Picturile ROMÂNCEI Ada Cartianu în colecţiile marilor Michael Jordan, B.J. Amstrong ori Vince Vaughn

22 iunie 2014 12:56

Departe de intriga şi forfota din lumea artistică românească, artista plastică Ada Cartianu (35 ani) şi-a clădit un bun renume peste Ocean, în Statele Unite, noua ei casă. Picturile frumoasei cu origini româneşti se găsesc în galerii din toată America, de asemena în colecţiile particulare ale unor celebre personalităţi, amintim legendele baschetului, fostii jucători al Chicago, Michael Jordan, Scottie Pippen, Bulls B.J. Amstrong şi Derrick Ros, de asemenea starul hollywoodian Vince Vaughn.

Descendentă dintr-o familie cu rezonanţă în lumea artistică în ultimele două secole, strănepoata celui mai bun prieten al lui Constantin Brâncuşi, pictorului C.V. Ionescu, Ada Cartianu, care acum îşi are reşedinţa în Chicago, este elogiată de presa de peste ocean drept un artist cu un stil inconfundabil, foarte original, iar lucrările sale plastice se bucură de o cotă bună pe piaţa din SUA.
Povesteşte-ne un pic despre tine, despre familia ta...
Fiind un copil extraordinar de timid mi-am construit un univers prin desene şi literatură. În timp am fost atrasă de detaliile artei populare, de ceea ce descopeream ca istorie a familiei mele. Cu siguranţă din acest motiv folosesc în pictura mea multe detalli ale artei populare şi decorative. Pot spune că datorită inspiraţiei, pasiunii, valorilor morale şi artistice pe care le-am descoperit de copil în leaganul familiei mele, am reuşit să mă dezvolt şi să cresc ca om, scriitor şi artist.
Ca să nu scriu un roman, pot spune doar ca sunt descendentă a unei familii cu o istorie extraordinar de intensă şi tumultoasă. Cartienii au locul de origine în Gorj, in comuna Cartiu care încă reprezintă locul de reântâlniri şi zaifet pentru noi toţi, datorită Muzeului „Casa Cartianu” şi a pensiunii cu acelaşi nume pe care familia a construit-o chiar langa muzeu. Muzeul reprezintă una dintre cele mai vechi construcţii arhitecturale din categoria „Culelor” în România.
Cât de apropiată eşti de opera lui Brâncuşi?
Sunt legată spiritual de opera lui Brancuşi datorita stărbunicului meu, pictorul C.V Ionescu, cunoscut în Gorj pentru acurateţea cu care picta viaţa satului în perioada respectivă. Cei doi au fost prieteni iar strabunicul meu a păstrat multe amintiri în câteva caiete de schiţe extraordinare. Sunt multe de povestit despre acest subiect şi colaborarea artistică dintre cei doi care evident a fost o inspiraţie profundă pentru străbunicul meu, ca, în cele din urmă, să devina un simbol pentru mine.
Aceste caiete de schiţe eu le-am descoperit mai târziu şi reprezintă un jurnal artistic de excepţie care m-a determinat să văd lumea şi arta cu alti ochi, cu altă intensitate şi profunzime.

Cum simţi că esti privită ca artist în SUA?
Cred că sunt privită ca un artist bizar de intens (hahaha!). Însă atâta timp cât încă mi se vând picturile cred ca sunt un artist ok. În majoritate, colecţionarii picturilor mele sunt atraşi de filozofia tabloului în sine şi de partea decorativă. Am fost denumita „The little Kadinskya” ori „The little Joan Miro”, mă bucur că n-au găsit nimic din Picasso în mine că deveam un cliché evident (hahaha!).

Ce personalităti au vizitat galeriile unde ai expus?
Ce personalităţi au tablouri de la tine?/

Nu sunt încă la nivelul la care să mă trezesc cu Lady Gaga la un vernisaj (hahaha!). Multe din personalităţiile de aici sunt total anonime în România, dar majoritatea persoanelor care vin la vernisajele mele sunt actori la teatre renumite în Chicago (de exemplu: „Steppenwolf Theater”, „Goodman Theatre”), foşti jucatori la Chicago Bulls (ex: B.J Armstrong), politicieni ( ex: Jesse White – „Secretarul de Stat”, Pat Quinn – „Guvernatorul de Illinois”, Tim Egan), alţi artişti, scriitori, designeri.
Aici un vernisaj nu este o paradă de nume, de personalităti, şi o să-ţi explic de ce. Majoritatea actorilor de exemplu, cu renume la Hollywood nu vin ei personal să îţi cumpere pictura din galerie dacă nu le eşti amic sau prieten apropiat. De obicei primeşti un telefon de la un reprezentant al lor şi ţi se explică exact ce vor de la tine, dacă este un interior designer ţi se oferă un proiect în care să creezi o colecţie de picturi pentru casa lui „x”, iar dacă este un asistent personal al lui „y” şi ştie sigur ca persoana pe care o reprezinta vrea o anumită pictură de la tine se organizează o întâlnire ori la galerie, ori la studio unde se tranzacţionează pictura. În general, dacă ai picturile într-o galerie care te reprezintă, tu, că artist, nu esti implicat în tranzacţie pentru că galeria este cea care se ocupă de vânzare având în vedere că reţine comision. Cu cât galeria este mai renumită, cu atât comisionul este mai mare, însă avantajele unui artist sunt la fel de mari. Prin acest sistem am reuşit să vând picturi unor personalităţi pe care nu le-am cunoscut personal niciodată, cum ar fi Christine Hefner (fiica lui Hugh Hefner), Mike Ditka (fostul antrenor de fotbal-american pentru Chicago Bears) etc.
O listă de colecţionari ai tablourilor mele care ar putea fi cunoscuţi în România sunt: B.J Armstrong, Michael Jordan, Scottie Pippen, Toni Kukoc, Jessy White, Pat Quinn, Derrick Rose.
Cu ce personalitati din SUA te cunosti personal? Stiu ca esti un fan al echipei Chicago Bulls.

Sunt un fan Chicago Bulls deoarece am amici care lucrează sau au lucrat pentru Bulls, în rest nu ştiu încă regulile jocului (hahaha!).
Unul dintre cei mai buni prieteni de familie de aici (mamele noastre sunt foarte bune prietene) este fostul jucător de baschet B.J Armstrong care a facut parte din dinastia „Bulls” în anii 90. Aici este cunoscut ca „number 10” ori „the Kid” şi a jucat în faimoasa echipa Chicago Bulls alături de Michael Jordan, Scottie Pippen, Toni Kukoc.
În timp, am avut şansa să-i cunosc pe majoritatea sus amintiţi şi să primesc suportul lor pe plan profesional.
În rest, în cercul meu de amici am căutat mereu să fiu într-un anturaj boem, artistic şi creativ. Astfel că am amici actori de teatru, artisti, designeri, dar şi politicieni.
Care a fost suma cea mai mare primită pentru o lucrare?

A fost o suma frumoasa pe care nu aş vrea sa o fac publică.
Ai încercat să pictezi în România. Dacă da, pictezi altfel în ţara ta de origine?
Da, am încercat să pictez acasă. Am avut expuse în galeria fratelui meu, în Bucureşti, Piaţa Aviatorilor- „Galeria IX ” şi, în curand, voi veni cu un nou vernisaj în România.
Însă ceea ce e foarte interesant este că de fiecare dată când vin acasă în România explodez în scris. Scriu mult mai intens în România decât pictez, este ca o balanţă între cele două continente: în România scriu şi în America pictez. (hahaha!)
Sincer, nu mi-am imaginat vreodată ca plecând din România voi avea o carieră în pictură. Visul meu a fost să scriu filozofie şi teatru. În România pictam pentru prieteni şi scriam câte 6-7 ore pe zi fără pauză. Acum, pictez câte 6-7 ore pe zi fără pauza şi scriu pentru prieteni (hahaha!)
E greu să trăieşti în SUA ca artist plastic?
Nu e nici uşor, nici greu, dar depinde cu siguranţă de cât de ambiţios esti şi orice bariere s-ar ridica înaintea visului/drumului tau să faci orice să le dărâmi. În America cu ambiţie şi persistenţă poti dărâma munţii, apoi îţi trebuie puţina imaginaţie şi talent, „norocul ţi-l faci singur.” Nu vă imaginaţi că viaţa e roz şi că succesul profesional este poarta spre fericire, poate din contra, însă adevarul este că dacă te ridici în această ţară ca artist, ai toate şansele să progresezi frumos şi să fii împlinit şi multumit cu tine însuţi.
Declarai undeva că niciodată nu stii ce pui pe pânză, la începutul fiecărei lucrari…
Nu ştiu niciodată cum o să iasă lucrarea, dar ştiu povestea şi ce aş vrea să transmit. Însă, într-adevăr mă opresc înaintea pânzei albe. Efectiv las mâna să vorbească pentru mine, apoi sufletul şi pur şi simplu transcendez în alt univers. De aceea pot să pictez atâtea ore fără să mă opresc. Ţi-am spus, sunt un artist bizar (hahaha!) Nu-mi place să fiu întreruptă când pictez şi, în general, ascult muzică clasică, ambientală ori pictez în linişte totală.
Ce te mai leagă de România?
De România mă leagă mai mult decât amintirile, mă leagă întreaga mea fiinţă spirituală şi genetică: sunt româncă. Da, sunt dezamăgită total de ceea ce se întâmplă socio-politic acasă dar atât timp cât pot să-mi reprezint ţara frumos şi să încerc să promovez tot ceea ce a mai rămas încă de calitate şi valoare, o voi face nu ca pe o datorie morală ci pur şi simplu dintr-un naţionalism pe care înca îl păstrez în mine.

În bucatarie rămâi o româncă?
În bucătarie tot românca rămân.Însă, odată cu vârsta, mă bazez mult pe diete vegetariene. Ceea ce pot să spun este ca nu există legume şi fructe mai bune ca în România, iar atâta timp când încă mai aveţi micii agricultori -„ţăranii”- care vin cu legume în pieţele din oraş, nu mai cumpăraţi nimic crescut de corporaţii sau în alte ţări.
 
 

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro