Avocata lui Ilie Năstase, Eliza Ene Corbeanu, a declarat la Antena 3 că medicul care l-a examinat pe fostul tenismen a emis o scrisoare medicală prin care a constatat că a suferit leziuni la spate şi la încheieturile mâinilor.

„Un om de 72 de ani extrem de epuizat şi fizic şi psihic, care tocmai venise de la spitalul de urgenţă, unde fusese examinat de către un medic de gardă, care i-a eliberat şi o scrisoare medicală care constată că a suferit mai multe leziuni în zona spatelui şi a încheieturilor mâinii. A fost încătuşat. Spune că nu s-a opus niciodată arestării. Judecând după leziunile pe care le prezintă la acest moment, vorbind ca un nespecialist, arată ca o luptă corp la corp între un om în vârstă de 72 de ani şi un grup de mai mulţi agenţi ai Poliţiei Rutiere”, a declarat avocata lui Ilie Năstase, la Antena 3.

Au procedat polițiștii corect în cazul încătușării lui Ilie Năstase?

Se încarcă ... Se încarcă ...

Momentul încătuşării lui Ilie Năstase

Incidentul în care a fost implicat Ilie Năstase a avut loc vineri dimineață, în jurul orei 4.45, pe Sos Nordului, zona ambasada Chinei. Polițiștii Brigăzii Rutiere au oprit pentru control un autoturism condus de Ilie Năstase, în vârstă de 72 de ani.

Întrucât acesta se afla intr-o vizibilă stare de ebrietate, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul alcooltest, moment în care a devenit recalcitrant, a adresat injurii polițiștilor, motiv pentru care a fost încatusat si condus la sediul INML, pentru recoltare de mostre biologice. Fostul juctător de tenis a refuzat să-i fie recoltate mostre biologice și a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere, unde i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și pentru refuz de recoltare mostre biologice.

Ilie Năstase i-a acuzat pe polițiști că au avut o atitudine agresivă. „M-a tras afară din mașină. M-a aruncat pe trotuar cu fața în jos. Un băiețaș mi-a pus piciorul pe spate. (…) E prima oară când mi se pun cătușele”, a declarat Ilie Năstase, la ieșirea de la audierile de la Poliția Capitalei.

Însă șeful Brigăzii Rutiere a Capitalei, comisar șef Victor Gâlceavă, a făcut declarații de presă și a explicat de ce au recurs oamenii legii la măsură încătușării.

„A fost necesară urmărirea și oprirea în trafic, după aprox. 200 m, pentru blocarea autovehiculului. Agentul de poliție a solicitat ajutorul unui alt echipaj de poliție. Conducatorului auto i s-a cerut să se legitimeze și, pentru că emana vapori de alcool, i s-a cerut să se supună testului cu aparatul etilotest. Conducătorul auto a refuzat acest lucru și a devenit agresiv (…), motiv pentru care a fost necesară încătușarea acestuia. Conducătorul auto a oprit inițial după care, în urma unor discuții sumare cu agentul de poliție, s-a pus în mișcare, fără avea acceptul, fiind necesară urmărirea în trafic și blocarea acelui vehicul. Întrucât a refuzat să se supună testării pentru determinarea valorii primare a alcoolemiei, el a fost condus pentru testare. rezultatul a fost 0,55 (…).

În sprijinul celor doi colegi au mai venit încă patru colegi; au acționat șase polițiști rutieri, între care un ofițer. Persoana în cauză a fost supus și unui test în privința cosnsumului de substanțe stupefiante, rezultatul fiind negativ. A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de refuz de prelevare a mostrelor biologice. A fost sancționat și cu amendă de 1000 de RON.

Același conducător auto a fost prins pe Ștefan cel mare conducând un motociclu, fără a avea acest drept, deoarece permisul de conducere nu avea o valabilitate acordată din partea poliției rutiere. Mai mult, a prezentat un permis de conducere necorespunzător categoriei vehiculului condus. Nu a fost târât, a fost doar scos din autovehicului în care se deplasa, după care s-a efectuat procedura de încătușare.

În aceea ce privește procedura încătușării, a fost respectată procedura legală și există probe filmate care nu pot fi date publicității la acest moment. Vă asigur că nu a fost târât, doar scos în autovehiculul în care se afla și aplicată măsura încătușării și dus la Institutul de Medicină Legală. Din punctul meu de vedere, colegii mei au aplicat prevederile legale. În orice situație de acest gen se fac verificări suplimentare, conform regulamentului intern”.

Dacă va fi trimis în judecată, fostul număr 1 mondial riscă să stea după gratii între 1 şi 5 ani. Atât sunt pedepsele pentru infracţiunile constatate de agenţii de circulaţie.

FOTO Alice Peneacă, complet dezbrăcată! Imaginea necenzurată a fost scăpată pe net
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Alice Peneacă, complet dezbrăcată! Imaginea necenzurată a fost scăpată pe net
BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
De ce apar pe noile buletine cu cip "gen" în loc de "sex" și steagul UE în loc de tricolor. Explicațiile MAI. Sunt anunțate schimbări
Observatornews.ro
De ce apar pe noile buletine cu cip "gen" în loc de "sex" și steagul UE în loc de tricolor. Explicațiile MAI. Sunt anunțate schimbări
Horoscop 5 august 2021. Berbecii au parte de o zi interesantă, cu multe momente deschise către nou
HOROSCOP
Horoscop 5 august 2021. Berbecii au parte de o zi interesantă, cu multe momente deschise către nou
Vizita la un mecanic auto a devenit o loterie. Ce a pățit un român a cărui mașină pierdea ulei
Știrileprotv.ro
Vizita la un mecanic auto a devenit o loterie. Ce a pățit un român a cărui mașină pierdea ulei
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!
PUBLICITATE
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!