Pompierii militari din cadrul ISU Constanța au intervenit pentru degajareaa unui stâlp de electricitate și a doi copaci doborâți de vijelie

Totodată, mai multe acoperișuri au fost avariate, iar cablurile s-au desprins și au căzut pe drum. O tablă s-a desprins de pe acoperișul unui restaurant și a căzut pe șosea.

„În situaţia manifestării vântului puternic, recomandăm populaţiei să rămână în spaţii închise care le asigură protecţia şi să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâţi”, a transmis ISU Dobrogea.

„Este indicat să aveţi la dumneavoastră mâncare, apă şi o pătură, în cazul în care rămâneţi blocaţi în autoturism. Aveţi grijă ca bateria telefonului să fie încărcată. Pentru orice situaţie care vă poate pune viaţa în pericol, apelaţi numărul unic de urgenţă 112”, a mai precizat ISU Dobrogea.

Judeţul Constanța se află sub două avertizări, una de cod portocaliu şi una de cod galben de intensificări puternice ale vântului,  ambele valabile până joi, la ora 20:00.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Unica.ro

A plecat în America în urmă cu mai bine de două decenii, iar acum este milionar și unul dintre oamenii de încredere ai lui Donald Trump. Povestea fabuloasă a românului care a ajuns să dea afacerile pe scena politică; "La 28 de ani aveam un venit de 500.000 de dolari...”
Viva.ro

Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Locul de muncă din România plătit cu până la 20.000 de lei pe lună. Care e singura condiție pentru angajare
FANATIK.RO

Ramona Olaru, dezvăluiri despre divorțul de fostul soț și motivul pentru care i-a păstrat numele: „Nu am avut probleme majore în acea căsătorie”
Elle.ro

Să fie acesta ADEVĂRATUL MOTIV al despărțirii? Dezvăluirea făcută acum de Alexia Eram i-a uimit pe fani! Declaraţiile ei coincid cu versurile scrise de Mario Fresh. Detaliile care aruncă totul în aer!

"S-a simţit tare, am zis că se duce pământul în jos". Trei cutremure puternice au lovit în Galaţi, în doar 16 ore. Localnicii au retrăit cu groază anul 2013
Observatornews.ro
"S-a simţit tare, am zis că se duce pământul în jos". Trei cutremure puternice au lovit în Galaţi, în doar 16 ore. Localnicii au retrăit cu groază anul 2013
Horoscop 24 ianuarie 2025. Scorpionii au ocazia de a-și consolida relațiile cu cei din familie, iar sinceritatea este esențială
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI