Antenei 3 şi României TV că i-au popularizat într-o perioadă de vacanţă”, a spus preşedintele.
De asemenea, Băsescu a subliniat faptul că în ziua respectivă se afla în vacanţă şi, implicit, nu se afla în exerciţiul funcţiei.
„Era o zi de vacanţă. Nu eu am dat vacanţa, ci guvernul Ponta. În vacanţă omul se îmbracă cum vrea”, a spus preşedintele adăugând că o atitudine prea rigidă în această chestiune ar duce la situaţia absurdă în care un demnitar să fie acuzat că face reclamă purtând hainele fabricate de o firmă sau alta.
Băsescu va contribui chiar la finanţarea campaniei electorale a PMP.
„Voi contribui cu cât îmi permite legea, abia aştept să iau salariul pe mai. Le voi da un salariu de preşedinte, 6.000 de lei. Nu prea au bani; nu prea au afişaj, spoturi faţă de ce au alte partide”, a mai spus preşedintele.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean i-a dat dreptate lui Traian Băsescu. Judecătorul susţine că fiecare român are libertatea de a se exprima, şi că afirmarea unei opinii nu mai este pedepsită, „de pe vremea lui Stalin”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.