Ani la rândul, Feli și-a judecat tatăl pentru că a decis să se despartă de mama ei, reproșându-i faptul că nu a putut să se bazeze pe el. Artista a trăit mulți ani cu impresia că tatăl ei nu a divorțat doar de mama ei, ci că s-a separat și de ea. Abia după mai multe ședințe la psiholog a reușit să-l ierte și să se împace cu el. Destul de târziu, căci, la scurt timp, bărbatul a decedat și nu au avut timp să recupereze anii petrecuți departe unul de celălalt. De doi ani, Feli retrăiește suferința abandonului.

Crede în semne divine!  Feli recunoaște că fiica ei îi amintește de tatăl său, decedat în urmă cu doi ani

„Simțeam că nu mai face parte din mine și mulți ani am făcut terapie pentru asta. Într-o zi am pus mâna pe telefon și l-am sunat. Conversația a durat jumătate de oră, ca și cum vorbesc cu mama în fiecare zi. Am închis telefonul și am intrat în starea… plângeam și eu și plângea și el. Apoi am simțit ca și cum o voce îmi spunea că de acum totul se va rezolva și efectiv din momentul ăla totul e bine. Tata pentru mine a fost iubirea vieții mele”, declara Feli cu puțin înainte de a-și pierde părintele.

Crede în semne divine!  Feli recunoaște că fiica ei îi amintește de tatăl său, decedat în urmă cu doi ani

Singura consolare a artistei este că, deși fizic nu mai are parte de cel care i-a dat viață, sufletește îl simte mai aproape ca niciodată. Ca o compensare divină, imediat după ce și-a pierdut tatăl, a născut-o pe fiica ei, Luna, cu ajutorul căreia își simte părintele aproape. „Îmi e dor de tata de multe ori de când sunt mămică. Uneori când se trezește fiica mea dimineața are așa, un soi de „pufăit” din buze, fix cum avea tata când stătea pe un scaun, picior peste picior, în balconul casei, privind în gol pe gânduri. Când o văd așa mereu o întreb „Ce faci, Costică?”, a mai spus Feli.

Citeşte şi:

Mesajul Lui Feli Donose de Crăciun. Cum a fost surprinsă artista, alături de iubitul și fetița ei

Suferința ascunsă a lui Feli Donose. Fratele ei a murit la numai câteva luni. „E întuneric, deci e bine că nu te văd”

Cum își liniștește Feli fetița atunci când plânge. Dezvăluirea surprinzătoare făcută de artistă

Motivul dispariției lui Chivu din prim-plan! Decizia de ultimă oră „Asta l-a îndepărtat”
PARTENERI - GSP.RO
Motivul dispariției lui Chivu din prim-plan! Decizia de ultimă oră „Asta l-a îndepărtat”
Medicul lui Adi Bărar, mărturii ȘOCANTE despre ultimele lui clipe. Ce i-au descoperit, de fapt, înainte să moară
Playtech.ro
Medicul lui Adi Bărar, mărturii ȘOCANTE despre ultimele lui clipe. Ce i-au descoperit, de fapt, înainte să moară
Cristian, prietenul inspectorului DSP Gorj care a murit, s-a aflat cu el în ambulanţă: "Ştii cum striga la mine în Urgenţă? Cristi, dă-mi oxigen..."
Observatornews.ro
Cristian, prietenul inspectorului DSP Gorj care a murit, s-a aflat cu el în ambulanţă: "Ştii cum striga la mine în Urgenţă? Cristi, dă-mi oxigen..."
Horoscop 9 martie 2021. Peștii ar putea provoca situații deosebit de complicate pentru cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 9 martie 2021. Peștii ar putea provoca situații deosebit de complicate pentru cei din jur
Prima reacție a Reginei Elisabeta a II-a după interviul exploziv cu Harry și Meghan. Dezvăluiri de la Buckingham
Știrileprotv.ro
Prima reacție a Reginei Elisabeta a II-a după interviul exploziv cu Harry și Meghan. Dezvăluiri de la Buckingham
Fosta soţie a marelui campion al României, vedetă pe site-urile pentru adulţi! "Nu sunt 'călugăriţă'. Îmi place". De ce face asta şi cum a reacţionat familia FOTO
Telekomsport
Fosta soţie a marelui campion al României, vedetă pe site-urile pentru adulţi! "Nu sunt 'călugăriţă'. Îmi place". De ce face asta şi cum a reacţionat familia FOTO
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)
PUBLICITATE
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)