O parte din basarabenii care au venit să facă o carieră muzicală în România au recunoscut că au avut depresia emigranului, un caz celebru de acest fel fiind Irina Rimes. Alții au preferat să nu vorbească despre trăirile interioare, însă toți au trecut prin momente în care simțeau că nu-și găsesc locul. Nu și Mark Stam. După o perioadă în care a făcut naveta București – Chișinău, tânărul cântăreț a reușit să se mute în Capitală, însă nu s-a detașat complet de țara natală.

Basarabeanul Mark Stam a vorbit despre depresia emigrantului. Cum s-a acomodat artistul în România

“M-am mutat deja în București, asta e partea bună, dar există și o parte mai puțin bună. Fac naveta foarte des, cam o dată la două-trei săptămâni, pentru că la Chișinău se află iubita mea și încerc să o vizitez cât mai des. Deocamdată, ea nu poate să vină în România, pentru că trebuie să-și termine studiile acolo”, ne-a povestit Mark.

Basarabeanul Mark Stam a vorbit despre depresia emigrantului. Cum s-a acomodat artistul în România

„Am avut noroc cu gașca din Republica Moldova”

Când Mark Stam a intrat în industria muzicală din România, mulți dintre colegii lui, deja pe val, l-au luat sub aripa lor, ajutându-l să se acomodeze în noul sistem.

“Nu am avut depresia emigrantului, pentru că totul era atât de nou pentru mine, din toate punctele de vedere: studiourile, producătorii, artiștii. Obișnuiam să-i văd la televizor, iar acum îi văd în realitate, deci pentru mine a fost ca un vis împlinit. În plus, m-a ajutat foarte mult faptul că gașca din Republica Moldova, conaționalii mei, mă susțin și m-au susținut încă de la început. Pot să spun că am avut un foarte mare noroc cu ei”, ne-a mai declarat Stam, completând că a avut și norocul ca o dată cu el să se mute și cel mai bun prieten al lui în România.

Ad placeholder

“Marele noroc este că prietenul meu cel mai bun este aici, cu mine. E bine cumva”.

VIDEO: Robert Hanciarec

Citeşte şi:

Alina Pușcaș își mută familia numeroasă din apartament în vilă: „Am început să depunem actele pentru construcția casei”

Petrecerea STB: 200.000 de euro pierduți în decor! Concertul aniversar cu intrare liberă a adunat doar câteva sute de persoane

Ce s-a întâmplat cu asistenta care a apărut în lenjerie intimă în fața pacienților, iar șefii au sancționat-o. Norocul i-a surâs
PARTENERI - GSP.RO
Ce s-a întâmplat cu asistenta care a apărut în lenjerie intimă în fața pacienților, iar șefii au sancționat-o. Norocul i-a surâs
Detaliul din cazul Caracal care zguduie România! Cine este, de fapt, Gheorghe Dincă! S-a aflat abia acum adevărul
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Detaliul din cazul Caracal care zguduie România! Cine este, de fapt, Gheorghe Dincă! S-a aflat abia acum adevărul
Horoscop 9 iulie 2020. Balanțele pot întâmpina probleme la serviciu, pe fondul sănătății
HOROSCOP
Horoscop 9 iulie 2020. Balanțele pot întâmpina probleme la serviciu, pe fondul sănătății
RECOMANDĂRI