Mircea Zamfir și Sorin Brotnei sunt cei doi finaliști între care se va da lupta finală, în această seară, de la ora 22.30, la Antena 1, în finala Ultimul Trib, după ce în prima etapă a finalei cântărețul a reușit să îl elimine pe Silviu Geandră.

Emoționați, la capătul unei aventuri exotice de aproape două luni în Madagascar, cei doi bărbați și-au luat rămas bun de la satul malgaș Sakalava, care i-a găzduit, și de la oamenii din trib. „Nu știu nici eu cum am ajuns până aici, am descoperit calități pe care nu știam că le am. Abia în momentul acesta simt presiunea marelui premiu în valoare de 100.000 de euro, cu atât mai mult cu cât Mircea este un adversar de temut. Singurul minus pe care i-l văd lui este la jocul cu mingile, dar în rest la forță, la viteză, la îndemânare, a dovedit că este foarte bun”, a spus Sorin despre adversarul, dar și prietenul său.

„Experiența din Madagascar este una pe care nu o voi uita niciodată”

„Sorin nu excelează la nimic, dar este bun la toate, adică așa cum e mai rău pentru mine! Cine ajunge în această etapă, este clar foarte bun!  O să mă rog să fiu la fel de stabil și de puternic. Oamenii pe care i-am cunoscut aici și prieteniile pe care le-am legat aici sunt mai prețioase decât orice!”, a mărturisit și Mircea.

EXPERIMENT Libertatea: Am comparat prețurile din ianuarie la 30 de produse alimentare cu cele din august. Factura a explodat
Recomandări
EXPERIMENT Libertatea: Am comparat prețurile din ianuarie la 30 de produse alimentare cu cele din august. Factura a explodat

În ultima zi a lor în sat, Sorin și Mircea nu au plecat din mijlocul locuitorilor din tribul Sakalava fără să își ia la revedere și, mai ales, fără să le dăruiască tot ce au putut – de la sacii de dormit, la încălțămintea din picioare și hainele de pe ei. „Experiența din Madagascar este una pe care nu o voi uita niciodată, o s-o povestesc fiicei mele Ivana, pentru că s-a întâmplat în timp ce o așteptam pe ea, și o voi povesti nepoților mei”, a spus emoționat Sorin Brotnei.

Citește și

SONDAJ/ Germanii şi francezii nu ar vrea ca NATO să apere România, dacă ar fi atacată. Expert: „Alianţa e solidă. La război merg profesioniştii, restul sunt opinii”

 

Urmărește-ne pe Google News
Moment năucitor pentru Simona Halep. A fost întrebată dacă va sărbători alături de fanii unguri. Cum a reacționat sportiva
GSP.RO
Moment năucitor pentru Simona Halep. A fost întrebată dacă va sărbători alături de fanii unguri. Cum a reacționat sportiva
Gestul făcut de Iulia Vântur la un concert din America! Românii s-au simţit JIGNIŢI: 'Mascaradă grotească'
Playtech.ro
Gestul făcut de Iulia Vântur la un concert din America! Românii s-au simţit JIGNIŢI: 'Mascaradă grotească'
"Sunt mână în mână toți!" Furatul mașinilor, aproape de a deveni un fenomen în Grecia. Mărturiile românilor prădați de hoți
Observatornews.ro
"Sunt mână în mână toți!" Furatul mașinilor, aproape de a deveni un fenomen în Grecia. Mărturiile românilor prădați de hoți
Horoscop 15 august 2022. Gemenii pot găsi destule motive ca să fie prost dispuși, dar nu vor să caute motivele ca să fie bine dispuși
HOROSCOP
Horoscop 15 august 2022. Gemenii pot găsi destule motive ca să fie prost dispuși, dar nu vor să caute motivele ca să fie bine dispuși
Și-a demascat mireasa infidelă chiar în ziua nunții. Metoda inedită prin care un mire s-a răzbunat de față cu toți invitații
Știrileprotv.ro
Și-a demascat mireasa infidelă chiar în ziua nunții. Metoda inedită prin care un mire s-a răzbunat de față cu toți invitații
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Orangesport.ro
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
PUBLICITATE
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.