Venit tocmai din Daghestan în România, un basarabean vorbește despre lucrurile în neregulă găsite aici: „Și românii, și moldovenii vorbesc că ăla fură, că ăla face, că ăla nu e corect”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Igor Armaș, căpitanul Voluntariului, a mărturisit cum vede el țara în care trăiește din vara 2018 și ce ar vrea să schimbe atât la România, cât și la Moldova natală.
Cuprins:
În vară face 5 ani de când a sosit în România. La FC Voluntari, unde a devenit căpitan de echipă. Fundașul de fier al ilfovenilor, Igor Armaș, 1,94 de metri înălțime, are profilul de lider. A purtat banderola și la naționala Moldovei, pentru care a strâns 83 de selecții și 6 goluri, a fost important pentru Zimbru Chișinău, pentru Hammarby în Suedia, apoi căpitan la Kuban Krasnodar și un an la Anzhi Makhachkala, ambele în Rusia.
Apărătorul de 35 de ani vorbește pe un ton calm, nu ridică glasul, se impune impetuos, prin felul lui de a fi, nu-și pierde cumpătul nici când crampoanele adversarului îi crestează obrazul și arcada!
Într-un interviu acordat Libertatea, Igor a a avut un discurs constructiv, cum spun cei din lumea fotbalului, în care, deși a spus lucruri simple, te pune pe gânduri și vrei să faci lucrurile mai bine în imediata proximitate a vieții tale.
- Igor, ce înseamnă România pentru tine?
- Ca acasă. Folosesc expresia asta fiindcă Moldova rămâne căminul meu, oriunde m-ar duce viața. România este ca acasă. Nu doar fiindcă vorbim aceeași limbă, dar avem idei comune, gândim relativ la fel.
- Ce-ți place în România?
- Dumnezeu a fost darnic cu România, i-a lăsat toate formele de relief, ai și munte, ai și mare, ai și câmpii, ai și dealuri. Nu știți, de fapt nu conștientizați, ce bogății aveți! Mie îmi place natura, asta îmi dă energie, mă încarcă pozitiv.
- Ce-ți place la români?
- Oameni de treabă. Oameni cărora le place viața, să împartă cu celălalt, chiar dacă uneori e străin. Oameni cu care să stai la masă, genul ăla de oameni care cu o vorbă, cu un gest, te mângâie pe suflet. Îmi place când ne strângem împreună, și românii, și moldovenii, la diverse evenimente, în familie, de sărbători. Suntem așa naturali, ne place să petrecem împreună.
„Cresc prea repede prețurile, devine cam scump”
- Doar la asta ne asemănăm, românii și moldovenii?
- Sunt multe alte chestii, și de bine, și de mai puțin bine. Adică am putea să fim mai în față, în lume, să avem mai multă apreciere, dar nu ne ajută reclama. Poate că nici noi nu știm să facem lucrurile într-un anume fel, prea batem pasul pe loc.
- Adică?
- Nu avem o direcție, bună, „hai pe drumul ăsta și să facem lucrurile bine!”. De la infrastructură, la drumuri, la spitale, la școli, la lucruri pentru oameni. Și românii, și moldovenii vorbesc că ăla fură, că ăla face, că ăla nu e corect, iar pentru câțiva suferă câteva milioane. Crede-mă, la cât de buni, de frumoși, de inteligenți sunt și românii, și moldovenii, am fi putut fi mai sus, mai bine. Dar asta e, suntem cum suntem și mergem înainte! Spunem „Doamne ajută!” și sperăm să devenim mai buni.
- Dacă tot suntem la acest capitol, ce nu-ți place la România?
- Nu e corect să vorbesc eu despre ce nu merge bine la o țară care m-a primit cu brațele deschise, despre care am un respect la fel de mare precum îl am pentru Moldova mea. Ca tot omul, sunt îngrijorat sau îmi pun întrebări vizavi de rapiditatea cu care cresc prețurile. Și cum nu prea se justifică, așa cred eu, niște scumpiri. În rest, mici chestii, de genul de zi cu zi, traficul, zgomotul, graba, claxonul...
„Practic, eram aceeași țară, ne-au despărțit alții”
- Până la urmă, cum ai descoperit România, cum ai ajuns aici?
- Eram la final de contract cu Anzhi Makhachkala, în Rusia, de fapt în Daghestan, o zonă mai altfel, dar mă simțeam departe de familie. Parcurgeam și o perioadă în care erau probleme cu banii, așa că am zis că e nevoie de o schimbare. Nu-mi convenea nimic ce mi se oferea. Aproape se terminase mercato când m-a sunat cineva să-mi zică să vin la Voluntari. „Bine, hai că vin să joc, deși nu știu nimic despre club”. Și sunt la Voluntari de mai bine de patru ani și jumătate, cred că asta spune mai mult decât aș putea eu zice în cuvinte.
2.400 kmsunt între București și Makhachkala, capitala Daghestanului.
- Ce știai despre România?
- În primul rând, despre fotbal. Am și jucat cu mulți români, Gigel Bucur, Paul Anton, Dacian Varga, Daniel Niculae. Fiecare avea favorite, Dinamo, Rapid și așa mai departe. Ne uitam la meciuri împreună.
- Dar chestii mai vechi, din copilărie?
- Despre România... Detalii legate de istorie, că noi, voi, practic eram în aceeași țară, că ne-au despărțit alții, că suntem frați. Părinții ne povesteau astfel de lucruri. Eu cunosc diverse detalii despre istoria României. Poate că drumurile noastre s-au despărțit, dar, până la urmă, România și Moldova sunt cele mai bune prietene.
Cum ar vrea să fie românii și moldovenii peste 10 ani
- Ai avut vreun român preferat, care să-ți placă în mod deosebit? Un personaj.
- Te marchează niște lucruri din copilărie, astfel că... Hagi! Îți zic direct. Am crescut cu Campionatul Mondial din 1994, apoi Euro, Mondiale, România avea o generație extraordinară. Gică Hagi era un zeu al fotbalului, era idolul tuturor copiilor. Mi-a mai plăcut de Dan Petrescu și am fost onorat să-l am ulterior antrenor la Krasnodar.
- Unde vezi România și Moldova peste zece ani?
- Din păcate, trăim niște vremuri în care nu mai poți să aproximezi ce va fi, cum va fi. Sper să rămânem cu picioarele pe pământ, să avem șansa unor oameni sinceri, corecți, buni la conducere, să facem lucruri bune fiecare dintre noi, în ceea ce facem. Și să ne ajutăm ca să creștem împreună, în comunitatea în care muncim, în care trăim.
