Noua elevă a lui Darren Cahill, după despărțirea de Simona Halep, este chiar fiica antrenorului australian, Tahlia Cahill, 17 ani, care a efectuat, luni, o ședință de pregătire intensă supervizată de tatăl ei.

Cu toate că nu a devenit încă jucătoare profesionistă, Tahlia Cahill se descurcă foarte bine pe terenul de tenis, iar la finalul antrenamentului, cei doi au făcut o fotografie, pe care Darren Cahill a postat-o pe rețelele de socializare. 

Simona Halep a reacționat imediat la respectiva postare, fostul lider WTA trimițând un emoticon care reprezintă o inimă (simonahalep ❤️).

Simona și Darren au început colaborarea în 2015, cei doi ajungând să lucreze inițial împreună datorită programului Adidas pentru dezvoltarea tinerilor jucători.

Halep și Cahill au lucrat în perioada 2015-2018 și 2019-2021, iar Simona a reușit să câștige turneul de la Roland Garros (2018) și să ajungă pe locul 1 în ierarhia WTA. De asemenea, sportiva de 30 de ani a cucerit titlul la Wimbledon 2019 alături de Daniel Dobre, dar și cu ajutorul sfaturilor venite de la analistul sportiv Darren Cahill (ESPN).

Darren Cahill are doi copii: Tahlia, 17 ani și Benjamin, 20 de ani, iar amândoi joacă tenis.

FOTO: Darren Cahill – Instagram

 
Citeşte şi:

Alexandru Rafila: Dacă ne ținem serios de treabă, spre sfârșitul anului o să ajungem undeva aproape de imunitatea colectivă

Alexandru Rafila: Dacă ne ținem serios de treabă, spre sfârșitul anului o să ajungem undeva aproape de imunitatea colectivă

Număr fără precedent de decese de COVID raportate de Bulgaria și Ucraina

     
I-a spus „Nu” lui Adi Mutu: „Mi-a plăcut că l-am refuzat. Dar acum regret”
PARTENERI - GSP.RO
I-a spus „Nu” lui Adi Mutu: „Mi-a plăcut că l-am refuzat. Dar acum regret”
BOMBĂ! Unde s-a mutat Dragnea după despărțirea de Irina! Decizia ȘOC
Playtech.ro
BOMBĂ! Unde s-a mutat Dragnea după despărțirea de Irina! Decizia ȘOC
„Bă are curent, eşti prost?” Momentul când adolescentul de 16 ani se electrocutează în Gara din Focşani, surprins în imagini. Copilul a ars ca o torţă
Observatornews.ro
„Bă are curent, eşti prost?” Momentul când adolescentul de 16 ani se electrocutează în Gara din Focşani, surprins în imagini. Copilul a ars ca o torţă
Horoscop 7 decembrie 2021. Taurii simt o oarecare eliberare de o grămadă de griji inutile pe care le-au tot acumulat
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2021. Taurii simt o oarecare eliberare de o grămadă de griji inutile pe care le-au tot acumulat
Anchetă după o discuție între doi piloți care vorbeau despre aterizarea prea rapidă a unui coleg
Știrileprotv.ro
Anchetă după o discuție între doi piloți care vorbeau despre aterizarea prea rapidă a unui coleg
Chin! O mare sportivă a României, înfometată şi abuzată în secret: "Mi-a tras o bătaie... Cine se uită la tine? Niciun bărbat!"
Telekomsport
Chin! O mare sportivă a României, înfometată şi abuzată în secret: "Mi-a tras o bătaie... Cine se uită la tine? Niciun bărbat!"
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!
PUBLICITATE
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!