UE - Uniunea Europeană

UE - Uniunea Europeană. Ştiri şi informaţii despre Uniunea Europeană. Noutăţi, breaking news despre Uniunea Europeană şi activitatea instituţiilor şi organismelor sale, despre relaţiile României şi ale altor state cu UE. Uniunea Europeană (UE) este o organizație supranațională formată din 27 de state membre europene. Scopul său principal este de a promova pacea, stabilitatea și prosperitatea în Europa, prin integrarea economică, politică și socială a statelor membre. UE are rădăcini în Comunitatea Economică Europeană (CEE), care a fost înființată în 1957 și care s-a transformat în Uniunea Europeană în 1993. Uniunea Europeană are un grup de instituții și organisme care iau decizii și implementează politicile și regulamentele UE. Aceste instituții includ Comisia Europeană, Consiliul European, Parlamentul European, Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Banca Centrală Europeană. Deciziile sunt luate în mod democratic, iar fiecare stat membru are un cuvânt de spus în procesul decizional. UE are un set extins de politici și obiective. Printre cele mai importante sunt piața unică europeană, care permite libera circulație a bunurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor în interiorul UE, și Uniunea Economică și Monetară, care implică adoptarea monedei euro de către majoritatea statelor membre. UE are, de asemenea, politici în domeniul agriculturii, pescuitului, mediului, drepturilor fundamentale, justiției, securității și politicii externe. Prin aderarea la UE, statele membre își asumă angajamentul de a respecta valorile și principiile stabilite în Tratatul UE, cum ar fi democrația, statul de drept, drepturile omului și respectarea diversității culturale. De asemenea, statele membre beneficiază de avantaje economice, precum accesul la piața unică și fonduri europene pentru dezvoltare. România este membru al Uniunii Europene din 1 ianuarie 2007. Citeşte cele mai noi ştiri despre Uniunea Europeană!

Ministrul de interne austriac se opune intrării României în Schengen: „Dacă un sistem nu funcționează, el nu poate fi extins”
18 nov. 2022

Politico: Ungaria șantajează UE pentru a primi miliardele de euro suspendate de Bruxelles. Cele două părți se îndreaptă spre un compromis

INTERVIU. Despre Timișoara, Capitală Culturală Europeană: „Proiectul s-a pliat ca o mănușă pe interesele baronilor imobiliari locali”
17 nov. 2022

LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 267 | Kremlinul spune că nu își poate imagina negocieri publice cu Kievul

Politico: UE se îndreaptă spre o nouă politică oficială privind relațiile pe termen lung cu Rusia - izolarea
14 nov. 2022

UE aplică sancțiuni împotriva a 8 ruși, inclusiv oficiali ai FSB, implicați în otrăvirea disidentului Alexei Navalnîi

Șeful diplomației europene a dezvăluit la ce sumă se ridică ajutorul militar al UE acordat Ucrainei în războiul cu Rusia

Uniunea Europeană și Marea Britanie impun sancțiuni împotriva mai multor oficiali și organizații iraniene

LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 264 | Steagul ucrainean, ridicat la Herson, în prezența lui Volodimir Zelenski

Ținta „zero emisii” până în 2030 nu e fezabilă, recunosc oficiali din orașe europene incluse în acordul de neutralitate climatică
13 nov. 2022

Scholz: Protestele din Iran s-au transformat într-o luptă pentru libertate și dreptate, iar Teheranul ar trebui să se aștepte la mai multe sancțiuni din partea UE
12 nov. 2022

De ce creșterea prețului la telemeaua veche de oaie mi-a amintit de un personaj celebru din Kafka. Cel transformat într-o gânganie

Război în Ucraina, ziua 261 | Președintele Zelenski: „O zi istorică. Ne luăm Hersonul înapoi”
11 nov. 2022

România, pe locul al treilea în topul statelor UE care le-au acordat protecție temporară ucrainenilor, în luna septembrie

Război în Ucraina, ziua 260 | Armata ucraineană a eliberat toată regiunea Mikolaiv
10 nov. 2022

Război în Ucraina, ziua 260 | Armata ucraineană a eliberat toată regiunea Mikolaiv

LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 258 | În ce condiții va negocia Ucraina cu Rusia
8 nov. 2022

Republica Moldova cere ajutorul UE pentru rezolvarea crizei energetice. Ce spune despre importurile din România

Marea majoritate a ucrainenilor se așteaptă la un viitor prosper în UE în următorul deceniu
7 nov. 2022

Facturile la gaz și electricitate „se dublează aproape în toate capitalele UE”. Care sunt orașele cu cele mai mari costuri

Ungaria anunță că nu va sprijini un împrumut al UE pentru Ucraina: „Economia europeană a fost pusă în genunchi”

Război în Ucraina, ziua 257 | Kievul acuză trupele ruse că jefuiesc și ocupă casele din Herson, „înaintea celei mai importante bătălii” pentru oraș

