Ați înțeles? 

Cel mai informat român ne spune că majorarea TVA, pe care am numit-o plastic „stoarcerea populației captive”, putea fi evitată. 

Nimic mai adevărat, așa cum am susținut ferm încă de la început. Doar că politica de stat a celor care îi modelează pe domnul președinte Nicușor Dan și pe domnul premier Ilie Bolojan este ca el (ei), statul, să se îndestuleze, iar populației să îi fie aruncate, în dispreț, resturi: gen bicisnicele „reduceri voluntare” de salariu de 20%, la schimb cu scumpirea a tot.

Primul gând care mi-a trecut prin minte când am citit declarația președintelui republicii a fost bancul cu „Nimeni” și cu „Prost”. Îl știți?

„Nimeni” și cu „Prost” se duc la mare.

 „Nimeni”, obișnuit să înoate prin heleștee de provincie sau prin sinecuri gen comitete interministeriale de acordare de garanții, se aventurează în larg. 

Dus de curent, „Nimeni” e pe punctul să se înece. Noroc cu „Prost”, rămas pe mal să vegheze, și care se duce la salvamar și îi spune: „Nimeni se îneacă!”. Poftim? îl întreabă salvamarul. „Nimeni se îneacă!”. „Bă, ești prost?”. „Da”, îi răspunde Prost, bucuros că a fost recunoscut. 

Finalul? „Prost” jubilează, iar „Nimeni” ne îneacă, înainte de a se îneca chiar el.

Subliniez că nu fac nicio aluzie la Nicușor Dan și Ilie Bolojan, pentru că dânșii, în mod evident, nu pot fi echivalați nici cu „Prost” și nici cu „Nimeni”. 

Din contră, sunt matematicieni a căror principală preocupare este să își etaleze socoteala în fața populației, stoarsă de majorări de taxe. Fără dubii, bancul este doar anecdotic și poate exagerat, cu atât mai mult, cu cât cei doi sunt tocmai cei care ne tratează fix pe noi ca pe proști. Cum să constați tu, pur și simplu, că erau alte măsuri mai puțin nocive pentru populație și să spui: „Aia e!”

Cum să constați tu că premierul pe care l-ai învestit cu încredere (să ne scoată din porcăria în care chiar partidele care au format guvernul lui ne-au băgat) își începe mandatul de „reformator” prin minciuni la cel mai înalt nivel? De ce? Pentru că ei sunt statul, iar restul este ceva economie.

Politica de stat: să ne hrănească cu „resturile” lui

Cineva înțelept spunea că orice ban pe care un politician îl dă îl ia înainte, cu mult timp. Și aș adăuga că îl ia și după. 

În această cheie citesc ciozvârtele de 20% „reducere voluntară” de salariu pe care mulți dintre cei numiți politic în poziții plătite cu zeci și sute de mii de euro anual „le aruncă” populației, stoarsă de noile impozite și taxe.

În sistemul meu de valori, care, desigur, poate fi discutabil, nu există salariu mare sau mic. 

Există însă salariu meritat sau nemeritat, în funcție de calitatea muncii depuse. 

Și tot în opinia mea, cineva care renunță „voluntar” la 20% din salariu este o persoană care de la bun început nu merita acel salariu (ajungi la un anumit nivel de venit pentru că înveți, te zbați, progresezi, te adaptezi – e meritul tău – în sistemul meu de valori), iar pe cale de consecință, și restul de 80% apare ca fiind mult prea mult față de cât merită. Desigur, accept și opinii contrare. 

Dar celor care mă contrazic le reamintesc că însuși „țarul politicii monetare” a afirmat în 20 mai 2025 că „nu se poate tăia salarii. Nu se pot da oameni afară. Astea sunt povești. Reducerea cheltuielilor este recesionistă”. V-ați prins?

Vorbea din experiență: în precedenta criză, deși a pretins că și la BNR s-au redus salariile cu 25% – realitatea a stat cu totul altfel. Ba mai mult, „țarul” a reușit chiar să își și acorde și bonus de pensionare de 95.000 de euro, fără să se pensioneze.

Ceea ce nu l-a împiedicat însă pe vechiul raportor al tovarășului Filip de la Securitate, ca în anul în care a fost trimis pe instanță ca sicofant (și în care a ținut dobânzile mai mari decât în Botswana), să își majoreze, din nou, veniturile. 

E drept, reușise atunci o performanță probabil unică în lume: nu aniversarea a 16 ani de când, an de an, ar fi reușit să mențină inflația „în țintă” sau ca România să adere la euro – nici vorbă, ci aceea că rata de dobândă plătită de România (în 2021) era mai mare decât ratele însumate de dobândă din alte 22 de state europene.

Nicio surpriză. Vă spuneam textual, încă din urmă cu trei ani: „Isărescu vrea pentru români și inflație mare, și persistentă și ne îndreaptă spre viitor, similar cu 2008, spre o recesiune severă”. Vi se par altfel anii 2025-2026?

Ani pe care „țarul” îi navighează la scutul unor venituri per mandat de peste 1,2 milioane de euro beneficii reale. Iar populația îi navighează cu „resturile” rămase de la stat: dobânzi înalte și majorări de taxe, care, așa cum ne spunea președintele republicii, puteau fi evitate:

  • Majorarea TVA standard de la 19% la 21%;
  • Majorarea TVA pentru apă, alimente, medicamente și cărți de la 5% la 11%;
  • Scumpirea a tot: de la energia termică, electrică sau gaze, până la carburanți și pâine;
  • Impozit mai mare pe dividende, impozite mai mari pe locuințe, RCA mai mare și credite mai scumpe;

Și, desigur, apare și al cincilea vicepremier, cel care „însărcinat cu reforma bugetară” înțelege să stoarcă economia privată – singura care mai reușește să compenseze cât de cât nivelul de trai, în condițiile în care statul este capturat.

O declarație vizionară

În loc de concluzie pun doar declarația vizionară a președintelui republicii, „Economia românească are un potențial de dezvoltare imediat ce vom trece peste această scurtă perioadă de redresare”.  Scurtă, zici? Redresare, zici? Pentru cei care nu știu decât să îi stoarcă pe contribuabilii corecți și captivi?

Zău că îmi vine să răspuns prin aceeași întrebare care i-a fost adresată de salvamar prietenului lui „Nimeni”, când îi spunea, în felul lui, că „Nimeni se îneacă”. 

De ce? Pentru că „tăticii” președintelui republicii și ai primului-ministru nu reușesc nici acum să se îndepărteze de gândirea secolului 19: să le ia oamenilor capitalul, fie ele venituri disponibile, fie capital lucrativ. 

Să îl confiște și să-l transforme în „bani” pentru ei, pentru stat, spunându-ne disprețuitor că soarta oamenilor se îmbunătățește prin confiscarea capitalului și oferindu-ne, în schimb, resturile lor.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.
ABONEAZĂ-TE Cristi Rogozanu
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

MAMIRA 15.07.2025, 15:38

"să le ia oamenilor capitalul, fie ele venituri disponibile, fie capital lucrativ. Să îl confiște și să-l transforme în „bani” pentru ei, pentru stat"... ce bine ar fi sa fie bani pentru stat reinvestiti in scopuri sociale... din pacate acesti bani fac doua lucruri : 1- se duc in buzunarele "clientilor" ca Profit Privat 2. mentin intr-o saracie mai mult sau mai putin confortabila o majoritate care traieste din munca si care devine astfel dispusa accepte salarii mici tot .. pentru Profit Privat

Avatar comentarii

Mihai111 15.07.2025, 19:55

Excelent editorial Domnule Soviani. Va citesc cu placere.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.