Falimentul agriculturii comuniste. Cum a ajuns un CAP din Dolj să erbicideze grâul cu celebra substanță otrăvitoare „verde de Paris”

Aproape în întreaga perioadă, producţia agrară s-a situat sub nivelul preconizat în celebrele planuri cincinale. Pe lângă faptul că producția era mult scăzută față de plan, și calitatea produselor era îndoielnică. 

Așa-zisa „muncă patriotică”

„În anii 80, în ciuda «Noii Revoluţii Agrare» – programul lansat de Ceauşescu pentru dezvoltarea şi eficientizarea CAP-urilor (cooperative agricole de producţie), producţia agricolă a continuat să scadă şi să fie de proastă calitate. Lipsa investiţiilor, aprovizionarea deficitară cu piese şi componente pentru tractoare şi maşini agricole, programul aberant de economisire a motorinei şi a energiei electrice, precum şi lipsa de interes a angajaţilor şi a autorităţilor locale au făcut ca majoritatea CAP-urilor să fie falimentare. 

Astfel, se ajunsese ca, în ciuda propagandei festiviste din presa comunistă, mare parte a lucrărilor agricole să se facă ca în secolul al XIX-lea, cu atelaje cu tracţiune animală şi cu «munca patriotică» a elevilor, studenţilor, profesorilor, militarilor, funcţionarilor şi a altor categorii de salariaţi care nu aveau nimic de-a face cu domeniul”, se precizează într-o analiză a cercetătorilor de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). 

Așa-zisa „muncă patriotică” era, de fapt, muncă forțată, la care erau obligați să participe aproape toți oamenii muncii din România. Elevii și studenții aveau în fiecare an câteva săptămâni de practică, ce se desfășura pe câmpurile agricole ale patriei. 

În tot acest timp, presa comunistă continua să publice articole de propagandă despre realizările din domeniul agricol. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

„Nerealizări” de milioane de lei la CAP-uri

În ultimul „cincinal” al comunismului, situația CAP-urilor a ajuns falimentară. Devenise o regulă ca raportările privind recoltele obținute să fie falsificate. În plus, lipsa mijloacelor tehnice (tractoare, semănători, combine, camioane) făcea ca munca românilor „cooperatori” să fie dificilă. Un exemplu în acest sens era situația din comuna Șimnicu de Sus, județul Dolj. Aici existau două CAP-uri, denumite „7 noiembrie” și „Izvor”, care administrau atât terenuri cultivate cu cereale, cât și ferme de bovine și avicole. 

„În anul 1986, cooperativa a avut un plan de producţie în valoare de 19.931.000 de lei, a realizat 14.407.000 de lei cu o nerealizare de 5.124.000 de lei. Nerealizarea s-a datorat secetei prelungite care a afectat culturile din sectorul vegetal, precum şi nerealizarea sporului în greutate a bovinelor din sectorul zootehnic şi al păsărilor din sectorul avicol. Planul de producţie pe anul 1987 este de 19.651.000 de lei”, susținea miliția locală într-un raport transmis superiorilor din Craiova. 

Pierderile erau similare și la CAP-ul „Izvor”, unde „nerealizarea” planului de producție pentru anul 1986 era în valoare de 6.140.000 de lei. În realitate, nerealizarea planului se datora estimărilor greșite de la începutul anului, cifrele fiind umflate artificial pentru a se depăși planul propus în anul precedent. Cele două CAP-uri aveau în total o suprafață de aproape 4.500 de hectare, din care 3.800 de hectare erau teren arabil, iar restul – pășune. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

În 10 septembrie 1987, postul local de miliție raporta finalizarea recoltatului la floarea-soarelui și începutul recoltei la porumb la CAP-ul „7 noiembrie”. Unitatea avea nevoie de 319 tone de fân pentru iarnă, dar la acel moment era „realizat efectiv” doar o cantitate de 100 de tone. Furturile de cereale erau frecvente, astfel încât s-a decis întărirea pazei la magaziile de depozitare. 

„Raportăm că la CAP Șimnic în urma analizei efectuate asupra fiecărei culturi de porumb în parte (tarlale) s-a hotărât să se pună atât ziua, cât şi noaptea un nr. de 4-8 paznici, însă conducerea CAP a pus numai un nr. de 1-5 paznici, motivând că nu au de unde să găsească mai mulţi. Mai raportăm că paza magaziei este asigurată cu un singur paznic pe timp de noapte”, susțineau milițienii din comună. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Grâu erbicidat cu o „substanță otrăvitoare”

Tot în acel an, 40 de „membri cooperatori” s-au îmbolnăvit de „dermatită buloasă de contact” și au ajuns la spital. Situația a provocat nemulțumiri în rândul oamenilor, care nu mai doreau să participe la activitățile de recoltat. 

Una dintre sursele Securității locale, cu nume de cod „Matei Constantin”, a transmis că cetățenii discutau despre faptul că grâul a fost tratat cu o „substanță otrăvitoare”, ceea ce a dus la îmbolnăvirea oamenilor. 

Investigația efectuată a stabilit drept cauză apariția unei buruieni pe suprafețele cultivate cu grâu, care nu a putut fi erbicidată pentru că substanța necesară nu exista în România, iar aducerea din străinătate nu s-a realizat. CAP-ul local a aplicat alte două tipuri de erbicide care nu au avut niciun efect asupra buruienii crescute în lanurile de grâu. Unul din erbicide a fost substanța „verde de Paris”, care a fost interzisă pentru orice fel de utilizare în domeniul agricol datorită toxicității ridicate. 

Într-un raport întocmit de postul de miliție se susținea că „în ziua de 24.07.1987, în incita CAP-ului a decedat electricianul Dorobanțu Paul în condiții suspecte, adică înainte de a deceda a înnegrit în zona capului”. 

Milițianul a aflat din discuțiile cu sursele sale că cel care a dat ordin să se erbicideze cu „verde de Paris” era directorul stațiunii de cercetare Șimnic, iar cantitatea de grâu infestată era de 150 de tone, destinată consumului populației. 

„Raportez că am continuat cercetările în mod conspirat și am discutat cu una dintre femei care este șefă la ferma Cornet, căreia în timp ce a lopătat i-au apărut bășici la picioare. Aceasta mi-a spus că în luna iunie, din cauză că la ferma Izvor a apărut boala (…), au dat, pentru că nu aveau erbicidul normal, cu verde de Paris. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Oameni care au mâncat grâu, internați în spital

Grâul s-a ars, dar buruiana nu a fost combătută. După două săptămâni, grâul și-a revenit, dar fără să aibă boabe multe pe spic. Tot aceasta mi-a spus că la o femeie care în timp ce lopăta grâul avea obiceiul să ia boabe de grâu și să le mănânce i-a apărut, pe lângă bășicile de la picioare, și bășici în gură și din cauza aceasta a fost internată în spital”, a scris milițianul în raport.

Alarmat de numărul mare de persoane care s-au prezentat la cabinet, medicul local a chemat „Sanepid-ul” care a sigilat magazia unde se afla depozitat grâul și a luat probe pentru a se realiza examen toxicologic. Documentele declasificate și făcute publice de CNSAS nu prezintă modul în care s-a finalizat ancheta miliției în legătură cu decesul inginerului și a autorităților sanitare. Cel mai probabil, cazul a fost mușamalizat și închis de autoritățile comuniste. 

Dermatita buloasă de contact este o erupție cutanată cauzată de contactul cu un alergen, care provoacă formarea de vezicule (bășici) pline de lichid pe piele. Verdele de Paris este un compus anorganic extrem de toxic, întâlnit sub forma unei pudre cristaline de culoarea smaraldului și utilizat ca otravă pentru rozătoare, insecticid și fungicid. Doza letală este de 0,16 grame.

Cote obligatorii de lapte și carne

Pe lângă cereale, românii care dețineau animale aveau o cotă obligatorie de lapte și carne. În general, pentru o vacă, țăranul român trebuia să predea între 1.000 și 2.000 de litri de lapte (în funcție de zonă sau dacă era CAP ori locuință individuală) pe an către stat. Colectarea laptelui se făcea prin centre care erau înființate în toate localitățile unde existau animale. 

