UE - Uniunea Europeană

UE - Uniunea Europeană. Ştiri şi informaţii despre Uniunea Europeană. Noutăţi, breaking news despre Uniunea Europeană şi activitatea instituţiilor şi organismelor sale, despre relaţiile României şi ale altor state cu UE. Uniunea Europeană (UE) este o organizație supranațională formată din 27 de state membre europene. Scopul său principal este de a promova pacea, stabilitatea și prosperitatea în Europa, prin integrarea economică, politică și socială a statelor membre. UE are rădăcini în Comunitatea Economică Europeană (CEE), care a fost înființată în 1957 și care s-a transformat în Uniunea Europeană în 1993. Uniunea Europeană are un grup de instituții și organisme care iau decizii și implementează politicile și regulamentele UE. Aceste instituții includ Comisia Europeană, Consiliul European, Parlamentul European, Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Banca Centrală Europeană. Deciziile sunt luate în mod democratic, iar fiecare stat membru are un cuvânt de spus în procesul decizional. UE are un set extins de politici și obiective. Printre cele mai importante sunt piața unică europeană, care permite libera circulație a bunurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor în interiorul UE, și Uniunea Economică și Monetară, care implică adoptarea monedei euro de către majoritatea statelor membre. UE are, de asemenea, politici în domeniul agriculturii, pescuitului, mediului, drepturilor fundamentale, justiției, securității și politicii externe. Prin aderarea la UE, statele membre își asumă angajamentul de a respecta valorile și principiile stabilite în Tratatul UE, cum ar fi democrația, statul de drept, drepturile omului și respectarea diversității culturale. De asemenea, statele membre beneficiază de avantaje economice, precum accesul la piața unică și fonduri europene pentru dezvoltare. România este membru al Uniunii Europene din 1 ianuarie 2007. Citeşte cele mai noi ştiri despre Uniunea Europeană!

Vaccinul chinezesc Sinovac, evaluat în timp real de Agenția Europeană a Medicamentelor
4 mai. 2021

Vaccinul chinezesc Sinovac, evaluat în timp real de Agenția Europeană a Medicamentelor

Comisia Europeană propune eliminarea restricțiilor pentru turiștii non-UE vaccinați
3 mai. 2021

Comisia Europeană propune eliminarea restricțiilor pentru turiștii non-UE vaccinați

Rusia interzice accesul pe teritoriul său a 8 oficiali europeni, printre care și președintele Parlamentului european
30 apr. 2021

Mai multe state UE insistă pentru vaccinul anti-Covid produs de francezii de la Valneva

Moment decisiv în lupta împotriva Covid: Uniunea Europeană obține un nou acord cu Pfizer
29 apr. 2021

Scenariul pesimist pentru turiștii din UE: câte țări, atâtea pașapoarte COVID, incompatibile și greu de verificat

Parlamentul European a votat pentru „certificatul UE Covid-19”. Ce conține documentul și cum va fi folosit

România, a doua în clasamentul țărilor cu cele mai periculoase locuri de muncă din UE
28 apr. 2021

România, a doua în clasamentul țărilor cu cele mai periculoase locuri de muncă din UE

Ursula von der Leyen, despre momentul stânjenitor din Turcia: ”M-am simţit rănită şi lăsată singură"
26 apr. 2021

UE a dat în judecată compania AstraZeneca pentru că nu a livrat vaccinurile promise

Americanii vaccinați anti-COVID-19 vor putea intra la vară în Uniunea Europeană

Uniunea Europeană va oferi asistenţă sanitară de urgenţă Indiei, țară doborâtă de cel de-al doilea val COVID
25 apr. 2021

Uniunea Europeană va oferi asistenţă sanitară de urgenţă Indiei, țară doborâtă de cel de-al doilea val COVID

Valneva anunță se va orienta spre negocieri directe cu ţările interesate de vaccinul său anti-COVID, în lipsa unui acord cu UE
21 apr. 2021

Cel puțin 12 state din UE vor vaccina 70% din populație până la 15 iulie, susține un comisar european

Uniunea Europeană va trimite 651.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 în 6 țări din afara blocului comunitar
20 apr. 2021

Pericolul dependenței UE de medicamentele ieftine din China

UE este pe cale să rateze ținta de vaccinare a 70% din populație în vară

Situația lui Navalnîi, aflat în greva foamei, discutată de miniștrii de externe din UE
19 apr. 2021

Situația lui Navalnîi, aflat în greva foamei, discutată de miniștrii de externe din UE

Certificatul de vaccinare cu care ne vom mișca în UE: când intră în vigoare, cum îl obținem și cât va fi valabil
16 apr. 2021

Certificatul de vaccinare cu care ne vom mișca în UE: când intră în vigoare, cum îl obținem și cât va fi valabil

Cartea de identitate electronică nu e obligatorie, însă cu actualul document nu se va mai putea călători în străinătate
15 apr. 2021

Cartea de identitate electronică nu e obligatorie, însă cu actualul document nu se va mai putea călători în străinătate

Pfizer devine principalul furnizor de vaccin al UE: 50 de milioane de doze în plus până în iunie și alte 1,8 miliarde de doze până în 2023
14 apr. 2021

Comisia Europeană cere explicații companiei Johnson & Johnson, pentru amânarea livrării vaccinului său

Reacția UE în cazul ziaristului rus reținut de serviciul de securitate al Rusiei: „Situația libertății presei se înrăutățește”
11 apr. 2021

