Recomandare: o miniserie HBO de neratat pentru noi, oamenii obișnuiți, care ne-am săturat să fim judecați
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Din 27 noiembrie 2021 „Cum facem?” / „How to with John Wilson” revine la HBO Go. Ea ne arată cum găsim neobișnuitul în cotidian.
Cuprins:
„How to with John Wilson” se întoarce cu sezonul al doilea după ce primul, difuzat anul trecut pe HBO, a avut un rating de 100% pe Rotten Tomatoes. „Documentarul de comedie” (așa e promovat), despre care mulți jurnaliști americani au spus că nu seamănă cu nimic din ce au văzut, e conceput ca o serie de tutoriale de 25 de minute pe teme diverse în care detaliile de viață cotidiană din New York sunt mixate cu detalii din existența autorului.
<strong>Rezultatul e un eseu/poem vizual dibaci montat și plin de umor, tristețe, ironie, puțină filosofie și multă curiozitate pentru oamenii obișnuiți.</strong>
Trailer sezonul 2:
Filmează de când avea 10 ani
Wilson are ochi pentru viața simplă, dar îi caută micile momente de nebunie care o fac irezistibilă și e pasionat de documentarea vieții până la a înregistra compulsiv timpul care trece. Filmează de pe la 10 ani (acum are 35 de ani și a păstrat toate casetele), are caiete întregi în care notează în pătrățele liniate tot ce a făcut peste zi, iar în New York dă impresia că umblă cu camera deschisă, filmând orice.
Faptul că a lucrat un an pentru un detectiv particular i-au influențat modul de a privi realitatea și maniera de a monta prin asocieri inedite. De pildă, vorbește despre sentimentele legate de mutarea dintr-o casă (furie, tristețe etc.) folosind imagini cu fațade ale căror detalii le fac să semene cu fețe omenești.
„Cum să rămâi singur”
În 2012 a început să posteze pe Vimeo (https://vimeo.com/johnsmovies?utm_campaign=5370367&utm_source=affiliate&utm_channel=affiliate&cjevent=45aabbb346af11ec81c200660a180512&clickid=45aabbb346af11ec81c200660a180512) filmulețe de aproape 10 minute realizate după același principiu precum cele dezvoltate ulterior: „Cum să trăiești cu ploșnițe”, „Cum să nu te lași de fumat”, „Cum să rămâi singur”, etc., dar și unul despre Festivalul Sundance, comandat de Vimeo, pe care Nathan Fielder, cunoscut pentru serialul docu-reality „Nathan For You” de pe Comedy Central, l-a remarcat. Fielder i-a oferit să-i fie producător executiv și i-a făcut intrarea la HBO, care i-a acceptat dorința de a păstra autenticitatea seriei, aerul ei de haos controlat.
Trailer sezonul 1:
Fiecare episod pleacă de la o temă practică, dar se duce în altceva. De pildă, episodul 2 al noului sezon e despre cum să apreciezi vinul, dar vorbește, de fapt, despre nevoia de a fi acceptat de un grup. Episodul 4 nu e doar despre cum să scapi de bateriile uzate, ci și despre lucrurile la care nu putem renunța în viață.
„Cum să găsești loc de parcare”
De fiecare dată intervine un eveniment din biografia cineastului: ori gazda (o bătrânică est-europeană) decide să-i vândă casa lăsându-i inclusiv fierul de călcat și grădinița cu vinete și flori, ori își amintește de lungmetrajul lui de ficțiune, un eșec adolescentin pe care decide la sfârșit să și-l asume incluzându-l în pagina sa de Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/John_Wilson_(filmmaker).
E interesant de urmărit firul narativ al unui episod, de aici întrebarea cum sunt ele construite. Nu îți poți da seama în ce procent funcționează „hazardul obiectiv” al lui Gellu Naum (poate termenul corect ar fi „serendipity” / „coincidență”), dar cât e întâmplare și cât regie e un mister pe care Wilson îl vrea neelucidat. Asta, deși admite în interviuri că se bazează mult pe coincidențe, dar că filmează, montează și scrie în același timp.
Merg să filmez și urmăresc orice subiect până la capăt în cel mai logic mod cu putință. Apoi mă uit la tot ce am filmat, la ce a filmat a doua echipă (n.red. - care aduce cam un sfert din material) și încerc să găsesc niște tipare, apoi scriu niște glume care să meargă pe imagini și la final rescriu tot. Wilson într-un interviu:
Iată un exemplu care arată că disponibilitatea pentru neprevăzut poate „scrie” filmul, propulsându-l din aproape în aproape spre cel mai bun final posibil. În „Cum să găsești loc de parcare” (cel mai reușit episod din noul sezon), Wilson pleacă de la propria experiență de șofer obligat să se învârtă 90 de minute cu mașina prin cartierul lui (Queens) până să poată parca.
După ce trece în revistă moduri spontane prin care poți ocupa un loc (pui pe el un scaun sau un grătar pentru friptură) și imortalizează momentul singular când a parcat exact în fața casei, el găsește doi soți în vârstă care îi prezintă locurile lor de veci, locuri bune, „pentru că au parcarea aproape”.
De aici trece la cineva care confecționează sicrie în formă de mașini și vizitează, în fine, un cumpărător, proprietar de pompe funebre, care îl poftește într-o cameră ticsită cu trofee de vânătoare, mărturisindu-i că doar mersul la vânătoare îl mai relaxează după o zi de muncă.
Nu judecă oamenii
Faptul că Wilson știe să-și asculte interlocutorii fără să-i contrazică îi face pe aceștia să se deschidă (cineva l-a numit „psihanalistul cu aparatul de filmat”.). Dacă există un comentariu la scena cu cioclul amator de vânătoare, acesta e doar al spectatorului, deși e suficient ca Wilson să exclame: „Wow!” ca să bănuiești cam ce gândește. E o calitate faptul că nu judecă sau că, cel puțin, nu o face cu voce tare.
O altă calitate e curiozitatea pentru ciudățeniile oamenilor pe care le plasează în contexte neobișnuite, de aici o sursă de umor și o breșă spre bogăția tainică a vieții. În episodul „Cum să-ți amintești visele” intervievează un bărbat care a inventat o lesă de câine cu două mânere după ce a visat-o într-o noapte, iar în episodul despre parcare vorbește cu un bărbat care a fost lovit de fulger de două ori și pe care, după enumerarea tuturor problemelor de sănătate din care a ieșit spectaculos, îl întreabă doar: „Aveți probleme cu parcarea în New York?”
În capitolul despre vin cunoaște un pasionat de mâncare expirată, care degustă sub ochii noștri o rație militară de orez cu vită din timpul Războiului din Vietnam. „Wow!”, zice Wilson, dar nu se poate abține să nu încerce și el.
Episoadele sunt dense și imaginea e uneori în ton cu comentariul lui Wilson, dar de cele mai multe ori, contrapunctul lor te obligă să gândești pe două piste.
Cel mai mult îi reușesc poveștile amuzante, care devin pe negândite foarte grave. De pildă, în episodul despre vise, care e, de fapt, despre relația realitate-imaginație, ajunge la întâlnirea unui grup de fani ai filmului „Avatar”.
Printre prăjituri și sucuri albastre, mărturiile participanților despre filmul lui James Cameron sting orice urmă de zâmbet. Acești oameni care în urmă cu cinci minute vorbeau în limba Na’vi spun tremurat că intră în depresie profundă după film, că au încercat de multe ori să iasă din realitate și că doar prin „Avatar” au reușit, și că au găsit în această comunitate pe cineva care le-a zis: „Când ai nevoie să vorbești, dă un semn!”
Straturile unui oraș
Că adevărul nu e întotdeauna la vedere știam din sezonul precedent, când, ajuns întâmplător la Cancun, unde întâmplător se ținea un eveniment MTV Spring Break, Wilson cunoaște un tânăr care părea la fel de superficial ca și ceilalți. Masca îi cade la a doua întâlnire: e un singuratic, cel mai bun prieten al lui e un câine, spera să se îndrăgostească aici, iar piciorul i se înfundă în nisip atunci când vorbește despre lucruri pe care nu le spune ușor.
John Wilson nu pare să fie un newyorkez atât de anxios cum se recomandă (deși Saint-Exupéry spunea că „pentru a privi în jur trebuie să fii un pic neliniștit”), dar iubește oamenii și iubește New Yorkul cu tot cu schele, aglomerație și șobolani. New Yorkul lui nu e New Yorkul igienic din comediile romantice, dar nici unul mizerabilist.
<strong>Așa cum oamenii au corpuri fizice, eterice, emoționale etc, suprapuse unul peste celălalt, și orașele au straturile lor de realitate, poezie, umor etc., vizibile doar pentru cei cu o sensibilitate aparte. </strong>
Lumea cunoscută simplu
Miniseria merită văzută la pachet cu documentarul „The World Before Your Feet” (disponibil pe Amazon: https://www.amazon.com/World-Before-Your-Feet/dp/B07MWDLN9F), un film din 2018 de Jeremy Workman, al cărui erou, Matt Green, a acoperit New Yorkul la pas în șase ani (aproape 12.500 de kilometri și încă mai merge), fotografiindu-l și documentându-l pe un blog (https://imjustwalkin.com/). În esență e vorba despre reîntoarcerea la un mod simplu de a cunoaște lumea și despre poezia din spatele cotidianului. Acum doi ani am făcut un interviu cu Matt Green pentru „Scena9” (https://www.scena9.ro/article/mers-pe-jos-new-york-matt-green), insistând ca printre pozele alese de pe blog să fie și aceea cu un gard de sârmă pe care cineva croșetase flori și fluturi.
Miniseria lui John Wilson e din aceeași familie, doar că ce e la Matt Green deplasare pe orizontală la Wilson e privire agitată prin toate straturile tortului și o plăcere de a fi în viață manifestată mai ales prin umor.
Într-o realitate care, dacă n-ai grijă, te blochează în hamul rațiunii, faptul că cineva oferă șosete desperecheate pe un site cu lucruri gratis sau că altcineva croșetează flori pe un gard de sârmă devin lucruri de o importanță extremă.
