Fotbalistul a mărturisit că experiența din Republica Dominicană este grea, însă este și o experiență importantă de viață în același timp. El le urează foștilor lui colegi mult succes în competiție.

„O experiență de viață importantă, a fost foarte greu. E imposibil să trăiesti fără familie, fără telefon, fără prieteni și fără mâncare. Când am ajuns în aeroport la Istanbul, am mâncat doi burgeri.

Ștefan Ciuculescu a ajuns în România, după eliminarea de la „Survivor”. Pe cine va susține să ajungă în finală

Vreau să stau cât mai mult cu familia și prietenii. Două luni jumate au fost foarte grele. Le urez succes colegilor mei din competiție, pentru că pentru ei e greu. Le urez succes lui Elena, lui Zanni, să tragă de ei pentru că e păcat dacă au ajuns până aici să nu își susțină visul.

Fără niciun fel de ranchiună și spun asta pentru că nu vreau să se interpreteze greșit:

Ștefan Ciuculescu a ajuns în România, după eliminarea de la „Survivor”. Pe cine va susține să ajungă în finală

Elena este o fată care mi-a fost dragă de la început, sensibilă și tocmai din cauza sensibilității ei poate am ajuns și eu să o judec în unele momente, dar o voi susține așa cum am spus în Consiliu”, a declarat Ștefan Ciuculescu, la aeroport, potrivit Wowbiz

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.