Cine stăpânește zilele noastre? - „La grazia”, noul film al lui Paolo Sorrentino
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Președintele republicii, la final de mandat, mai are de îndeplinit trei acte de putere: promulgarea Legii Eutanasiei și două grațieri. De fapt, are de decis asupra a trei grațieri, dacă înțelegem eutanasia ca pe o grațiere de la o viață de suferință.
Om de stat, de formație jurist, președintele are nevoie de timp de reflecție. Se află la sfârșitul unei cariere impecabile, se îndreaptă spre apusul vieții, nu poate greși. Nu poate să greșească în fața oamenilor care i-au acordat încrederea, nu poate să greșească în fața propriei conștiințe, care i-a ghidat mereu acțiunile, nu poate să greșească în fața lui Dumnezeu, în care crede.
Se dezbracă de „odăjdiile” puterii și îl vedem în omenitatea lui: un bătrân văduv, cu doi copii mari, purtând în suflet amintirea soției pe care a adorat-o. Femeia l-a trădat, traind o relație paralelă, iar obsesia lui este să afle cu cine. Il bănuiește pe cel mai apropiat prieten. Nu-și poate împărtăși durerea decât persoanei celei mai de încredere: vechea, devotata, înțeleapta prietenă a familiei. Ca să îi curme suferința, ea îi mărturisește într-o bună zi că știe cu cine l-a înșelat. Stând unul lângă celălalt, Mariano De Santis (acesta este numele fictivului președintele al republicii italiene) așteaptă dezvăluirea femeii. Cu mine, îi spune ea și ochii amândurora se umplu de lacrimi. Nu vom afla niciodată dacă prietena familiei i-a spus adevărul sau a dorit să-i cauterizeze rana sufletească, să-l elibereze de un zbucium inutil.
Cei doi condamnați care așteaptă grațierea, un bărbat și o femeie, au ambii la activ, crime de violență conjugală. Bărbatul și-a strangulat soția bolnavă de Alzheimer, femeia și-a înjunghiat soțul care o tortura.
Cuvintele cinice ale Suveranului Pontif, de la care președintele republicii așteaptă o mângâiere, cad rece ca o sentință: „Funcția politică și socială se termină. Mintea și inimile copiilor tăi sunt în altă parte. Trecutul – o povară. Viitorul – un vid”.
Președintele republicii este singur în fața unor decizii de viață și de moarte. Problema grațierilor o rezolvă divin de uman. Aflǎ de la amandoi de ce au ucis. Femeia răspunde: „Pentru că l-am iubit”. Doar pe ea o grațiază, urmând cuvintele hristice din Evanghelia după Luca: „Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte”.
Promulgarea Legii Eutanasiei – pare o dilemă fără ieșire: „Dacă nu semnez, sunt un torționar. Dacă semnez, sunt un criminal”. Drumul din această capcană a raționamentului i-l luminează o întrebare a fiicei sale: „Cine stăpânește zilele noastre?”.
Veți vedea - cu un titlu pe care l-am lăsat în original, fiindcă este extrem de dificil de tradus ca să acopere ideea – un film regizat, scris și produs anul trecut de Paolo Sorrentino. De un „clasic” al cinematografiei italiene și universale. Cu un scenariu și o distribuție impecabile. Toni Servillo, interpretându-l pe președintele republicii face, probabil, rolul vieții sale. Imaginea Dariei D'Antonio este un poem dramatic.
Faptul că filmul rulează și pe marile ecrane din România este un dar de sărbători. Și o invitație de a ne răspunde la întrebarea fundamentală „Cine stăpânește zilele noastre?”. Avem o viață întreagă.