Război în Ucraina, ziua 256 | Forțele ucrainene, acuzate de Rusia că au bombardat barajul Kahovka din Herson
6 nov. 2022

Război în Ucraina, ziua 256 | Forțele ucrainene, acuzate de Rusia că au bombardat barajul Kahovka din Herson

Bogdan Aurescu, despre intrarea României în Schengen: „Nu este bine să dai termene atunci când lucrurile nu sunt rezolvate”
5 nov. 2022

Vladimir Putin „așteaptă ca generalul Iarnă" să ajute armata rusă, spune șeful diplomației europene
4 nov. 2022

Vladimir Putin „așteaptă ca generalul Iarnă" să ajute armata rusă, spune șeful diplomației europene

Europa riscă să se confrunte cu o criză a gazelor naturale iarna viitoare, avertizează Agenţia Internaţională a Energiei
3 nov. 2022

Europa, campioană la deșeuri electronice: 5 miliarde de telefoane, aruncate la gunoi anul acesta. Cum stăm cu reciclarea

Germania va plafona prețurile gazelor naturale și curentului electric, de la începutul anului viitor, pentru a combate efectele inflației
2 nov. 2022

Tensiuni Serbia-Kosovo. Belgrad desfășoară trupe la graniță, după ce a sporit nivelul de alertă

Șefa BCE spune că "bolnăviciosul" Putin se află în spatele crizei inflaționiste care a lovit Europa
29 oct. 2022

Comisarul european Didier Reynders: Activele ruseşti blocate de UE se ridică la 17 miliarde de euro

„Vom avea bani de oferit ucrainenilor?". Viktor Orban pune sub semnul întrebării participarea Budapestei la susținerea financiară a Kievului
28 oct. 2022

UE anunţă interzicerea vânzărilor de mașini cu motoare pe benzină și motorină din 2035

Europa a strâns atât de mult gaz natural, încât prețul acestuia a scăzut sub 0 euro
27 oct. 2022

Europa a strâns atât de mult gaz natural, încât prețul acestuia a scăzut sub 0 euro

Banca Mondială estimează că prețurile la energie vor scădea cu 11% anul viitor. Ce mai arată raportul
26 oct. 2022

Germania va legaliza consumul și vânzarea de canabis. Ce cantitate vor avea voie să dețină nemții

Unde manipulează ministrul Rafila când spune că doar 5 români mor zilnic din cauza nosocomialelor. Nu aceasta e cifra corectă

Raportul misiunii voluntare de evaluare privind aderarea României la Schengen este „foarte pozitiv"
25 oct. 2022

Raportul misiunii voluntare de evaluare privind aderarea României la Schengen este „foarte pozitiv"

UE lansează un nou instrument online pentru depistarea știrilor false, inclusiv a dezinformărilor lansate de propaganda rusă
24 oct. 2022

Război în Ucraina, ziua 243 | Rușii acuză armata ucraineană că a bombardat barajul de la Kahovka

Kremlinul acuză Occidentul că „practic a furat” aurul și rezervele valutare ale Rusiei prin intermediul sancțiunilor

Viktor Orban: Uniunea Europeană „va sfârși acolo unde a sfârșit” și Uniunea Sovietică

Olaf Scholf merge în China, în noiembrie. Este prima vizită la Beijing din ultimii 3 ani a unui lider european
21 oct. 2022

Numărul de cazuri de COVID-19 s-ar putea înmulți în Europa, pe fondul răspândirii unei noi subvariante Omicron, avertizează ECDC

UE plănuiește un ajutor de 1,5 miliarde de euro lunar pentru Ucraina

Țările baltice solicită înființarea unui tribunal special care să judece „crimele de agresiune” ale Rusiei în Ucraina

Liderii UE discută vineri cum vor pedepsi Iranul pentru implicarea în războiul din Ucraina

Război în Ucraina, ziua 239 | Rușii au minat un baraj strategic din Herson, acuză Zelenski
20 oct. 2022

Producătorul dronelor Shahed și trei generali iranieni, incluși pe lista sancțiunilor UE din cauza armamentului trimis Rusiei

Sticlele de vodcă pe care Putin i le-a făcut cadou lui Berlusconi încalcă sancţiunile adoptate de UE împotriva Rusiei

SUA și UE atacă campania antioccidentală a lui Viktor Orban. Budapesta a comparat sancțiunile impuse Rusiei cu bombele

Premiul Saharov pentru libertatea de gândire, acordat de UE, a fost câștigat anul acesta de poporul ucrainean
19 oct. 2022

Erdogan anunță că s-a înțeles cu Putin pentru crearea hubului de gaze naturale în Turcia propus de liderul rus

UE impune sancțiuni Iranului pentru dronele kamikaze vândute Rusiei