Ziua Marinei 2025. Ce evenimente vor avea loc la Brăila

Comentează

Ziua Marinei 2025 va fi sărbătorită la Brăila, acolo unde evenimentele coincide cu Zilele Orașului. Brăila se numără printre cele șase orașe din Români în care este celebrată Ziua Marinei, iar localnicii și turiștii se vor putea bucura activități spectaculoase, organizate pe Faleza Dunării.

Eveniment organizate la Brăila de Ziua Marinei 2025

Ziua Marinei Române, ajunsă la cea de-a 123-a ediție, va fi marcată printr-o serie de evenimente în mai multe orașe din România. Potrivit unui comunicat al Forțelor Navale Române, manifestările vor avea loc în perioada 11-15 august în Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București.

La Brăila, evenimentele dedicate Zilei Marinei Române vor fi concentrate pe data de 15 august. Locuitorii și turiștii sunt invitați să participe la activitățile organizate pe faleza Dunării, în zona Morii Violatos.

Ceremonie militară și exerciții navale la Brăila

În intervalul orar 10.00-12.30, publicul va putea asista la o ceremonie militară impresionantă și la secvențele fluviale ale Exercițiului naval întrunit FNR 25.10. Aceste demonstrații vor oferi o imagine asupra capacităților Forțelor Navale Române și vor evidenția importanța Dunării pentru apărarea națională.

Un moment deosebit al sărbătorii va fi retragerea cu torțe a militarilor, programată să înceapă la ora 20.30. Muzica Militară a garnizoanei Brăila va însoți militarii participanți pe Calea Călărașilor, creând o atmosferă solemnă și emoționantă.

Evenimente similare în alte orașe

În timp ce Brăila găzduiește propriile sale manifestări, alte orașe precum Constanța, Mangalia, Tulcea, Galați și București vor avea, de asemenea, programe dedicate Zilei Marinei. Acestea includ expoziții, concerte, ceremonii militare și religioase, precum și exerciții navale.

La Mangalia, programul include concerte ale Muzicii Militare, o ceremonie dedicată Zilei Recunoștinței și exerciții navale. Tulcea va găzdui, de asemenea, o ceremonie militară și religioasă, precum și demonstrații pe Dunăre.

Galațiul va marca Ziua Marinei prin evenimente pe faleza Dunării, în timp ce în București, manifestările vor include un concert în zona Băncii Naționale și o ceremonie la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul Regele Mihai I.

Constanța, centrul manifestărilor

În Constanța, evenimentele se vor desfășura pe parcursul mai multor zile. Printre atracții se numără o expoziție marinărească, un atelier de scufundări recreaționale și Exercițiul naval întrunit FNR 25.10, care va avea loc pe 15 august.

Ziua Marinei la Brăila coincide cu Zilele Orașului în 2025

La Brăila, în perioada 9 - 17 august 2025 are loc un eveniment de anvergură, astfel că locuitorii și turiștii sunt invitați să participe la o serie de spectacole, ateliere, târguri și concerte pentru toate vârstele. Pe lângă Ziua Marinei, ce va avea loc în data de 15 august, brăilenii sărbătoresc și Zilele Orașului.

Între 9 și 17 august, Strada Mihai Eminescu va găzdui Târgul Național al Anticarilor și Buchiniștilor. Iubitorii de artizanat pot vizita Târgul Meșterilor Populari pe Faleza Dunării între 11 și 17 august. Pentru pasionații de automobile, o expoziție de mașini de epocă va fi organizată în Piața Independenței pe 17 august.

Copiii vor avea parte de o mulțime de surprize. Teatrul de păpuși, ateliere creative și spectacole interactive vor fi organizate în diverse locații precum Brăila Mall, Parc Monument și Grădina Publică. Printre spectacolele anunțate se numără „Frumoasa din pădurea adormită „Scufița Roșie” și „Dănilă Prepeleac”.

De când se organizează Ziua Marinei la Brăila

Sărbătoarea Ziua Marinei Române a fost instituită prin Legea 382/2004 și a devenit oficial sărbătoare națională din 2009.

În ceea ce privește Brăila, evenimentele de acest tip au început să se organizeze după anul 1990, când tradiția celebrării marinei românești a fost reluată și extinsă în zona fluvială a României, inclusiv la Brăila.

Astfel, festivitățile legate de Ziua Marinei la Brăila sunt organizate încă din perioada post-1990, crescând în amploare odată cu recunoașterea oficială a sărbătorii peste tot în țară.

Ce este Ziua Marinei

Ziua Marinei Române este o sărbătoare civilă, religioasă și militară dedicată marinarilor militari și civili, istoriei și tradițiilor navigației românești.

Este marcată anual pe 15 august, dată care coincide cu sărbătoarea religioasă a Adormirii Maicii Domnului, cunoscută și sub numele de Sfânta Maria Mare, considerată ocrotitoarea marinarilor.

Când a fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Marinei

Această zi a fost celebrată oficial pentru prima dată în anul 1902, la bordul crucișătorului „Elisabeta”, în Portul Constanța, în prezența ministrului de război Dimitrie A. Sturdza și a ofițerilor Diviziei de Mare.

În perioada comunistă, Ziua Marinei a fost sărbătorită temporar în alte date, dar, după 1990, tradiția de a o celebra pe 15 august a fost reluată. În 2004, oficial, Ziua Marinei Române a fost instituită prin lege ca sărbătoare națională civilă și militară, iar din 2009 are statut de sărbătoare națională.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
22:04
Donald Trump vrea să transforme complexul său de golf din Florida în reședință prezidențială și susține că armata i-a dat ideea
22:03
NATO începe exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia, în mijlocul tensiunilor crescute cu Rusia
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește