Ceea ce nu a reușit pe deplin guvernarea Stolojan cu confiscarea valutei face Bolojan, cu confiscarea leilor de la populație și companii

Am senzația de când a venit Bolojan, că revedem politici din urmă cu 34 de ani.

1991-1992 guvernarea Stolojan și confiscarea valutei

Pentru cei care nu își mai aduc aminte episodul din 1991-1992, de confiscare a valutei din conturile agenților economici (dându-li-se în schimb lei), vă reamintesc contextul:

• Finanțarea externă nu avea încredere în România
• Sarcina datoriei publice era mare
• Măsura a eșuat
• Inflația a explodat

Statul a oferit companiilor atunci 180 de lei pentru fiecare dolar confiscat, iar companiile care aveau nevoie de propria valută a trebuit să și-o cumpere la prețuri de 300-400 de lei. Normal că inflația a explodat.

În termeni simpli, atunci când statul și-a dovedit incapacitatea de administrare a economiei și a împins România spre lipsă de finanțare, a confiscat fondurile în valută, dându-le în schimb lei. 

Literar, măsura s-a numit „unificarea cursului de schimb” – și avea să conducă la o inflație de aproape 200% în 1991 (de la 5% în 1990) și de peste 200% în 1992.

Trebuie să ținem cont totuși de faptul că, atunci, în România se prăbușise un sistem: de la economia centralizată, s-a încercat trecerea spre economia liberă. 

Tot obiectiv vorbind, guvernarea Stolojan nu avea atunci prea multe lucruri de făcut, spre deosebire de guvernarea Bolojan, acum, care are pârghiile corecte, dar în mod intenționat alege să nu le folosească și să confiște astfel puterea de cumpărarea a populație.

Recomandări

Falimentul agriculturii comuniste. Cum a ajuns un CAP din Dolj să erbicideze grâul cu celebra substanță otrăvitoare „verde de Paris”

Cu alte cuvinte, după 34 de ani, prin pachetele de „reformă”, măsurile lui Bolojan se rezumă la confiscarea leilor din veniturile populației și buzunărirea contribuabililor captivi. 

Contextul de acum este foarte asemănător cu cel din 1991:

• Finanțarea externă nu are încredere în România (ca în 1991) – manifestată în principal după anularea alegerilor (problemele economiei din decembrie 2024 și dezechilibrul bugetar previzibil în creștere, nu erau mai mici atunci decât acum, și nici necunoscute). 
• Și atunci, și acum, România plătește cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană, iar românii și companiile românești se împrumută la cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană.
• Sarcina datoriei publice este mare (ca în 1991). În 2025, aproape de 3% din PIB (tot deficitul asumat prin tratatele europene) se va duce doar spre plata dobânzilor ținute mari pentru creditori, de BNR. 

Și acum, Isărescu ține dobânzile înalte, pentru a îndestula „capitalurile vagaboande” – așa cum capitalurile „vagaboande” de la nivelul anilor 90 beneficiau de naționalizarea valutei în lipsa finanțării externe, iar măsurile de „reformă” de atunci îndestulau oamenii de afaceri născuți din spuma întreprinderilor de comerț exterior.

Când spun că Bolojan confiscă leii de la companii și de la populație mă refer la faptul că efectiv confiscă parte din banii proveniți din veniturile tuturor românilor și companiilor (prin majorări de TVA, accize, impozite, taxe, înghețări de pensii, salarii, alocații, punerea profesorilor la muncă forțată, și mai nou, inclusiv restricții la retragerea propriilor bani ai populației de la fondurile de pensii administrate privat – atenție – e vorba de banii contribuiți de populație – nu sunt banii lor! 

De ce? 

Ca să plătească cu dobânzi înalte valuta obținută scump (neîncrederea finanțării externe) de la capitalurile „vagaboande”, pe care le suspectez a fi cumpărătoare de lungă durată de evidențe de informatori, liste pe care le au în activul bilanțier și le valorifică astfel.

Ca și în 1991, capitalurile „vagaboande” sunt beneficiarii, economia este cea pierzătoare, cu consecința unei sume de crize și mai mari, în perioada următoare: inflație mare, recesiune, depreciere de curs, șomaj. În opinia mea, acum suntem doar în anticamera crizelor, pe care măsurile lui Bolojan le vor face să apară, pe deplin.

În 2025, sarcina datoriei, ca și în 1991, este mare

Dar acum este și mai mare în raport cu necesarul de furt al plătitorilor de „spagă de supraviețuire”, deghizați în capitaliști, înșurubați în camerele și anticamerele guvernării.

Dacă la momentul 1991-1992 se poate spune, metaforic, că prin confiscarea valutei guvernarea României „a rupt tibia” economiei românești, neavând prea multe pârghii, la momentul 2025, pot spune, la fel, metaforic, că guvernarea Bolojan „rupe gâtul” economiei românești, prin pachetele sale de măsuri. 

Dacă guvernarea Stolojan avea puține măsuri la îndemână pentru „a nu rupe tibia economiei” prin măsuri confiscatorii, în schimb guvernarea Bolojan are toate pârghiile ca să nu bage economia în scaunul cu rotile. 

Dar, în opinia mea, prin măsurile luate, alege deliberat, să nu le folosească, utilizând în schimb tot ceea ce este cel mai nociv pentru economie: majorări de taxe și dez-investirea din stradă, școală și spital, oferind populației resturi.

A devenit clar pentru mine că  Bolojan, nu dorește în niciun fel să deranjeze capitalurile „vagaboande” – pe care nu le atinge nici cu o floare – și le servește conform rețetei puse în practică de Mugur Isărescu: dobânzi înalte și cursul cum au stabilit, cu consecința decapitalizării brumei de economie națională.

Amândoi demnitarii, se năpustesc tot pe contribuabilii captivi, pe care îi buzunăresc prin majorări de taxe, înghețări de salarii, sau prin menținerea înaltă a dobânzilor. 

Amândoi, par genul de demnitari orbiți de respectarea ordinii ierarhice, cu ignorarea aproape pe deplin, a legii – oare obiectivul fundamental al BNR nu este stabilitatea prețurilor? 

Oare obligația BNR nu este de independență, și de a nu face jocuri politice, așa cum a făcut la alegeri, prin lovitura de curs declanșând o psihoză asupra electorilor?

Ca și consecință, nu am prea multe îndoieli în privința adâncirii crizei din România: Bolojan construiește, pas cu pas, o sumă de crize, mai dureroasă. În niciun caz nu vine cu o rezolvare. 

Ca și concluzie personală, sunt siderat. Așa cum îl știu pe Bolojan, el n-ar spune niciodată „îmi pare rău” – referitor la Pachetul „fiscal” 1, prin care nu a atins cu vreo floare rețelele care devalizează bugetul, alegând să îi disprețuiască (numirea unui vicepremier șpăguitor responsabil cu reforma e autoexplicativă în acest sens) și chiar să îi devalizeze pe contribuabilii corecți și captivi.

În loc să spună: „îmi pare rău” (și să plece) Bolojan vine cu Pachetul 2, prin care ne transmite, de facto: o să vă reduc și salariile – și la stat și ca o consecință a măsurilor, și la privat. În plus, vă majorez și taxele – ne transmite Bolojan, în timp ce Isărescu ține dobânzile înalte și ne asigură astfel că ne plătim scump datoriile. Metaforic vorbind, domnul Bolojan, îmbrăcat în costum „delulu”, vine cu „solulu” ca să mascheze „ciordulu”  în favoarea grupurile de interese care continuă să genereze o neîncasare de TVA de șase ori mai mare decât media Uniunii Europene. Neîncasare finanțată la cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE