UE - Uniunea Europeană

EXCLUSIV: Importatorul celor 1,2 milioane de măști COVID periculoase, distribuite de Unifarm în 113 spitale din toată România, a avut firmă offshore cu Streinu-Cercel
7 mai. 2020

Lăudată pentru modul cum a gestionat pandemia, Grecia va avea cea mai mare scădere economică dintre ţările UE. Pe ce loc se află România

UPDATE | Klaus Iohannis, la reuniunea la nivel înalt UE-Balcanii de Vest:" Ajutorul de la UE nu ajunge în două secunde, dar, de fiecare dată când ajunge, este substanțial"
6 mai. 2020

Europa a fost “naivă” în privința Chinei, spune Josep Borrell, șeful diplomației europene
4 mai. 2020

Europa a fost “naivă” în privința Chinei, spune Josep Borrell, șeful diplomației europene

România a fost condamnată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru poluarea din București
30 apr. 2020

România a fost condamnată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru poluarea din București

STUDIU: Aproape jumătate din populația României locuiește în spații supraaglomerate
27 apr. 2020

STUDIU: Aproape jumătate din populația României locuiește în spații supraaglomerate

Klaus Iohannis vrea un fond de redresare economică, după pandemia de COVID-19, pentru toate statele membre ale Uniunii Europene
23 apr. 2020

Pesimism înaintea video-summitului UE. Liderii europeni nu vor ajunge azi la o soluție privind planul de combatere a crizei

Strategiile țărilor europene pentru ieșirea din carantină. De la reluarea cursurilor școlare la redeschiderea magazinelor
19 apr. 2020

Agenția specializată a UE: Încă nu sunt semne că Europa ar fi atins vârful pandemiei de coronavirus
8 apr. 2020

Agenția specializată a UE: Încă nu sunt semne că Europa ar fi atins vârful pandemiei de coronavirus

Worldometers: România e ultima la testare în Uniunea Europeană
6 apr. 2020

Starea Libertății | Dragoș Pătraru, despre cum acționează UE în pandemia COVID-19: „Adevărata miză e stoparea bolilor numite naționalism și populism”

”Totul e sub control”. Statele UE spuneau în februarie că nu au nevoie de echipamente medicale. În martie au intrat într-o criză sanitară istorică
2 apr. 2020

Guvernul dă ajutoarele cu produse de igienă şi alimentare, de la Uniunea Europeană, persoanelor aflate în izolare şi carantină

România va primi 18,5 milioane de euro de la UE pentru lapte, fructe și legume în școli
1 apr. 2020

România va primi 18,5 milioane de euro de la UE pentru lapte, fructe și legume în școli

Perioada de tranziție post-Brexit ar putea fi prelungită, din cauza pandemiei de coronavirus
31 mar. 2020

România, pe primul loc în Uniunea Europeană la producția de porumb și floarea soarelui în 2019, anunță INS

CCIR: UE va direcționa 3 miliarde de euro pentru sprijinirea comunității de afaceri din România, în contextul răspândirii pandemiei de COVID-19
30 mar. 2020

Răspunsul UE la criza economică provocată de pandemie este blocat de neînțelegerile majore dintre statele membre
27 mar. 2020

Răspunsul UE la criza economică provocată de pandemie este blocat de neînțelegerile majore dintre statele membre

România va primi peste un miliard de euro de la UE, pentru combaterea Covid-19
20 mar. 2020

România va primi peste un miliard de euro de la UE, pentru combaterea Covid-19

Michel Barnier, înalt oficial UE, testat pozitiv cu coronavirus: ”Vom trece prin asta împreună”
19 mar. 2020

Michel Barnier, înalt oficial UE, testat pozitiv cu coronavirus: ”Vom trece prin asta împreună”

Klaus Iohannis cere coridoare umanitare de tranzit în UE, pentru repatrierea românilor blocaţi în urma închiderii graniţelor
18 mar. 2020

Comisia Europeană propune închiderea granițelor UE pentru stoparea epidemiei
16 mar. 2020

Comisia Europeană propune închiderea granițelor UE pentru stoparea epidemiei

Ce le recomandă MAE românilor care merg în SUA. UE condamnă restricțiile de călătorie anunțate de Trump
12 mar. 2020

Ce le recomandă MAE românilor care merg în SUA. UE condamnă restricțiile de călătorie anunțate de Trump

Italia se plânge că a cerut, dar nu a primit ajutor de la aliații din UE. Comisia Europeană anunță un fond de 25 de miliarde de euro în criza coronavirusului
11 mar. 2020

Uniunea Europeană ajută “categoriile vulnerabile” să rămână în Marea Britanie, după Brexit. E vorba despre romi, săraci și deținuți
3 mar. 2020

Scandal pe bugetul UE. Plecarea Marii Britanii a lăsat o ”gaură” de 60 de miliarde de euro. Ce riscuri există pentru România
21 feb. 2020

Klaus Iohannis, sceptic după negocierile pe viitorul buget al UE, care s-au prelungit până la 6 dimineaţa

Summitul vrajbei europene. Bugetul UE, subiectul unei confruntări dure la Bruxelles
20 feb. 2020

Ministerul Sănătății recomandă Parlamentului să nu interzică reclamele la țigări. Ce motiv invocă

Proiectul de buget UE pentru România: ”Sume total insuficiente pentru sănătate și transport”, spune fostul comisar european Corina Crețu
15 feb. 2020

Majoritatea oamenilor din UE trăiesc la sat. Nivelul competențelor digitale, cel mai scăzut în mediul rural
7 feb. 2020

Bani europeni pentru Institutul Cantacuzino. 150 de milioane de euro pentru vaccinul gripal tetravalent

Europa vrea să construiască o fabrică de baterii care să concureze cu Tesla și China

Peste 400 de migranți încearcă să treacă granița ungară dinspre Serbia
6 feb. 2020

Eurostat: Românii și bulgarii, pe ultimele locuri din UE la munca de acasă

Ungaria promite Republicii Moldova asistență în vederea integrării europene
4 feb. 2020

Ungaria promite Republicii Moldova asistență în vederea integrării europene

Marea Britanie începe construirea relațiilor comerciale post-Brexit
2 feb. 2020

Marea Britanie începe construirea relațiilor comerciale post-Brexit

Veteranii de război britanici deplâng Brexit-ul: „Aș vrea să fiu numit european”
1 feb. 2020

China solicită urgent materiale medicale din UE în lupta cu epidemia de coronavirus

Un avocat român în Marea Britanie, îngrijorat de Brexit:   „Sper să nu fie ca înainte de a intra în UE, când românii erau tratați ca o unealtă ieftină”

Angajații care au copii mici vor avea program flexibil la muncă. De când intră în vigoare directiva europeană
31 ian. 2020

Ziua Brexit. Precedentul eurosceptic care poate detona lumea occidentală

O nouă eră pentru Europa | Mesajul președinților Parlamentului, Consiliului și Comisiei UE în ziua Brexitului, publicat de Libertatea în exclusivitate în România

Ce este Brexit? Care este miza ieșirii Marii Britanii din UE
30 ian. 2020

După multe amânări, Brexitul are loc pe 31 ianuarie, la miezul nopții. Ce se schimbă de la 1 februarie

Statele membre UE au aprobat oficial acordul pentru Brexit, ultimul pas înainte de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană

Parlamentul European a ratificat acordul de retragere a Regatului Unit din UE. Brexit, la un pas de a intra în vigoare
29 ian. 2020

Brexit: Vot istoric în Parlamentul European, cu două zile înainte de ieșirea Marii Britanii din UE

Sute de europeni vor fi repatriati din orasul chinez Wuhan, aflat în carantină din cauza coronavirusului. A fost activat  mecanismul de protecţie civilă al UE
28 ian. 2020

Brexit| Ce schimbări va produce ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană

România va pierde o mare parte din fondurile pentru infrastructură alocate de Uniunea Europeană în 2020
24 ian. 2020

România va pierde o mare parte din fondurile pentru infrastructură alocate de Uniunea Europeană în 2020

Pastă de dinți și săpun, distribuite asistaților social din Timișoara. Produsele au sigla Guvernului și UE
20 ian. 2020