În practică, între 3 și 6 litri de lapte pe zi trebuiau furnizați acestor centre pentru o vacă deținută în gospodărie sau la CAP. Exista, de asemenea, o cotă de animale, care trebuia respectată. Vițelul fătat de vacă ajungea obligatoriu în proprietatea statului și, dacă nu era crescut în ferme, era sacrificat pentru carne. 

De asemenea, se rechiziționau porci, miei, iezi, dar și lână și ouă. Cea mai mare parte a producției de la animale ajungea, astfel, la stat și era exportată pentru acoperirea datoriilor țării. Statul oferea bani în schimbul acestor produse, dar sumele erau foarte mici și nu justificau munca depusă.

În ultimii ani ai regimului, producția de lapte și carne a scăzut semnificativ. Un motiv era faptul că mulți țărani au renunțat să mai crească animale, dat fiind faptul că nu rămâneau cu aproape nimic de pe urma acestora. Mulți însă fentau cotele și nu mai furnizau la centre cantitățile de lapte sau cele de animale prevăzute prin lege. Se folosea frecvent „îndoirea” laptelui cu apă, astfel încât să iasă la cantitate. 

„Una din soluţiile găsite de regim pentru a spori producţia de carne şi lapte a fost intensificarea supravegherii asupra micii gospodării rurale. Practic, cetăţeanul de rând nu putea să vândă animale din gospodăria proprie altui particular, fără avizul şi aprobarea scrisă a autorităţilor, de la cele sanitare, la miliţie şi organele de stat şi de partid locale. Numele şi domiciliul, atât ale vânzătorului, cât şi ale cumpărătorului, trebuiau făcute cunoscute, pentru a primi aprobarea. Vânzarea sau sacrificarea animalelor fără aprobare era pedepsită de lege”, se mai susține în analiza CNSAS.

„Plan de tăiere” pentru bovinele deținute de români

Astfel, în martie 1988, comitetul pentru problemele consiliilor populare și Ministerele de Interne și Agricultură au emis un ordin privind „unele măsuri referitoare la înstrăinarea şi tăierea bovinelor”. Pe lângă avizarea procedurii de vânzare, persoanele fizice erau obligate să declare numele, prenumele şi domiciliul persoanei căreia urmează să-i înstrăineze bovinele. 

„Birourile şi comitetele executive ale consiliilor populare vor desemna prin decizie persoanele care, împreună cu şeful postului de miliţie sau ajutorii acestuia, vor verifica şi identifica în târguri, oboare sau la domiciliul deţinătorului de bovine persoana cumpărătorului”, se susținea în document. Vânzarea animalelor fără aprobare și avize era pedepsită cu amendă. 

Actul normativ reglementa și modul în care se realiza procesul de tăiere a bovinelor: „Unităţile socialiste şi organizaţiile obşteşti vor livra bovinele pentru tăiere cu respectarea întocmai a numărului şi greutăţii aprobate prin planul de tăiere. Tăierea bovinelor se va face numai în abatoare, cu respectarea întocmai a legii. 

Tăierea bovinelor în afara abatoarelor fără aprobarea scrisă dată în condiţiile legii de medicul veterinar şi fără avizele preşedintelui biroului sau comitetului executiv al consiliului popular şi şefului postului de miliţie va fi sancţionată potrivit legii, iar persoanele care au săvârşit astfel de fapte vor fi obligate şi la plata de despăgubiri în conformitate cu dispoziţiile legale”.

Toate animalele vizate de acest ordin erau trecute obligatoriu în registrul agricol, iar mișcarea efectivelor era urmărită și „controlată permanent” de „organele” locale, printre care și miliția. De asemenea, reprezentanții instituțiilor aveau misiunea să urmărească și modul în care se respectă planul de tăiere la bovine, „în scopul prevenirii tăierilor şi valorificării acestora în alte scopuri decât cele legale”. Situația era analizată periodic la nivel central, astfel încât evoluția efectivelor de animale și „planul de tăiere” să fie respectate. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro