Cine sunt ,,Supernormalii” și cum au ajuns pe scena teatrului Odeon

Piesa „Supernormalii” (scrisă de Esther F. Carrodeguas și regizată de Mara Oprea) este o comedie neagră cu accente de realism crud care explorează un subiect considerat încă profund tabu în societate: viața afectivă și sexualitatea persoanelor cu dizabilități.

Spectacolul chestionează barierele și prejudecățile celor „tipici”, arătând că dincolo de limitările fizice sau etichetele puse de societate, dorințele, pulsiunile, nevoia de intimitate și iubire ale personajelor sunt absolut firești și, de fapt, „supernormale”.

Pe scena teatrului Odeon pe 25 mai 2026, pentru a ridica trofeul British Council, au urcat regizorul spectacolului, Mara Oprea, și managerul de proiect, Liviu Romanescu, alături de o parte din distribuția formată din actorii: Titus Alin Apostu, Ama Beschieru, Andrei Calu, Ruxandra Maniu, Miruna Gabriela Olteanu, Vlad Pânzaru, Nicoleta Profir, Loredana Stoian, Mihai Trăsnea și Miruna Vatamanu. Trupa mixtă integrează artiști cu diverse tipuri de dizabilități: Nicoleta Profir și Titus Alin Apostu, ambii utilizatori de scaun rulant, Loredana Stoian (actriță nevăzătoare) și Miruna Vatamanu, o persoană cu acondroplazie, o boală rară care se manifestă prin statură mică.

Premiul British Council a fost acordat producției teatrale „Supernormalii” ca o recunoaștere majoră pentru contribuția adusă la susținerea și dezvoltarea sectorului artelor și dizabilității din România. Spectacolul este o producție CREART, realizată prin proiectul său Teatrelli, în parteneriat cu Instituto Cervantes din București și Consiliul Național al Dizabilității din România.

Această soluție tehnică alternativă, deși considerată sigură și asumată de organizatori și parteneri pentru a asigura regia și transmisiunea TV în direct, a stârnit reacții puternice din partea artiștilor premiați. Cazul deschide o radiografie clară a modului în care clădirile de patrimoniu din România sunt parțial accesibilizate – doar pentru public, nu și pentru artiști. Libertatea a stat de vorbă cu actorii din distribuție, cu managementul Teatrului Odeon, dar și cu organizatorii galei pentru a reconstitui exact cum s-au desfășurat momentele din culise. 

Perspectivele actorilor din spectacolul ,,Supernormalii”: Între mândria premiului și emoțiile din culise

Miruna Vatamanu, o tânără aflată pe punctul de a deveni prima actriță cu acondroplazie din România cu studii superioare de specialitate la UNATC, a descris momentul ca fiind o îmbinare de stări contradictorii, generate de lipsa unor circuite standardizate pentru artiști.

„România mai are pași importanți de făcut la tot ce înseamnă accesibilizare. Doi colegi de-ai mei au fost urcați printr-o ușă laterală înaltă, cu un fel de lift pentru marfă și decoruri. Sala în sine nu este adaptată pentru accesul artiștilor cu dizabilități direct din public spre scenă. Ne doream cu toții să fim în sală, este un premiu meritat, dar a fost un moment în care am simțit o stare de neliniște, pentru că nu înțelegeam de ce a fost nevoie de o astfel de logistică alternativă, în loc să existe un traseu standardizat prin față.”

Trofeu pentru incluziune, dar acces prin ușa pentru decoruri și marfă! Culisele tehnice de la Gala UNITER: Ce s-a întâmplat în spatele scenei cu actorii în scaun rulant ai piesei „Supernormalii”
Miruna Vatamanu, premiată la Gala Uniter. Foto: arhiva personală

Actrița Nicoleta Profir, utilizatoare de scaun rulant, a urcat pe scenă prin ușa prin care, de obicei, la Teatrul Odeon sunt cărate decorurile. Ea a povestit cum s-a simțit, subliniind că adaptările din instituțiile de cultură sunt gândite de regulă pentru public, nu și pentru creatorii din spatele spectacolelor:

„Rolul persoanei cu dizabilități este văzut de multe ori doar ca acela de consumator în sală, nu că poate crea sau aduce valoare direct pe scenă. Din păcate, infrastructura de backstage nu oferă o accesibilitate fluidă. Dispozitivul folosit pentru noi a fost adaptat în câteva zile, dar din punctul nostru de vedere nu oferea confortul psihologic și standardele vizuale ale unui lift dedicat persoanelor. Au existat momente de balans. Sigur că pe canalele oficiale se promovează incluziunea, însă în teren ne lovim de o realitate tehnică mult mai rigidă.”

Nicoleta și-a dobândit dizabilitatea la 24 de ani, în timpul masteratului, în urma unui eșec de diagnosticare medicală și a unor tratamente greșite cu antibiotice administrate prelungit, care i-au distrus complet articulațiile mari și i-au afectat sever vederea, pierzând total vederea la ochiul drept. Frica ei de a cădea pe scenă sau în afara ei este una justificată și alimentată permanent de capcanele din infrastructură: anul trecut, s-a răsturnat complet cu scaunul pe peronul curbat de la stația de metrou Piața Romană, lovindu-se cu capul de zid și alegându-se cu o comoție cerebrală și o luxație de șold.

Trofeu pentru incluziune, dar acces prin ușa pentru decoruri și marfă! Culisele tehnice de la Gala UNITER: Ce s-a întâmplat în spatele scenei cu actorii în scaun rulant ai piesei „Supernormalii”
Nicoleta Profir, jucând în piesa ,,Supernormalii”. Foto: Arhiva personală

„Nu s-a putut asigura accesul prin spate, prin scenă, pe unde intră artiștii, așa că am fost ridicați pe un lift pe acolo pe unde se aduce decorul. Practic, este o ușă-geam. A fost o macara de paleți pe care s-au instalat ceilalți. Au sudat pentru noi acest dispozitiv în câteva zile, dar el nu acoperea standardele de siguranță sub nicio formă! Existau riscuri enorme de răsturnare și de cădere. Chiar s-a întâmplat, în momentul în care îl coborau pe Alin, să se dezechilibreze un pic și s-au recalibrat din mers. Ne-au băgat prin spate, fără un traseu real. Sigur că tuturor ne place să zicem că suntem inclusivi și să facem poze cu persoane cu dizabilități în fața galei, dar incluziunea la noi e mai mult de fațadă, o chestie de bifat.”

Titus Alin Apostu, actor utilizator de scaun rulant: „La coborâre a fost un moment de instabilitate tehnică”

Actorul Titus Alin Apostu, în vârstă de 32 de ani, utilizator de scaun rulant activ, a fost cel de-al doilea artist care a folosit această cale de acces tehnică. Astăzi lucrează ca editor video și manager social media, iar participarea în acest spectacol reprezintă o reușită majoră pentru el. Totuși, el atrage atenția asupra riscurilor resimțite direct în culise:

„Pentru mine, lipsurile de infrastructură din România nu mai sunt o surpriză, dar am fost totuși surprins de soluția aleasă. La coborâre a existat un moment de cumpănă: suportul montat peste căruciorul de marfă s-a ridicat puțin când am fost împins din spate. Nu m-am panicat, am compensat mișcarea rapid, dar a fost un moment tensionat în care se putea produce un incident urât. O clădire atât de importantă din Capitală ar trebui să aibă sisteme de rampă sau platforme fixe instalate la nivelul scenei, fără să fie nevoie de eforturi logistice punctuale înaintea unui eveniment.”

Trofeu pentru incluziune, dar acces prin ușa pentru decoruri și marfă! Culisele tehnice de la Gala UNITER: Ce s-a întâmplat în spatele scenei cu actorii în scaun rulant ai piesei „Supernormalii”
Alin Apostu, la Gala UNITER. Foto: arhiva personală

Managerul Teatrului Odeon, Emil Banea: Teatrele din România, cu 26 de ani în urma Europei la scenotehnică

Managerul Teatrului Odeon, Emil Banea, a explicat că instituția îndeplinește normele legale și deține autorizațiile ISU necesare pentru accesul spectatorilor cu dizabilități, însă arhitectura istorică și cerințele tehnice rigide ale unei transmisiuni de televiziune în direct limitează opțiunile pentru zona de backstage.

„Teatrul Odeon este o clădire monument istoric. Pentru spectatori există platforme mobile funcționale pe balustrada scărilor. Pentru actori, modalitatea facilă de acces prin ușa pe care o folosim de obicei pentru decoruri, dotată cu elevator dedicat, nu a putut fi utilizată în acea seară dintr-un motiv independent de noi: fiind o transmisiune live a TVR, exact prin acel punct, din Strada Academiei, intra un mănunchi masiv de cabluri și cabine de alimentare”, a mărturisit Emil Banea.

Ca soluție permanentă de viitor, managerul Teatrului Odeon a subliniat că este nevoie de un proiect de investiții pentru un elevator integrat care să ridice o persoană de la nivelul trotuarului direct la scenă.

„În acest moment, teatrul nostru nu are angajați actori cu dizabilități locomotorii în repertoriul permanent, dar pe viitor este o posibilitate. Scenele din România, spre deosebire de sălile de spectacol, nu au beneficiat de reabilitări tehnologice majore recente și au rămas în urmă față de standardele europene actuale.”

Directorul Teatrului Odeon a adăugat că o mare problemă a teatrului românesc o reprezintă, în ansamblu, starea tehnică a scenelor: „Aș putea spune că, din punct de vedere tehnico-scenic, am rămas undeva până în anul 2000 comparativ cu ce este acum în teatrele importante din Europa. Colegii mei tehnicieni fac eforturi ca lucrurile să arate bine, dar de ani de zile nu au fost resurse pentru zona de investiții în spațiul scenic. Și nu e doar la Odeon. Nu simt că la Teatrul Național s-ar fi făcut investiții masive în zona de scenotehnică.”

Dragoș Buhagiar, președintele UNITER: 27 de persoane cu dizabilități sunt active în proiecte teatrale din România

Președintele UNITER, Dragoș Buhagiar, a ținut să precizeze că UNITER nu s-a ocupat direct de soluția tehnică de urcare a actorilor. Aceasta a venit după o colaborare strânsă între British Council și Teatrelli, ai căror reprezentanți au analizat terenul și au asigurat logistica necesară, însă soluția a fost agreată de toate părțile implicate, fiind un efort coordonat de comun acord pentru a pune în valoare întreaga echipă de actori: „În primul rând, acest trofeu este oferit de British Council, nu este un premiu jurizat sau gestionat direct de Uniunea Teatrală din România; noi am fost gazdele evenimentului. Tehnic, partenerii de la British Council și Teatrelli au analizat opțiunile și au adus acest echipament. Nu a fost o improvizație, ci un elevator profesional nou, din aluminiu, securizat și dotat cu bare de protecție pentru siguranță. Intrarea utilizată este o cale de acces pe care o folosim frecvent pentru obiecte agabaritice sau situații speciale, situată într-un coridor lateral protejat al teatrului. Regia Galei a ales această variantă tocmai pentru a asigura o intrare fluidă, elegantă, în care toți actorii spectacolului să apară simultan pe scenă, evitând astfel situațiile delicate sau obositoare pe care le-ar fi presupus traversarea scărilor din sală în fața camerelor. Din punctul meu de vedere, prezența lor a fost un moment memorabil, primit cu un succes uriaș de public.”

Președintele UNITER a mai subliniat că, în prezent, 27 de persoane cu dizabilități sunt active în proiecte teatrale din România, existând un precedent în cadrul galei prin premiul acordat în 2021 Teatrului Basca din Timișoara pentru producții dedicate persoanelor nevăzătoare.

British Council despre accesibilitatea actorilor în scaunul rulant la gala Uniter:,,Am proiectat și implementat o soluție dedicată galei”

Tamina Bojoancă, manager cultural la British Council, a confirmat că managementul logistic și financiar pentru accesul pe scenă a fost gestionat direct de instituția britanică, după ce s-a constatat că infrastructura curentă permite accesul persoanelor doar în zona publicului:

„British Council acordă acest premiu partener încă din 2018 pentru inițiative teatrale de incluziune. Când s-a decis premierea spectacolului „Supernormalii”, locația galei la Teatrul Odeon fusese deja stabilită. Deși teatrul este accesibil pentru spectatori, accesul este posibil doar până la nivelul audienței, nu și pe scenă. Din cauza configurației arhitecturale și a producției tehnice (cablurile transmisiunii TV), montarea unei rampe din sală spre scenă nu a fost fezabilă. Singura soluție disponibilă a fost utilizarea accesului tehnic din backstage.”

În acest context, British Council, împreună cu o firmă de construcții autorizată, a proiectat și fabricat o nacelă exterioară specială pentru acest eveniment.

„Proiectul a fost certificat, s-au efectuat probe tehnice în prealabil, iar din perspectiva noastră implementarea a fost sigură. A fost prima dată când am gestionat accesul pe scenă al unor artiști cu dizabilități locomotorii, un tip de necesitate logistică complexă pe care nu am avut ocazia să îl comunicăm organizatorilor în trecut ”, a precizat Tamina Bojoancă.

Reprezentanta British Council a adăugat că echipamentul tehnic astfel realizat rămâne disponibil și va putea fi împrumutat sau oferit și altor teatre din țară pentru a sprijini accesul pe scenă al artiștilor în viitoare producții.

„Pentru noi, cel mai important lucru a fost să ne asigurăm că actorii din spatele acestei producții remarcabile pot urca pe aceeași scenă alături de colegii lor și pot fi recunoscuți pentru realizările lor ca artiști. Accentul nu ar trebui să fie niciodată pus pe dizabilitate. Ar trebui să fie pus pe talent, creativitate și contribuție.

Această experiență a făcut parte dintr-un proces mai amplu de învățare pentru noi și pentru întregul sector. Incluziunea înseamnă identificarea barierelor și colaborarea pentru eliminarea lor, astfel încât fiecare persoană să poată participa pe deplin la viața culturală. Sperăm ca, pe viitor, accesibilitatea să fie integrată în săli și în infrastructura culturală încă de la început. Până atunci, vom continua să lucrăm alături de parteneri din întregul sector pentru a îmbunătăți accesul și a crea oportunități astfel încât toți artiștii să poată fi văzuți, apreciați și auziți,” a spus Tamina Bojoancă.

Daniela Tontsch, președintele CNDR: „Legislația actuală are o lacună majoră în privința spațiilor de lucru”

Președintele Consiliului Național al Dizabilității din România (CNDR), Daniela Tontsch, subliniază că situația de la Odeon pune în lumină o problemă legislativă structurală în ceea ce privește normele de accesibilitate:

„Este o realitate dureroasă care provine din lipsa cruntă de percepție a societății și a instituțiilor noastre că o persoană în scaun rulant ar putea fi vreodată actor. În loc să urce demn pe scenă, acești artiști au fost transportați și introduși spre scenă prin locul prin care se introduce recuzita. S-a ajuns la această situație dintr-un singur motiv: în viziunea instituțiilor responsabile, o persoană cu dizabilități locomotorii nu a fost niciodată percepută ca un creator de artă, ci cel mult ca un spectator pasiv, condamnat să rămână în umbră. Un moment care trebuia să celebreze talentul s-a transformat într-o dovadă de excluziune. Să tratezi actorii în scaun rulant ca pe niște obiecte de inventar, manipulându-i prin circuitele pentru decoruri, este o atingere adusă demnității umane. Persoanele cu dizabilități sunt cetățeni cu drepturi depline, iar locul lor este și pe scenă, în lumina reflectoarelor. Deși legislația actuală (cum ar fi Legea nr. 448/2006) obligă instituțiile publice să asigure accesul în clădiri, acesta se limitează aproape exclusiv la zona publicului (foaier, săli de spectacol), ignorând complet spațiul de lucru al artiștilor (culise, scenă, cabine, toalete pentru personal). Iată dovada că legea trebuie modificată.”

Mobilitatea spectacolelor incluzive, o problemă națională

Dincolo de evenimentul punctual de la Gala UNITER, problemele de infrastructură afectează în mod direct sustenabilitatea și difuzarea unor astfel de proiecte artistice în teritoriu. Nicoleta Profir a explicat că, din cauza clădirilor neadaptate, spectacolul „Supernormalii” întâmpină dificultăți majore în a fi prezentat în turnee naționale:

„Ne doream ca acest spectacol să circule în toată țara, însă majoritatea teatrelor mari din orașe precum Sibiu sau Timișoara nu dețin logistica necesară în zona de culise și scenă pentru a ne primi. Reușim să participăm doar la câteva festivaluri specifice, la Cluj sau Constanța, unde organizatorii reușesc să asigure aceste condiții. Autoritățile și managerii culturali trebuie să înțeleagă că o rampă sau un elevator conform nu reprezintă o favoare sau un element opțional, ci o cerință elementară de siguranță profesională și personală.”

Gala Premiilor UNITER a demonstrat că arta incluzivă din România se bucură de aprecierea specialiștilor și a publicului, însă provocările tehnice de la Teatrul Odeon arată că infrastructura culturală necesită investiții majore pentru ca incluziunea să fie reflectată pe deplin nu doar în discursuri, ci și în arhitectura spațiilor de joc.

Spectacolul „Supernormalii” se va mai juca sâmbătă, 30 mai 2026, de la ora 19:00, la Teatrelli în București (sediul CREART), însă reprezentația este deja SOLD OUT. 

Actrița Catrinel Dumitrescu a primit la Gala UNITER premiul pentru întreaga activitate, alături de actorul Marius Bodochi. În cadrul galei, un moment de o sensibilitate aparte a fost omagiul adus actorului Victor Rebengiuc. La eveniment au mai participat Tudor Chirilă și partenera sa de viață, Iulia Mîzgan, care au atras atenția prin apariția elegantă.



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.