Tot cu ei: întoarcerea economiei nefuncționale de piață

Pare că aceasta este politica de resurse umane a guvernului României. Am văzut chiar că unii care fac parte din „statul de drept” chiar o pun pe frontispiciu.

Rezultatul acestei politici de resurse umane? 

Îndatorarea populației și decapitalizarea economiei românești. Datoria publică a crescut mandat de mandat, indiferent de CNP-ul primului ministru, așa cum am arătat, de la 576 de miliarde de lei (în 2021) la peste 1.000 de miliarde de lei, acum. 

Și știți ceva? Nimic de neanticipat.

Am semnalat timpuriu (noiembrie 2020) cum în numai 11 luni, guvernul României a făcut datorie publică mai mare decât în primii 19 ani de după „revoluție”. 

De parcă „statul” și noi emisari care începeau de unde vechii nu mai puteau continua, și-ar fi pierdut mințile, un an mai târziu, în decembrie 2021, ajungea să cheltuiască, într-o singură lună, mai mult decât tot ceea ce încasat România din toate privatizările.

Trei ani și jumătate mai târziu, e un motiv de mândrie pentru „stat”, că într-o singură zi, în 9 iulie 2025, ne-a împrumutat cu mai mult decât jumătate din toți banii obținuți din privatizări, respectiv cu 4,7 miliarde de euro.

„România este deja percepută ca mai stabilă”

Așa ne anunța ministrul Finanțelor Nazare, cel care, atunci când nu performa prin guvern în perioada spiralei demente a datoriei publice, își bea cafeluța în sinecura de la BNR, unde a fost numit politic. Acum, și el a fost transferat de la BNR pentru a începe exact de acolo de unde predecesorul nu mai putea continua.

Nu detaliez decât dacă va fi cerere din partea publicului legat de nivelul costurilor de împrumut, pe care decidenții le văd ca „performanță”, iar eu îl văd ca pe încă o povară pe populație. 

Dacă nu va fi cerere, mă rezum la următorul comentariu: costurile de împrumut pentru datoria nouă anunțată de Alexandru Nazare sunt performanțe doar în lumea întoarsă pe dos, cu atât mai mult cu cât ele sunt ținute la cel mai înalt nivel din UE, de țarul politicii monetare, cel care a promis capitalurilor „vagaboande” dobânzi înalte și cursul cum au stabilit. 

Ați văzut vreo reducere de dobândă din partea Băncii Naționale a României?

În lumea care nu e întoarsă pe dos de cei care au început acolo de unde ceilalți nu au mai putut continua, dobânzile plătite de România sunt de câteva ori mai mari decât în Bulgaria sau Grecia și mult peste media Uniunii Europene (de fapt cele mai mari) și apasă și mai mult în sensul decapitalizării economiei românești. Protejați fiind cine?

Păi capitalurile cărora Mugur Isărescu le oferă dobânzi înalte și cursul cum am stabilit. 

Priviți dinamica de mai jos, exprimată în miliarde de euro, care arată totalul la finalul fiecărei luni (măsurat de la 1 ianuarie 2025) a investițiilor directe ale nerezidenților, ale participațiilor la capital și ale creditelor intra-grup (împrumuturile interne ale companiilor „de la extern”, fie ele multinaționale, fie ele grupuri bancare, fie capitaluri care s-au înmulțit după ce Iohannis și Ciolacu au dat liber la evaziunea fiscală).

Putem observa:

• așa numitele „investiții” directe ale nerezidenților s-au majorat din februarie 2025 până în aprilie 2025. 

De ce? Pentru că țarul politicii monetare le-a promis dobânzi înalte și cursul cum au stabilit. Adică, BNR a ținut dobânzile excesiv de sus, a intervenit pe curs de câte ori a fost cazul ca nu cumva să se deprecieze și să diminueze profiturile „capitalurilor vagaboande”, cu consecința creșterii facturilor la dobânzi plătite inclusiv de nou-născuții români, acum cu alocația înghețată sau de elevii cu bursele dispărute. 

În mai 2025, când BNR a jucat operativ prezidențialele, ghici ce? 

Banii s-au retras la acest capitol din România. 

Și mai ghici ce? 

În raport de cele mai mari dobânzi încasate din toate Uniunea Europeană, BNR a ales, ca întotdeauan, să nu penalizeze capitalurile speculative, ba chiar să le salveze, dându-le curs prietenos de fugă.

• Creditele intragrup? 

Să spunem că o companie numită metaforic „Sue Holding” își împrumută subsidiara din România cu un milion de euro (echivalentul a 5 milioane de lei), pe care îi atrage la dobânzi de doi la sută dintr-un stat normal la cap, înainte de a îi plasa în România la un randament de 3-4 ori mai mare.

Îi face lei, îi ține la dobânzile domnului Isărescu încasând șapte la sută (de trei ori și jumătate mai mult), și așteaptă profiturile din pix, atâta timp cât domnul Isărescu e gigea și ține dobânzile înalte și cursul cum au stabilit. 

