Ancheta oficială, confirmată de autoritățile române

Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că a primit confirmarea oficială din partea Parchetului European privind începerea investigației.

„Am primit, din partea Parchetului European, confirmarea oficială că a început investigația în cazul achiziției microbuzelor electrice școlare prin PNRR, pe baza sesizării pe care am făcut-o”, a transmis acesta într-un mesaj publicat pe Facebook. Sesizarea fusese înaintată încă din decembrie 2025, pe fondul unor suspiciuni privind modul în care au fost cheltuiți banii europeni.

Microbuze școlare achiziționate cu fonduri PNRR, diferențe de preț greu de justificat

Ancheta vizează în special diferențele majore de preț pentru același tip de microbuz electric (16+1 locuri), fără modificări tehnice sau dotări suplimentare. Concret, din datele analizate rezultă faptul că prețurile au variat între 99.000 de euro și 263.000 de euro per vehicul, ceea ce înseamnă o diferență de până la 164.000 de euro pentru același produs. Aceste discrepanțe au ridicat semne de întrebare încă din vara anului trecut, determinând trimiterea Corpului de Control al ministrului pentru verificări suplimentare.

Un alt element central al investigației îl reprezintă concentrarea contractelor. Potrivit unei anchete realizate de publicația „Reporter de Iași”, o firmă din Prahova – Aveuro International – ar fi câștigat peste 50% din contractele la nivel național. Conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), compania figura cu cel puțin 35 de contracte, în valoare totală de peste 135 de milioane de euro.

Jurnaliștii au arătat că firma ar fi achiziționat microbuze (în special marca Ford), pe care le-a carosat la un cost sub 100.000 de euro, pentru ca ulterior să le revândă către autorități la prețuri chiar duble.

Discrepanțe de zeci de mii de euro între județe

Diferențele de preț sunt evidente și în comparațiile între județe. De exemplu, în Iași, 26 de microbuze au fost achiziționate la un preț de 202.800 de euro per unitate, fără TVA. În schimb, în Brașov, același tip de vehicul a fost cumpărat cu aproximativ 743.000 de lei (echivalentul a circa 150.000 de euro), iar în Olt s-a înregistrat un record de aproximativ 262.000 de euro per microbuz.

Potrivit calculelor jurnaliștilor, dacă Iașiul ar fi beneficiat de prețul obținut la Brașov, ar fi putut achiziționa 35 de microbuze în loc de 26, ceea ce indică o pierdere semnificativă.

Parchetul European a început investigația achizițiilor de microbuze electrice școlare prin PNRR
Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Dragoș Pîslaru. Foto: Facebook

Dragoș Pîslaru acuză lipsă de coordonare și riscuri pentru fondurile europene

Ministrul Dragoș Pîslaru a subliniat că una dintre problemele majore a fost lipsa unei coordonări centralizate a achizițiilor. În total, 40 de județe au organizat 74 de proceduri separate, ceea ce a dus la implementări neuniforme, întârzieri în livrări și liste neconforme ale beneficiarilor. „Apelul de proiecte a fost gândit pentru a sprijini comunitățile locale și a oferi elevilor un transport sigur și modern. Din păcate, modul de implementare a fost neuniform și lipsit de coordonare”, a precizat ministrul.

În acest context, Parchetul European urmează să stabilească dacă diferențele constatate sunt rezultatul unor erori administrative sau indică practici neconforme ori posibile nereguli în gestionarea fondurilor europene. Rezultatele anchetei ar putea avea implicații importante atât pentru autoritățile implicate, cât și pentru modul în care sunt gestionate proiectele finanțate prin PNRR în viitor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.