În urmă cu doi ani, Anna Lesko anunțat despărțirea de Adrian, tatăl băiețelului ei, Adam. După o relație de lungă durată cei doi și-au spus adio, fără să mai existe șanse de împăcare. „Nu mai privim în aceeaşi direcţie. Mergem aşa frumos, dar nu-mi mai place. Eu sunt o femeie care trăieşte. Nu zic că Adrian nu, dar nu a fost el pregătit pentru chestia asta. El nu a avut nimic de reproşat, nici eu nu am ce să-i reproşez, dar problema am semnalat-o eu, eu am simţit-o.

Şi eu nu vreau să treacă nicio zi pe lângă mine aşa… pur şi simplu, să treacă. Eu vreau să simt, eu vreau să trăiesc, îmi place mult emoţia, îmi place să fiu efervescentă, îmi place să dau enorm din partea mea, nu să fiu cumva la jumătate de măsură”, a dezvăluit în 2020 artista.

De atunci și până acum, Anna Lesko nu s-a mai afișat în public în compania niciunui alt bărbat. A recunoscut acum că își dorește un partener care să o sprijine pe toate planurile. „Până și eu mă întreb ce mai vreau. M-ar interesa foarte mult un partener de viață, un partener în toate cele. Sexul este foarte important, dar nu este definitoriu. Eu văd situația așa: el să fie un partener în tot.

Dacă am nevoie de ceva în cursul zilei, să știu că pot să apelez la el fără să mă lovesc de un refuz sau de faptul că nu are nicio idee. Vreau implicare, vreau să știu că sunt prioritate, vreau să știu că lucrurile funcționează. Cred în munca în doi: când nu mai pot eu, să mă ajute el, iar când nu mai poate el, apar eu cu inițiativa. Vreau un partener în viață. Contează enorm să nu mă mintă”, a explicat vedeta, care a menționat ce nu suportă deloc: minciuna.

anna-lesko-barbatul-ideal-7Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

„Eu nu văd un viitor, dacă există minciună. Eu funcționez pe bază de adevăr. Îmi doresc un om asumat, care să se implice în relație la un nivel matur, să aibă această doză de inteligență emoțională la nivel destul de ridicat. Orgoliul pune foarte multe piedici în relație. Nu putem avansa dacă există frustrările din trecut. Cu toții venim cu bagajul nostru din trecut, dar hai să punem bagajul în mijlocul camerei și să scormonim în el, să scoatem, să le punem frumos în sertare și să facem curățenie în el.

INTERVIU | Mesaj puternic al Věrei Jourová, vicele Comisiei Europene: se întâlnește cu președintele Iohannis, cu premierul Ciucă, dar și cu ziarista Emilia Șercan
Recomandări
INTERVIU | Mesaj puternic al Věrei Jourová, vicele Comisiei Europene: se întâlnește cu președintele Iohannis, cu premierul Ciucă, dar și cu ziarista Emilia Șercan

Este greu, fiindcă sunt văzută ca o femeie puternică și independentă, dar la un moment dat și eu obosesc. Sunt un fel de pilon al vieții mele, un stâlp rezistent. Eu vreau un partener din toate punctele de vedere. Când te vede pe tine atât de independentă, de cele mai multe ori se sperie, deși nu mi se pare normal. Un bărbat puternic este acela care are lângă el o femeie independentă și nu se sperie de ea”, a mai explicat ea pentru viva.ro.

În prezent, Anna Lesko nu este într-o relație de iubire, nu este îndrăgostită. Fiul ei, Adam, își dorește un frate sau o soră, dar vedeta i-a explicat că momentan nu are un partener. „Adam îmi cere de ceva timp un frățior și i-am explicat că lucrul acesta trebuie realizat cu cineva care va face parte, la un moment dat, din viața noastră. Eu nu îl feresc pe Adam. Când mă întreabă lucruri, eu îi răspund cu toată sinceritatea și, evident, îmi aleg felul în care îi explic. Este foarte important să aibă sentimentul permanent că nu mă răpește nimeni de lângă el (râde), că ce e al lui rămâne al lui”, a încheiat subiectul cântăreața.

Urmărește-ne pe Google News
„Crezi că sunt proastă?!”. Nu s-a mai putut abține și a început să țipe la iubit, iar imaginile au devenit publice
GSP.RO
„Crezi că sunt proastă?!”. Nu s-a mai putut abține și a început să țipe la iubit, iar imaginile au devenit publice
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Playtech.ro
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Note Bacalaureat 2022 - edu.ro. Situația pe județe și în București a rezultatelor la BAC
Observatornews.ro
Note Bacalaureat 2022 - edu.ro. Situația pe județe și în București a rezultatelor la BAC
Horoscop 27 iunie 2022. Scorpionii au multe idei de pus în practică pentru a administra anumite resurse pe care le dețin
HOROSCOP
Horoscop 27 iunie 2022. Scorpionii au multe idei de pus în practică pentru a administra anumite resurse pe care le dețin
Laurențiu Reghecampf a dat lovitura cu „Reghe Ranch”! Profit uriaș în afaceri pentru antrenor
Știrileprotv.ro
Laurențiu Reghecampf a dat lovitura cu „Reghe Ranch”! Profit uriaș în afaceri pentru antrenor
"Nu mai are mult". Spioni infiltraţi în Kremlin au aflat cât mai are de trăit Vladimir Putin! Data înaintată de informatori
Orangesport.ro
"Nu mai are mult". Spioni infiltraţi în Kremlin au aflat cât mai are de trăit Vladimir Putin! Data înaintată de informatori
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
PUBLICITATE
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro
PUBLICITATE
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro