Naistul de 18 ani care l-a impresionat pe Gheorghe Zamfir: „Tata a crescut singur trei copii și mi-a transmis valoarea muncii”

Comentează

Viorel Papuc, un tânăr naist de 18 ani din Curtea de Argeș, cântă la nai de mic și a câștigat mai multe premii naționale de prestigiu. Instrumentul muzical al adolescentului este semnat de celebrul Gheorghe Zamfir, care a fost impresionat de talentul său în urmă cu opt ani. 

La sfârșitul lunii martie, la invitația Ambasadei României în Japonia, Viorel a participat la Festivalul de Tradiții „Rokusan” – Mărțișor 2026, în Tokyo. Tânărul muzician a mai susținut și alte concerte în Japonia, bucurându-se de aprecierea publicului.

Viorel Papuc a fost invitat de ambasadorul României în Japonia în luna martie pentru a participa la Festivalul de Tradiții „Rokusan”.

Mai stăpânește cimpoiul, fluierul și cavalul

La festivalul din Japonia, organizat de ICR Tokyo, Ambasada României și Primăria Minato City din Tokyo, Viorel Papuc a cântat la nai, cimpoi, caval și fluier, alături de maestrul Jan Mocanu la acordeon. Artist de anvergură internațională, Jan Mocanu a fost membru de bază al Ansamblului „Rapsodia Română” și colaborator al Orchestrei „Ciocârlia”.

Tânărul naist român a început studiile muzicale de la vârsta de 8 ani și interpretează muzică tradițională românească, muzică veche (inclusiv lucrări de Anton Pann), muzică clasică, internațională, de film, bizantină, religioasă și gregoriană. Este un artist poliinstrumentist, pe lângă nai stăpânind cimpoiul, fluierul și cavalul.

Viorel Papuc studiază de la vârsta de 8 ani.

„Am descoperit muzica la școala Waldorf, unde mi s-a pus în mână pentru prima oară un blockflöte (flaut dulce, flaut german tip recorder). Acolo mi-am descoperit talentul și pasiunea pentru muzică. Mai târziu am ales naiul, din dragoste pentru acest instrument deosebit. Am început să cânt de la vârsta de opt ani și de atunci, muzica a devenit o parte esențială din viața mea. La nai m-au atras frumusețea, profunzimea emoțională și sensibilitatea instrumentului.

Naiul poate reda emoții pe care cuvintele nu le pot exprima, iar acest lucru m-a fascinat încă de la început. Relația mea cu naiul este una profundă și intimă. Este un instrument care cere răbdare, atenție și respect, dar care oferă emoții nemărginite. Prin nai pot transmite ceea ce cuvintele nu pot exprima, iar muzica lui devine vocea sufletului meu”, a declarat Viorel Papuc pentru Libertatea.

Premiat la concursuri de prestigiu

În prezent, acesta studiază la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad și la Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și este membru al Orchestrei de Tineret a Ansamblului „Cindrelul-Junii Sibiului”. Până acum, Viorel Papuc a colaborat cu orchestre renumite, inclusiv cu maestrul Nicolae Botgros și orchestra „Lăutarii” din Chișinău.

Viorel Papuc alături de maestrul Nicolae Botgros.

În luna martie, Viorel Papuc a câștigat la Piatra-Neamț marele premiu la a 36-a ediție a Festivalului-concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri „Florile Ceahlăului”, concurs la care au participat peste 80 de artiști din toată țara. Juriul a fost prezidat de către cunoscutul etnomuzicolog Elise Stan, alături de specialiști din domeniul muzicii și culturii tradiționale.

Este un nou premiu major câștigat de Viorel Papuc, care are în palmares, la competiții majore, Premiul I la Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” 2024, Premiul I la Festivalul Internațional al Cântecului Popular Românesc „Maria Lătărețu” 2024 și marele trofeu la Festivalul „Dumitru Fărcaș”.

Influențat profund de Gheorghe Zamfir

Tânărul naist mărturisește că „Doina de jale” a maestrului Gheorghe Zamfir este o piesă pe care o interpretează cu emoție, fiecare notă purtând o poveste.

„Multe dintre melodiile maestrului Gheorghe Zamfir m-au emoționat, pentru că este un artist cu o sensibilitate aparte. Dar melodia «The Lonely Shepherd» m-a impresionat profund de prima dată când am auzit-o, acum 10 ani, și de atunci rămâne una dintre cele mai emoționante pentru mine”, spune Viorel Papuc.

Practic, muzica este mereu alături de Viorel Papuc: „Studiez zilnic mai mult de cinci ore; dacă nu ascult muzică, cânt; dacă nu cânt la nai, studiez celelalte instrumente aerofone – cimpoi, caval și fluier; iar dacă nu cânt la celelalte instrumente, mă întorc la nai. În plus, am lecții cu domnul profesor doctor dr. Ștefan Popescu și primesc sfaturi și colaborări de la maeștri consacrați ai muzicii populare”.

Viorel l-a întâlnit pe maestrul Gheorghe Zamfir în contextul concertului extraordinar „Gheorghe Zamfir și prietenii” din 21 septembrie 2018, în Piața Constituției, București, un spectacol dedicat carierei sale și Centenarului Marii Uniri.

„Atunci mi-a spus că sunt pe drumul cel bun, iar cuvintele și atitudinea sa față de muzică m-au influențat profund. Am un nai semnat de Gheorghe Zamfir, realizat de firma Preda în colaborare cu marele artist român, după modelul unic al naiurilor maestrului”, dezvăluie Viorel Papuc.

Tatăl - un model pentru copii

Copilăria n-a fost mereu senină, ușoară pentru Viorel Papuc. Tatăl său l-a crescut singur pe el și pe cei doi frați de când erau mici. Iar asta l-a motivat să lupte și mai mult în viață: „Eforturile tatălui meu au fost o sursă imensă de motivație. El a crescut trei copii singur și mi-a transmis valoarea muncii, a sacrificiului și a perseverenței. Dorința de a-l face mândru m-a împins mereu să dau tot ce e mai bun în muzică și în viață”.

Și frații săi au pasiuni artistice. Fratele cel mijlociu, Iulian Cornelius, este pictor și poet, iar fratele cel mic, Cesar Petronius, este toboșar. „Suntem toți legați prin artă și creativitate”, mai spune Viorel Papuc.

Pentru tânărul naist originar din Curtea de Argeș, toate concertele au fost speciale și fiecare a avut un impact emoțional puternic. Totuși, un concert cu totul deosebit a fost cel pe care l-a susținut pe 29 martie 2026 în Tokyo, la invitația Ambasadei României, în cadrul Festivalului de Tradiții „Rokusan” – Mărțișor 2026.

Cel mai mare vis al lui Viorel Papuc este să ducă muzica tradițională românească pe scenele internaționale și să facă cunoscută frumusețea naiului, inspirând generațiile viitoare să iubească și să păstreze folclorul autentic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu a ajuns la sediul PSD
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
11:21
Primăria unui oraș a inventat peste 2.000 de locuitori la recensământ ca să obțină bani de la stat, în Japonia
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește