Refugiată din Tadjikistan, feministă și activistă pentru drepturile minorităților LGBT+, Manizha a reprezentat Rusia la Eurovision. Melodia ei, care e ieșit pe locul 5, a aprins însă spiritele și i-a făcut pe conservatori să o reclame.
Rusia a avut an de an apariții controversate la concursul Eurovision. Nici acest an nu a făcut excepție. Manizha Sangin este o refugiată din Tadjikistan, o foarte vocală apărătoare a drepturilor LGBT+ și feministă convinsă, scrie The Moscow Times.
Tânăra de 29 de ani a ajuns să reprezinte Rusia lui Putin, prin vot public, la televiziunea națională, iar selecția ei a fost catalogată de către ziarul liberal Novaya Gazeta drept o „o declarație de război” împotriva tradiționaliștilor ruși.
Cântăreața și-a arătat mereu deschis convingerile și și-a folosit muzica pentru a transmite mesaje activiste. De exemplu, melodia „Mama”, lansată în 2019, a fost și imn pentru lansarea unei aplicații mobile împotriva violenței domestice. Muzica ei înglobează motive populare ruse, coruri gospel și versuri în rusă și engleză.
Melodia „Russian woman” cu care a participat la finala de la Rotterdam are mesaje despre acceptarea fizică a femeilor și spargerea normelor tradiționale. „Ai 30 de ani. Hello! Unde-ți sunt copiii? / Ești drăguță așa, dar ar trebui să mai slăbești”, sunt două dintre versurile cântecului ei.
https://www.youtube.com/watch?v=l01wa2ChX64&ab_channel=EurovisionSongContest
Mesajele ei prea liberale au fost primite cu îngrijorare. Un grup al femeilor ortodoxe și o asociație a veteranilor au depus plângeri împotriva artistei, sub acuzația că ar incita la ură. Chiar și purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Perkov, a ridiculizat public melodia. Selecția Marizhei la Eurovision a fost luată în discuție și în cadrul Consiliului Federal al Rusiei care a cerut public explicații televiziunii naționale.
În cadrul unui sondaj, 13% dintre ruși au spus că sunt de acord cu participarea ei la Eurovision, 18% că nu sunt de acord și restul că nu le pasă.
Marizha a luat locul cinci în finala de la Rotterdam. Ultima oară când Rusia a câștigat Eurovision a fost în 2008, cu piesa „Believe” a lui Dima Bilan.