Iar când apar presiunile pe curs, domnul Isărescu îi oferă lui „Sue Holding” o ieșire prietenoasă (nu lasă cursul să se deprecieze la 5,3 sau 5,4 lei), joacă operativ (și politic) „deprecierea leului” până la 5,1 lei pentru un euro, dar îi asigură lui „Sue Holding” dobânzi duble sau triple față de media Uniunii Europene, apoi dispare și presiunea pe depreciere, contrar discursului BNR din jocul politic – „Titanic scrie pe noi!!!!”.

Populația e fraierită, iar dacă leul se depreciază un totuși un pic, și „Sue Holding” își ține încă banii vaganonzi, țarul se execută și îi ridică dobânzile bonificate, așa cum a făcut în mai 2025, când le-a majorat în piață de la 5,9% pe an la 7,1% pe an (sugând leii) și îi oferă un nou curs prietenos de fugă. Așa cum au stabilit.

Tot datele din tabel arată că în martie 2025, deja diversele „Sue Holding” își marcau profiturile triple (creditele intragrup s-au diminuat brusc cu peste un miliard de euro, adică capitalurile „vagaboande” au plecat nepenalizate înainte ca Isărescu să declanșeze psihoza de curs), iar domnul Isărescu le oferea curs gigea, de parcă ar fi fost, metaforic vorbind, ambasadorul de „nădejde” al capitalurilor vagaboande.

Apoi, în mai 2025 , de când Isărescu și-a amplificat conduita de pedepsire a populației și companiilor româenști prin scumpirea dobânzilor exact în perioada de resetare pentru credite, ghici ce? 

„Capitalurile” vagaboande erau deja scurse, nepenalizte, și vom vedea probabil din iulie că se reîntorc pentru a beneficia de decapitalizarea economiei românești, la scutul ambasadorului de „nădejde”: dobânzi înalte și cursul cum au stabilit.

Cine plătește factura?

Țineți minte când v-am spus, în urmă cu nouă luni, despre întoarcerea politicilor de austeritate? Suntem aici.

Țineți minte când v-am spus, în urmă cu șapte luni, că România a fost adusă în incapacitate de plată? Gura domnului Bolojan este acum plină de „incapacitate de plată”, problemă pe care s-a angajat să o rezolve exact prin trimiterea populației și companiilor spre incapacitate de plată, prin recesiune și inflație spre 10%: prin confiscarea banilor populației prin majorarea taxelor pentru cei corecți și tratarea populației cu resturile statului lor.

Acum, vă anunț că intrăm într-o nouă etapă:

Întoarcerea economiei nefuncționale de piață

O economie funcțională de piață este cea în care forțele pieței (cerere, ofertă, agilitatea economiei private, neutralitatea statului, independența băncii naționale față de capitalurile vagaboande) și cea care determină mersul, pe termen mediu și în sus, al economiei și a bunăstării generale a populației. Nu mai este cazul.

Într-o economie funcțională de piață, statul nu confiscă puterea de cumpărare a populației și nu majorează dobânzile de finanțare doar pentru fițele unuia care promite capitalurilor vagaboande dobânzi înalte și cursul cum au stabilit.

Într-o economie funcțională de piață, menținerea artificială a cursului nu vine la pachet cu scumpiri gen cum am primit recent de la o companie de telefonie mobilă, referitor la serviciile stabilite în euro: „vă informăm că, cursul de schimb aplicabil EUR/LEU aplicabil este cel al băncii XXX la care se adaugă un procent de 2,5%” – adică deja cursul pentru populație și companii este deja 5,2 lei, în timp ce țarul politicii monetare le oferă capitalurilor speculative curs prietenos de fugă și dobânzi înalte, care decapitalizează economia națională.

Într-o economie funcțională de piață, este greu de imaginat un al cincilea vicepremier, însărcinat cu „vă rog eu frumos” către sinecuriști sau nu, în timp ce decapitalizează populația și companiile cu scumpiri, spre exemplu la electricitate de până la 70% de pe o lună pe alta, la medicamente, alimente sau chiar la apă, de multe procente.

Iar artizanii retrogradării României în categoria economie nefuncțională de piață, în care ei pot din nou dijmui populația și companiile captive, sunt, conform a ceea ce pare să fie politica de resurse umane la nivel de stat în România, exact cei care „încep de acolo unde ceilalți nu mai pot continua.”.

Și, în timp ce scriam acest articol despre ce înseamnă politica falimentară a celor care au satisfacția de a începe „de unde ceilalți nu mai pot continua” (fie ei Ciolacu, Ciucă, Cîțu sau chiar uitatul Iohannis), și care au proclamat constant succese perfect valabile în lumea întoarsă pe dos, ce îmi arată mie inteligența artificială, pe rețeaua de socializare?

Cine mai are exact aceeași politică de resurse umane pe care o regăsim la bolojeni și nicușor,  de decapitalizare a economiei, și de a găsi satisfacție când încep atunci când ceilalți (tot ei), nu mai pot continua? 

Or fi fix cei care au condus la anularea alegerilor pe motive „flimsy”, așa cum încă nu a putut fi contrazis și nu va fi vreodată contrazis, vicepreședintele SUA, JD Vance?

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.