Pe măsură ce timpul trece, îmi conturez opinia că guvernarea „tip” Bolojan (care se aseamănă cu guvernarea haotică de „tip Boc”), este una de confiscare a puterii de cumpărare, de sărăcire a românilor și de diminuare a competitivității companiilor românești.
Cu alte cuvinte, guvernarea pusă pe numele lui Bolojan se dovedește a nu fi parte a soluției, ci parte a unei probleme și mai mari, pe viitor.
Pentru observatorii mai ageri, acest lucru a fost evident de la început:
Adică pe un individ, Dragoș Anastasiu, care timp de foarte mulți ani a fost parte a problemei furtului de bani de la buget – cum putea el să fie vreodată parte a soluției? În schimb, Bolojan s-a arătat nerăbdător să îl vopsească în demnitar performant – în esență pe unul care în opinia mea trebuia cel mult să funcționeze la periferia periferiei economiei funcționale de piață și nicidecum ca vicepremier însărcinat cu „reforma”.
Altfel spus, în numele „incapacității de plată”, pe care chiar Bolojan ar fi avut obligația să o gestioneze inteligent, a ales deliberat să sacrifice banii românilor ca să îndestuleze creditorii, fie ei interni sau externi și să mențină dobânzile mari pentru finanțarea românilor, a companiilor și a bugetului de stat, punând economia pe o persistentă spirală descendentă: recesiune.
O gestionare inteligentă a situației în care ne-au adus tocmai partidul condus de el și partidele pe care și le-a dorit și adunat în guvernarea sa însemna, pe scurt:
Mă refer explicit la evaziunea din TVA (trei lei din fiecare zece cuveniți bugetului rămân în alte buzunare).
În schimb, Bolojan a ales, în opinia mea, să protejeze aceste circuite infracționale de la buget și chiar să dea un semnal puternic de protecție a hoților, prin numirea șpăguitorului Anastasiu ca însărcinat cu „eficientizarea” și „reforma”.
Dacă va exista interes, voi detalia, dar e suficient să vă răspundeți la întrebarea: cine ar fi fost cei mai mari pierzători, în actualul context și în mod real, al unei formalizări a faptului că România are politici economice și administrative, de „junk”?
Bolojan înțelege „ușor” spre deloc economia pe care prin metode „flimsy”, securistice, a ajuns să o gestioneaze.
Ca să fie clar, cota standard de TVA s-a majorat cu două puncte procentuale (de la 19% la 21%), iar cotele reduse au fost aliniate la 11%. Ceea ce înseamnă scumpiri generalizate, adică la tot, de minimum 2%, de 6% sau chiar mai mult, și nicidecum „ușor”. Comparativ cu inflația anterioară (oricum, cea mai mare din Uniunea Europeană), înseamnă aproape o dublare a ratei inflației. Asta numește Bolojan „ușor”. Poate în lumea lui, întoarsă pe dos.
După cum spuneam, „ușor” spre deloc înțeleg Bolojan și Anastasiii lui economia.
Păi, el a băgat deja România, la intern, în incapacitate de plată.
Majorarea intempestivă a TVA (deși președintele „antisistem” promisese contrariul) înseamnă că Bolojan îi pune pe români să plătească incapacitatea sa politică și administrativă. La fel și accizele. La fel și înghețarea pensiilor. La fel și orice.
Iar politica sa declarată este ca românii să subvenționeze incapacitatea sa administrativă, de a găsi soluții în interes național (altele decât Anastasiu), în timp ce creditorii externi sunt îndestulați la cele mai generoase dobânzi din toată Uniunea Europeană, decapitalizând economia și potențialul de revenire și creștere pe termen lung.
Iar cel mai nou pas este chiar confiscarea parțială a banilor din Pilonul 2 de pensii, al românilor.
În momentul în care tu vrei să schimbi legea, astfel încât românii să își piardă dreptul pe care îl au, de a încasa ceea ce au acumulat în câteva zeci de ani, deodată, și să plătești banii cu țârâita, cu atât mai mult cu cât tu nu garantezi decât returnarea sumelor contribuite (nu și randamente la nivelul inflației, deci favorizezi decapitalizare economisirii pe termen lung), este un alt semn al politicii Bolojenilor, de sacrificare a populației, spre satisfacerea creditorilor.
Argumentul domniei-sale este de-a dreptul debil, în opinia mea:
„are un singur scop: de a împiedica și ca pensionarii să ajungă în situații grele, fără bani”.
Cum? Prin favorizarea industriei de asigurări și pensii private, supravegheată „pe dos” de o Autoritate de Supraveghere Financiară care a stat de șase la fraude multiple în piața de capital, asigurări și chiar și pensii private?
Pe bune?
Păi tot ceea ce a făcut Bolojan până în prezent a fost exact în sens contrar, respectiv în direcția ajungerii în situații tot mai grele a salariaților (viitori pensionari) și pensionarilor:
Poate nominaliza cineva o singură măsură luată de Bolojan, o măsură de piață care să contribuie la bunăstarea românilor?
Una singura? Desigur, în afară de alegerea spăguitorului Anastasiu, ca vicepremier pentru „reformă” și „eficiență” și favorizarea capitalurilor „vagaboande”.
JustMe_M13 11.08.2025, 21:22
Un articol marca R. Soviani. Adică de o răutate înspăimântătoare. Eu (norocul lor) dacă aș fi premier, aș face o echipă compusă din acest gen de Gică Contra. Președintele acesteia: R. Soviani. Să-i văd pe specialiștii de tastatură cu ce soluții vin. Chiar aș fi foarte curios dacă au soluții sau doar se pricep să comenteze. Și, foarte important, dacă soluțiile lor nu sunt bune, să iasă în față și să recunoască. Da, Anastasiu a fost (și probabil este în continuare) un șpăgar. Dar nu-i singurul! Credeți că TVA-ul (cele 35-36 % neîncasate) se duc în buzunarele bugetarilor? Nuuu. A ajuns la privați. La capitaliștii de rit nou. Când vreți autostrăzi, servicii "ca afară", gândiți-vă de două ori dacă cereți bon fiscal, sau plătiți cash, sau angajați de pe Olx, în loc să cereți factură!
corectorul 12.08.2025, 14:54
Tu nu citesti ce urmeaza sa comentezi? Vezi ca autorul sugereaza chiar in articol unele dintre masuri...
Maccarone 13.08.2025, 11:39
Radu Soviani e un reputat economist si tot ce spune aici e real. in schimb, tu chiar pari un mare specialist de tastatură
JustMe_M13 11.08.2025, 22:20
Din punctul meu de vedere, lucrurile se pot rezolva (relativ) ușor: plăți cu cardul la tot ceea ce depășește 99,99 lei. Declarație unică (depusă on-line). Impozit pe venit nu se plătește decât la final de an, cf Declarației de impunere. Cheltuieli deductibile personale și familiale, apoi se trage linie. Cota de impozitare să fie de 20-25%. Codul fiscal să fie nemodificat pe o perioadă de 3-5 ani, să existe predictibilitate. Sănătatea și pensia să fie privatizate. Doar câteva idei...
Mihai111 11.08.2025, 23:10
Excelent editorial! Foarte limpede. Ne indreptam direct in gard.
LiEGa 17.08.2025, 12:25
Soviani, vedea-te-aș în locul lui Bolojan! Cu armata de Gică- contra consilieri. Nu v-am auzit tânguindu-vă când ceilalți rostogoleau România pe tobogan, spre...tomberon! Ați asistat tacit la toate dezmățurile financiare, de care, indirect, ați profitat!... Desigur că nu mai găsiți acum profit in strânsul curelei! Se vede treaba că nu ați avut în bugetul familial asemene accidente financiare, că ați fi recunoscut cum stă treabă cu tăierea cheltuielilor și controlul resurselor... Faceți comparații cu Pingelică?!? Hai, cu asta ați "cucerit" și restul auditoriului!!! Cu halul ăsta de comentarii chiar avem șanse mai bune...sunteți exact ca politicienii care, în campanii, promit marea cu sarea, după care, pe funcții, ni se prezintă legați la mâini (și minte, și inițiativă) de " greaua moștenire". De-aia zic, vedea-v-aș in locul guvernanților de azi!(nu că n-ar fi loc de mai bine și acolo!...)