VIDEO | Moment stânjenitor: Ursula von der Leyen, lăsată fără scaun la întâlnirea președintelui turc Erdogan
7 apr. 2021

VIDEO | Moment stânjenitor: Ursula von der Leyen, lăsată fără scaun la întâlnirea președintelui turc Erdogan

Ce restricții au impus țările din UE în fața celui de-al treilea val COVID
6 apr. 2021

Ce restricții au impus țările din UE în fața celui de-al treilea val COVID

Italia prelungeşte până pe 30 aprilie carantina pentru toate persoanele care vin din ţările UE
5 apr. 2021

Italia prelungeşte până pe 30 aprilie carantina pentru toate persoanele care vin din ţările UE

Comisia UE vrea pașaportul de vaccinare până pe 19 mai: Cine nu are documentul, „mai bine să nu pornească la drum”
31 mar. 2021

Harta care arată cât de dure sunt restricțiile impuse de fiecare țară. România, unele dintre cele mai relaxate din UE, în valul trei

Ceartă în toată regula între liderii UE pe tema accesului la vaccinurile COVID, într-un tensionat summit virtual
26 mar. 2021

Ceartă în toată regula între liderii UE pe tema accesului la vaccinurile COVID, într-un tensionat summit virtual

Misiune imposibilă: liderii UE se întâlnesc într-un summit virtual pentru a găsi o soluție la criza vaccinurilor, în mijlocul unui nou val pandemic
25 mar. 2021

UE face un nou pas spre blocarea exporturilor de vaccinuri, pe fondul disputei cu AstraZeneca. Măsura ar putea inflama relațiile cu Londra
24 mar. 2021

UE estimează că 56% dintre români vor fi vaccinați cu ambele doze până la sfârșitul lunii iunie. Cum stau celelalte țări din blocul comunitar

Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene: UE nu poate dona vaccinuri țărilor sărace. Care e motivul
21 mar. 2021

Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene: UE nu poate dona vaccinuri țărilor sărace. Care e motivul

Agenția Europeană pentru Medicamente: „Vaccinul AstraZeneca este sigur și eficient, dar nu putem exclude definitiv o legătură între vaccinare și apariția cheagurilor de sânge”
18 mar. 2021

Pașaport de vaccinare până la vară. Comisia Europeană a dezvăluit cum va arăta „adeverința electronică verde” cu care vom călători liber în UE
17 mar. 2021

Suedia și Cipru suspendă vaccinarea cu AstraZeneca. Câte țări din UE au luat această decizie până acum
16 mar. 2021

Suedia și Cipru suspendă vaccinarea cu AstraZeneca. Câte țări din UE au luat această decizie până acum

Comisarul european pentru industrie: UE va compensa întârzierea livrărilor de vaccinuri AstraZeneca cu ajutorul Pfizer
15 mar. 2021

Comisarul european pentru industrie: UE va compensa întârzierea livrărilor de vaccinuri AstraZeneca cu ajutorul Pfizer

Pașaportul de vaccinare pentru libera circulație în UE, valabil doar pentru serurile aprobate de EMA
12 mar. 2021

RAPORT. Pandemia de coronavirus slăbește statul de drept în țările UE. „Cele mai grave schimbări s-au petrecut în țările cu probleme vechi, Bulgaria și România”

Cancelarul Austriei acuză state din UE că au negociat contracte secrete pentru vaccinuri anti-COVID

CE prelungeşte până la sfârşitul lunii iunie mecanismul de control al exporturilor de vaccinuri anti-COVID
11 mar. 2021

CE prelungeşte până la sfârşitul lunii iunie mecanismul de control al exporturilor de vaccinuri anti-COVID

Uniunea Europeană va primi în martie 4 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 suplimentare de la BioNTech-Pfizer
10 mar. 2021

Plenul Parlamentului a fost amânat din cauza lipsei consensului politic. PSD condiționează ratificarea unei decizii UE de dezbaterea PNRR

UE ar putea bloca și alte exporturi de vaccinuri anti-COVID-19, avertizează Ursula von der Leyen
8 mar. 2021

România, alături de alte șapte țări europene care au eliminat sau ridicat limita de vârstă pentru vaccinul anti-COVID de la AstraZeneca

Vaccinul rusesc Sputnik divizează statele UE și pune presiuni pe agenția europeană care trebuie să decidă dacă îl autorizează
7 mar. 2021

România are cel mai mic procent din UE de cetățeni care se informează de pe site-urile instituțiilor publice

Fidesz, partidul lui Viktor Orban, s-a retras din grupul Popularilor Europeni, pentru a evita o excludere
3 mar. 2021

Fidesz, partidul lui Viktor Orban, s-a retras din grupul Popularilor Europeni, pentru a evita o excludere

MAE: Sancţiunile UE şi SUA împotriva încălcărilor drepturilor omului din Rusia, o măsură necesară
2 mar. 2021

Strategia comună a UE pentru vaccinare se clatină. Austria și Danemarca încheie o alianță cu Israel, iar statele estice caută salvarea la Rusia și China

Comisia Europeană va prezenta luna aceasta „pașaportul COVID”, care va permite călătoriile în UE

Cum vrea Comisia Europeană să combată discriminarea salarială în funcție de sex
1 mar. 2021

Unele electronice și electrocasnice vor avea de la 1 martie noi etichete energetice